21 decembrie 1989. Cine poate uita acel decembrie însângerat? Vă amintiți fenomenul Piața Universității? Câte destine și-au schimbat brusc cursul firesc!

S-au cunoscut, din întâmplare, în învălmășagul acela groaznic de la Piața Universității. În ziua aceea, Alina a fost atât de aproape de șenilele ce-i puteau curma viața. Ea nu-și aduce aminte cum a scăpat de scutierii care aruncau cu brutalitate în mașini pe cei pe care-i prindeau. Era înspăimântată…
Aproape de str. Eminescu, după ce a scăpat de mulțimea din apropierea hotelului Dorobanți, s-a prăbușit. Ajunsese la capătul puterilor. Respira greu și avea senzația că se sufocă din lipsă de aer. Își amintește doar că soldatul acela a salvat-o și nu-l poate uita nici acum, după atâția ani. Nu-i poate uita perciunii albi, petlițele roșii și fața trecută de tinerețe, cu riduri, bătută de soare și vânt, ca a unui marinar. Ca prin vis rememora crâmpeie din tot ce s-a întâmplat astfel că se văzu trasă cu forța de o mână și de gulerul paltonașului mototolit și murdar de mâzgă, târâtă prin mulțimea de soldați și de civili ce-i împingeau și îi loveau până pe trotuarul de dincolo de Inter. Când era convinsă că o va trânti la pământ cu aceeași forță, își adună ultimele puteri să strige după ajutor, însă el a privit-o crunt o fracțiune de secundă și i-a adresat un singur cuvânt printre dinți : FUGI!
Și a fugit. Mai mult s-a târât, rezemându-se de pereți. Nu mai avea forță să alerge. La doar câțiva pași de ea de ea, un tânăr cu hainele sfâșiate și cu sânge pe față încerca să se ridice în picioare după ce se târâse mult pe genunchi. S-au ajutat reciproc și se priveau cu un amestec de nedumerire, de teamă și de furie, adunate toate în ochii lor tineri în numai o oră...

Eugen era bătut rău. Un baston de cauciuc lăsase urme adânci pe fața lui și-i spărsese nasul. De acolo curgea sângele ce parcă nu se mai oprește și-i pătase hainele ce-i acopereau cu zgârcenie rănile de pe trup. Își trăgea un picior pe care aproape nu-l mai simțea și durerea din șold îl răpunea. Nici el nu știe cum a scăpat din încleștarea aceea nebună de la baricadă unde alții erau târâți și aruncați în dube. Acolo îl cunoscuse pe Dan Iosif, plecat pe ultimul drum cu onoruri militare în urmă cu patru ani…
Strivit de scuturi, trântit și călcat în picioare, lovit cu bastoane de cauciuc, s-a strecurat printre picioarele puternice ce tropăiau pe trupuri și s-a târât, pas cu pas, cât a putut de repede. Cineva l-a ajutat și l-a împins cu putere peste alții înspre o zonă mai liberă și de acolo a fugit cu greu, poticnindu-se și sângerând, fără să știe încotro se îndreaptă.
Alina a rupt din bluza ei o bucată caldă de pânză și i-a șters cu grijă fața, după ce l-a ajutat să se reazime de o poartă metalică mai ferită de lumină și privirile înspăimântate și pline de nedumerire ale oamenilor ce treceau prin apropiere. Observând că nu a fost suficientă, fără să stea pe gânduri, a mai rupt și din partea cealaltă o bucată. Mânecile și umerii i-au rămas pe trupul zgribulit mai mult de teamă decât de frig.
După ce a reușit să-i oprească sângerarea, s-au întrebat ce este de făcut. Eugen ar fi dorit să se întoarcă. Spaima Alinei și rugămințile ei l-au oprit. In plus, și-a dat seama că aproape nici nu putea merge fără puțin sprijin. L-a convins și l-a sprijinit cu multă hotărâre. Se îndreptau spre Moșilor, evitând arterele importante, evitând mulțimile si mașinile cu militari sau milițieni. Le era frică, deși nu recunoșteau...

Alina locuia cu mama ei într-un apartament de două camere și, pană la etajul doi, s-a chinuit să-l urce pe Eugen care gemea de durere. Îl durea tot trupul. A mai găsit câteva lucruri de la tatăl ei, care părăsise domiciliul conjugal în urma cu doi ani, după procesul lung de divorț, le-a adunat pentru Eugen, pe care l-a împins cu forța în baie și l-a ajutat să se dezbrace și să intre în cadă.
L-a spălat ușor pe spatele plin de vânătăi și, cu toată durerea adunată în suflet, își oprea cu greu lacrimile ce o năpădeau. Dorea să-l mângâie, să-l sărute, să-l alinte, dar teama că el va înțelege altfel gestul ei, a oprit-o. L-a învelit în prosoape și l-a uns cu ceva alifii găsite prin dulăpiorul în care mama ei mai aduna câte ceva de la spitalul în care lucra ca infirmieră.
I-a făcut un ceai dar, când i l-a dus, el adormise și gemea ușor în somnul agitat. S-a spălat și ea adunându-și greu ultimele puteri, gânditoare și plină de grijă față de vânătăile ce le descoperise și pe trupul său. Nu avea răni, însă acum simțea dureri peste tot și capul parcă-i intrase într-un vârtej tulburător de amețitor.
A băut ceaiul fierbinte, a luat două aspirine și s-a întins cu grijă lângă Eugen, acoperindu-l atent și protejându-l apoi cu trupul ei ce tremura ușor de sperietura trasă și de emoțiile ce o cuprinseseră când l-a îmbrățișat cu grijă și l-a sărutat pe frunte ca o mamă grijulie. Niciodată nu dormise lângă un bărbat în același pat și gândul acesta și o anume curiozitate îi alungau somnul. Încerca să-și amintească momentele din baie, să-i vadă pieptul și brațele și trupul și nu reușea. Grija, spaima, vânătăile și rănile de pe corpul și brațele băiatului împiedicaseră sedimentarea acestor imagini. Parcă nici nu-l văzuse gol, parcă nici nu-l spălase si-l unsese cu alifii...

Când a intrat mama Alinei în dormitor, abia și-a reținut un strigăt de surpriză și spaimă. Nu-și văzuse fata cu un băiat pe stradă și acum nu-i venea să-și creadă ochilor că o vede în pat cu un bărbat. Cu mâna la gură și ochii mari, nedumeriți și furioși, închise ușa încet si trecu la bucătărie. Somnul de după tura de noapte pierise brusc. Cu gesturi nervoase își puse de cafea și făcu "planul de bătaie", hotărâtă să-i de Alinei o lecție pe care să nu o uite toată viața.
Cum a trecut Alina spre baie, a prins-o cu putere de mână, a țintuit-o cu privirea și cu mâna ridicată gata pentru o lovitură pe care nu o dăduse în viața ei copilului, a dat drumul vorbelor pline de mânie:
- Cum ai putut, fata mea, să faci tu...
- Mamă, te rog frumos, să ma lași să-ți explic, a întrerupt-o Alina cu hotărâre, intuind ce gândea mama sa.
- Nicio mamă, Alina, m-ai năucit si mi-ai distrus toată...
- Mamă, nu este ce crezi! Am fost la Inter...
- Cuuuum?! Fata mamii, tu?! Doamne, Dumnezeule, ce mi-ai făcut, Alina?
Știa ce s-a întâmplat în Piața Universității. Tot spitalul vuia și mulți salariați de acolo plecaseră la fața locului plini de o speranță la care nici nu îndrăzniseră să viseze până în acea noapte. S-a cutremurat însă aflând atât de brutal că și fata ei a fost acolo și minute în șir nu a putut să vorbească și să se oprească din plânsul nervos ce pusese stăpânire pe ea.
Încet, încet, și-a revenit și a ascultat povestea incredibilă pe care Alina i-o spunea cu lacrimi pe obraz. Plângeau amândouă, îmbrățișate strâns, pătrunse de emoție și teamă. Tremurau cu gândul la urmările evenimentelor la care Alina participase direct și care, în mintea lor, luau dimensiuni înfricoșătoare.
Nici nu au observat că, între timp, Eugen intrase încet în bucătărie, încă buimac dar, mai ales, năucit și impresionat de tabloul înduioșător ce-l ofereau cele doua femei ce plângeau cu sughițuri. Deosebit de palid, fără sânge în obraz, în afara celui adunat în jurul rănii vizibile de la distanță, lipsit de forță, se sprijinea de mobile pentru a se ține pe picioare....