agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 553 .



Trabi și Lada
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viplo ]

2011-11-26  |     | 



Era un sfârșit de noiembrie teribil de ploios.
Mă întorceam, târziu după miezul nopții, de la Hotel Sofitel, unde Bote avusese o nouă prezentare de modă, grandioasă și grandomănoasă, așa cum ne obișnuise. Își alegea manechinele pe sprânceană, dintre cele mai talentate și mai bine făcute (știu asta, pentru că deseori le-am dus sandwich-uri în spatele scenei, unde se schimbau de haine fără nicio jenă). Materialele rochiilor nu erau cumpărate, în niciun caz, de pe Lipscani, că doar fusese elevul și apropiatul lui Gianni Versace, iar podiumurile de prezentare erau montate în clădiri deosebite, cum ar fi Casa Poporului (actualul Palat al Parlamentului), Casa Centrală a Armatei sau Hotel Sofitel (în '94 obiectiv de lux).
Fusese (cum altfel?) o prezentare grandioasă. Bufetul suedez se apropia în bogăție și măiestria aranjamentelor de colecția de haine. La astfel de prezentări veneau sute de persoane și personalități, însă, cei care ar fi trebuit să prezinte evenimentul a doua zi, oamenii de presă, erau mai atenți la mesele cu icre negre și roșii, fructe de mare și spinări de căprioară, excelent puse în valoare de bucătarul șef, Nea Jimmy și echipa lui, decât la scenă.
Așa că, mă întorceam după miezul nopții de la Sofitel în Trabi al meu verde-prăzuliu, împreună cu Paganel, șeful de sală și Ciprian, body-guardul lui Bote.
Afară, ceață de să-ți bagi degetele de la picioare în ochi, nu altceva. În mașina mea sport entuziasmul lui Ciprian nu mai cunoștea limite.
- Mă iubește, fraților. E moartă după mine.
- Fugi, mă, de-aici că ești beat! îl tempera Paganel.
- Sandule, îți spun, numai în ochii mei se uita.
- Păi, dacă i te băgai în suflet, de nici nu mai putea femeia să respire! Ce, crezi că nu te-am văzut? i-am zis eu să-l provoc.
- Mă băgam io? Tu n-ai văzut că nu mai scăpam de ea? O oră am vorbit. Mi-a povestit toată viața ei.
- Fugi, bă, că a stat de vorbă cu tot personalul, nu numai cu tine.
- Da, da' pe mine mă iubește.
O ținea pe-a lui.
- Da, da. Te iubește ca pe fi-su. Tu nu vezi că e de-o seamă cu maică-ta?
- O fi, da' arată bestial la vârsta ei.
Corina Chiriac se întorsese în România după câțiva ani petrecuți prin SUA și fusese invitată la prezentarea lui Bote. Admirând măiestria lui Nea Jimmy, stătuse de vorbă cu aproape tot personalul de la Club Transilvania. Ciprian, încurajat de cele câteva pahare cu whisky băute, își închipuia că artista s-a îndrăgostit de el.
Cred că de la aburii de alcool expirați de Ciprian, geamurile lui Trabi se aburiseră total. Afară, ceață teribilă. Discuția ne captase toată atenția. O izbitură în aripa stânga față ne-a readus cu picioarele pe pământ. Am coborât toți trei din mașină, Ciprian ultimul, că stătea pe locul lui Bote și am realizat că eram în Piața Victoriei.
O namilă de om coboară dintr-o mașină Lada. După el mai coboară o namilă mai mică. Îmi zic, ăștia sunt ruși. Am încurcat-o.
Namilele, cu gura mare (nu erau ruși), zic că eu sunt de vină, că nu mă uit pe unde merg. Asta până când a ajuns Ciprian la ei și i-a luat la pumni. Paganel a prins curaj. Era și el un munte de om și a început să-i lovească. Eu, la 1,70 cât aveam (cred că mai am), abia am reușit să-i potolesc, că-i deznodau pe bieții oameni.
În final, Sandu și Paganel, i-au scos vinovați pe băieții din Ladă, iar aceștia, fair-play, și-au recunoscut vina. Șoferul era disperat, că-i luase mașina lui tac-su, fără ca el să știe. I-am promis că nu facem plângere la poliție dacă luni se prezintă la Club Transilvania cu banii pe aripa lui Trabi, care era țăndări și trebuia înlocuită.
Lada nu avea nici urmă de accident pe ea. Normal.
Luni, când au venit cu banii, l-au văzut pe Trabi în parcare cu aripa stânga față înlocuită. Era crem și legată cu sârmă.
Începea declinul lui Trabi și numai din vina Corinei.





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!