E duminecă dimineața. Toți dorm numai eu umblu hai-hui printre hățișurile virtuale, până sunt gata să-mi prind urechile. Oare multora li se întâmplă asta? M-am plictisit deja. Aș vrea să scriu ceva interesant dar subiectul mă ocolește. Sau poate nu! Ia să vedem… Dacă aș încerca o poveste? Una pentru copii… Ei, poveste! Pentru asta tre’ să-ți bați mintea pentru a naște monștri, roboți și tot felul de arme sofisticate. Copii de azi sunt deștepți și au alte gusturi. N-am chef. Poate ceva dramatic? Nici atât de nebună nu sunt. Lumea e sătulă de dramatismul cotian, de ce să mai pun și eu pelin și în ceea ce scriu? Atunci ceva comic... dar ce? Să spun un banc? Cui? Dar dacă-l știe? Nu-i nimic că-l voi spune altfel. Dar cum? Poate dacă-l fac pe rime, e mai interesant. N-are cum să știe bancul pe rime... că doar mintea mea îl dospește. Să fie așa sacadat precum sunetul trenului ce se apropieîn gară. Turum, turum ,turum, turum. Îmi place idea! Dar…ce banc? Ãla cu țiganul? Nu că e prea banal! Dar ăla cu bețivul? E prea comun! Unul interesant… Cu Bulă? Nu-mi place numele că mă duce cu gândul la “ceașcă” și nu mai e în trend. Unul cu Ion și Mărie cred că s-ar potrivi. Dar cum să încep? Să spun … “ Fost-a Ion tânăr odată”? Da! Merge! Se potrivește cu … “Și iubea o mândră fată” Așa mă îndepărteaz de la subiect! Să spun… “Nu iubea o mândră fată”? Ce Dumnezeu că doar nu era pe invers! Se lasă cu interpretări. Mai bine să-l plasez într-un anume interval de timp și spun: … “Pe când mama era fată” Adică de pe timpul lui Pazvante Chioru’! Cui i-o place bine…cui nu… eu nu-l mut pe Ion într-un alt timp asta să fie clar! Până aici e bine dar unde să-l pun? Unde să-l localizez? Oare trebuie și asta? Păi cum nu, că doar nu a picat din cer! Deci spun așa: “Și trăia el zi de zi … “ Tot aiurea unde-o fi? Nu merge frate, că doar nu –i boschetar. Mai bine… “Într-un sat plin de copii”. E bine așa. Prin asta scot în relief faptul că sătenii erau prolifici. Acum să vedem cum fac legătura între rugăciune și Ion? Cum de ajunge să se roage? E clar! Era supărat! Dar de ce? Că era prea concentrat? Nu merge! Fiincă este însurat? Ar fi bine dar… se produce o ruptură și atunci… nu! Că era înfrigurat? Ce Dumnezeu! Nu era iarnă! Apoi… el era bărbat! Am găsit! “C-avea multe de lucrat” …Bine bine dar unde? Dacă-l fac cioban nu am rimă decât “ban” și din nou mă abat de la firul bancului. Dacă l-aș face director? Fugi de-aici! Director într-un sat plin de copii! Halal banc! Mai bine agricultor tot se termină în “or” . Nu îmi place! Agricultor… cultivator… crescător… Vai că mor! Îl trimit la pădure și gata! Deci cum sună? “Dar era cam supărat c-avea multe de lucrat, la pădure și-n ocol...” Baaannng! „Unde nu-i era ușor!” Acuma vine chestia cu rugăciunea și spun: „De aceea săturat Domnului i s-a rugat” Ca să fie preschimbat în femeie... ?! Ar fi o idee! Dar nu-i singura cheie! Mai bine compun rugăciunea și atunci să vezi minunea. Deci... cum să zică el, în genunchi stând frumușel? Ptui! Ia că m-a lovit din nou rimologia. Așa n-am să termin bancul nici la sfântul „așteaptă”. Cred că ar fi bine să spună: „Doamne te rog eu așa... fă-mă Doamne de vei vrea”.... Fă-mă ca Măria mea? Nțțțț! Ca să umbele cu alții? Că de este „ca” ea înseamnă că devine o altă femeie, ceea ce iar nu-i bine... Schimbul trebuie să se facă între ei doi. Deci... musai o specificație.Și asta e ... „drept” ! Deci... „Fă-mă drept Măria mea” ...Asta dacă s-o putea? Cum să pun o astfel de întrebare! El poate tot! Chestia e că și ea trebuie să se schimbe. Și atunci ar merge... Și pe ea s-o faci îndat’... cum sunt eu ... așa bărbat!” Acuma totul vine de la sine... „Domnul ruga i-ascultat, și sexul i l-a schimbat” Până aici e bine...mai greu e cu... constatarea, sau cu mirarea ori consternarea? Cum să se producă? Se uită în pantaloni? Ei aș! Prea de tot! Cine se uită dimineața în pantaloni? Se trezește îmbrăcat în cămașa de noapte a Măriei? Doamne feri! Nu era din ăia... Da! Știu! Se uită în oglindă! Asta ca să se prindă ... că nu-i mai bărbat cum a fost odat’! Aiurea deși sună bine... am să rețin chestia în care „nu-i mai bărbat cu a fost odat’ pentru mai târziu.” Cred că o să spun așa: „Trezindu-se dimineață și privindu-și a lui față în oglinda din perete, lui nu îi veni a crede. Era chiar Măria lui, frumoasă cum alta nu-i.” Până aici e bine, sunt mulțumită. Acum nu mai trebuie decât să o pun pe Mărie la treabă, că doar ea e exponenta femeii! Dar ce să facă? Ei... că doar... n-am să-l pun pe Freud în brațele ei dis de dimineață. O pun să facă cele necesare prin casă! Dar cu ce să înceapă? Știu! Are copii... deci e ușor să spun:” Pe când „el” stătea așa, și-n oglindă s-admira, s-au trezit copii toți urlând ca niște nărozi” Dar de ce să aibă Ion copii nărozi? Ce dacă-s plozi? Oare... dacă i-aș face pe toți blonzi? Nu! Ar fi o dovadă cum că... nu sunt ai lui ci a lui Iohan. Câți Ioni blonzi avem? Îi las să fie nărozi și gata. Dar mai departe?
Și-au început a striga că îi doare pe toți burta? Nu-mi sună bine. Apoi e neplăcut când enterocolita te bântuie! Săracii copii nu sunt vinovați că-s mulți! „ Ce strigau ăștia dom’le? „Ne e foame” , „Vrem mâncare!” „Mama ia aici mă doare!” „Uite ăla m-a lovit!” „Nu-i așa! Că eu sunt mic!” E bine, e bine! Atunci continui cu... „Strigau care mai de care făcând mare hărmălaie” Da! Scena perfectă care s-o îndemne pe Măria să se apuce de treabă! Ei... acuma vine chestia cu muncile pe care le face. Multe treburi femeiești dar eu am să le selectez doar pe cele mai importante. Da’ toate sunt împortante! Păi atunci să facă liniște că-mi țiuie și mie urechile de la hărmălaia copiilor.. „Ca să potolească casa.. „Mărie” le puse masa. Pe urmă ea curăță... vasele și-apoi spălă, odaia o mătură, mai mereu pusă pe fugă. Aici citorul să facă bine a pune accentul pe „ă”-ul final că altă rimă n-am. Ce dacă e nefiresc? „ Făcu prânzul”... mămăligă? Toți copii să se frigă? Nu-i bine. Atunci e făcu o ciorbă ca să taie orice vorbă? Nu îmi place! Mai bine las meniul în suspensie și o orientez înspre altceva. „Și cârpii, ciorăpei pentru copii,” Da! Asta-i trebă domestică și necesară. Așa las. Apoi... „ până să se odihnească, făcu și-o pită să crească”. Fără să frământe aluatul? Ei.. asta se subânțelege.” Puse prânzul , iar spălă... farfurii și le-aruncă chiar pe raful din bufet cu un gest mai desuet. Ete na! Dacă le-ar fi aruncat, în țăndări le-ar fi schimbat. Dar ămi palce acest ”aruncă”. Ce să arunce dom’le? Gunoiul? Nu. Știu! „Și aruncă... la gâini ceva bobițe și la porci doar rămășițe. S-apucă și de călcat rufele ce le-a spălat...”
Ok.Tabloul activităților cotidiene ale unei femei de la sat. Acuma vine treaba aia rușinoasă ... Când vine Ion acasă. Când vine Ion acasă? E clar! Noaptea! Că doar n-o venii la amiază ! Și atunci formulez așa:” Noaptea încet se lăsa, iar „Ion” încet venea... „ Cum? Când călare când pe jos precum vine Făt frumos? Nașpa! Că doar nu e poveste e banc! Știu! „Mirosind a tămâioasă” ... ținând pe spate o coasă? Nu merge că doar venea de la pădure nu de la cosit! Braț la braț cu o focoasă? S-ar supăra Măria și nu s-ar mai petrece ceea ce trebuie ... atunci unde-i poanta bancului? Mai bine spun ... „C-o alură mai bengoasă” Să înțeleagă cine ce o vrea. Acuma vine partea... cu treaba... cu iubitul bree! Pe asta o rezolv una două că spun: „Și cum era-ntunecime, lui „Ion” pofta îi vine pe „Mărie” s-o iubescă dorul să și-l ostoiască.”
Încă un hop și ajung la final! Mai e necesar dacă pot să spun așa, a exprima dorința lăutrică a personajului Ion, de a redeveni din nou bărbat. Faină exprimare! Ca la carte. Doamne că talentoasă mai sunt. Să nu mă deochi!
Cum o face? Ei na! Tot prin rugăciune! Și atunci s-ar potrivi să spun: ” Când soarele răsărea... Ea „Mărie” se ruga... gândindu-se că din nou va muncii precum un bou? Renunț la această detaliere. "O" las doar să se roage și gata.
-Doamne! Nu te supăra însă eu iar te-aș ruga, să mă faci din nou bărbat cum am fost și altă dat’ ”.
Domnul sta și se râdea și apoi îi răspundea? Nu se poate! Dumnezeu nu râde de cei ce cred în El. Aș face eu păcate! De parcă așa nu fac dacă Îl pun în bancuri... Dar știu că nu e supărăcios! Îi va răspunde :
-„ Dacă bucurie –ți face îți spun eu că iar te-oi face, însă tre’ să mai aștepți timp să trecă fiindcă vezi, azi noapte când te-ai iubit un nou rod ai plămădit.” Iar poanta o pun la final tot prin spusele Domnului:
„Acum tu așteptă-n pace 9 luni că n-am ce-ți face!”
Acum să văd ce-a ieșit... după ce m-am chinuit.

*

Fost-a Ion tânăr odată pe când mama era fată și trăia el zi de zi într-un sat plin de copii. Dar era cam supărat c-avea multe de lucrat, la pădure și-n ocol unde nu-i era ușor. De aceea săturat Domnului i s-a rugat:
-Doamne te rog eu așa, fă-mă Doamne de vei vrea, fă-mă drept Măria mea. Și pe ea s-o faci îndat’ cum sunt eu ... așa bărbat!
Domnul ruga i-a’scultat și sexul i la schimbat.
Trezindu-se dimineață și privindu-și a lui față în oglinda din perete, lui nu îi venii a crede. Era chiar Măria lui, frumoasă cum alta nu-i.
Pe când el stătea așa și-n oglindă s-admira, s-au trezit copii toți urlând ca niște nărozi:
, „Ne e foame” , „Vrem mâncare!” „Mama ia aici mă doare!” „Uite ăla m-a lovit!” „Nu-i așa! Că eu sunt mic!” Strigau care mai de care făcând mare hărmălaie.
Ca să potolească casa.. „Mărie” le puse masa. Pe urmă ea curăță... vasele și-apoi spălă, odaia o mătură, mai mereu pusă pe fugă. Făcu prânzul și cârpii, ciorăpei pentru copii, până să se odihnească, făcu și-o pită să crească. Puse prânzul , iar spălă... farfurii și aruncă, la gâini ceva bobițe și la porci doar rămășițe. S-apucă și de călcat rufele ce le-a spălat...
Noaptea încet se lăsa, iar... „Ion” încet venea, mirosind a tămâioasă, c-o alură mai bengoasă. Și cum era-ntunecime, lui „Ion” pofta îi vine, pe „Mărie” s-o iubescă dorul să și-l ostoiască. Normal... toate se-ntâmplară să nu fie vreo ocară.
Când soarele răsărea... Ea „Mărie” se ruga:
-Doamne! Nu te supăra însă eu iar te-aș ruga, să mă faci din nou bărbat cum am fost și altă dat’.
-Dacă bucurie –ți face îți spun eu că iar te-oi face, însă tre’ să mai aștepți timp să trecă fiindcă vezi, azi noapte când te-ai iubit un nou rod ai plămădit.
Acum tu așteptă-n pace 9 luni că n-am ce-ți face!