agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1288 .



Cu școala la plantație
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2011-12-22  |     | 



Cu școala la plantație


Unde sunt pădurile mai falnice decât în ținutul Bucovinei? Unde cresc fagii mai armonioși decât în Obcina Feredeului? Pădurea și pășunile sunt adevăratele bogății ale locurilor. Nicio palmă de pământ nu este pustie, fie este apă, fie pădure, fie pășune.
Dar, ca să fie așa în acest ținut binecuvântat de Cel de Sus, trebuie ca și oamenii să-și dea toată silința pentru protejarea naturii, a apelor și-a pădurilor, în special. În anii copilăriei mele s-au exploatat excesiv bogatele păduri din zona de munte, mai ales cele din comuna noastră. Toate povârnișurile din întortocheatele râuri de munte, pe unde crescură din vremuri străvechi păduri seculare, au ajuns mari exploatări forestiere, lemnul era tăiat și dus să fie folosit pentru construirea de saivane mari în atâtea CAP-uri de la șes, sau lemn de construcție pentru industrializarea la scară largă a țării. Dar, cu siguranță, cea mai mare parte din cheresteaua pădurilor bucovinene se îndrepta, în garnituri nesfârșite de vagoane, spre Uniunea Sovietică, știm noi pentru ce!

Cum-necum, statul socialist încă avea grijă ca toate tăierile masive de pădure să fie însoțite imediat de împăduriri pe măsură. Din lipsa de forță de muncă, erau duși pentru împăduriri chiar și elevii de la școală și liceu.
Așa se face că, într-o minunată zi de primăvară, cam după prânz, am fost anunțați să nu plecăm acasă, deoarece plecăm la plantat brazi într-o pădure în satul Secrieș. Bucuria noastră era și mai mare, când am aflat că tot liceul va merge cu trenul „Mocănița”, cum îi zicea la trenul de cale ferată îngustă, folosită la transportul buștenilor din păduri spre fabrica de cherestea din Moldovița. Am fost încolonați pe clase și duși în stația CFF (Căile Ferate Forestiere). Aici am fost urcați pe niște vagoane, ca niște platforme, pe care am încăput cu toții, inclusiv profesorii. Se vedea bucurie de nedescris în ochii elevilor, de mult n-au mai avut ei parte de o așa distracție!

Nu după multă așteptare, mecanicul locomotivei se urcă la locul lui în cabină. Impiegatul din stație fâlfâi de două ori steagul lui, dând semnal de plecare. Trenulețul nostru, cu vreo patru vagoane-platformă pline ochi de copii și profesori, semnaliză plecarea, șuierând autoritar. Roțile începură să se învârtă, trenul se urni încetișor din loc. Nu-ți venea să crezi, chiar am început să ne deplasăm repede prin dreptul caselor de o parte și alta de cale ferată. Locomotiva șuiera mereu strident, începând să gonească energic: Fu-fu-fuu! Fu-fu-fuu!... Uuuuuuuuu! Uuuuuu!... La fiecare cotitură șuiera, semnala prezența sa, încât vacile, gâștele, caii, copiii, să se dea la o parte, vine trenul! Casele începură să gonească spre înapoi, repede, una după alta. Vedeam gospodăriile oamenilor cum răsăreau în față și dispăreau în urmă. Locomotiva tot șuiera. Iată, după vreo doi kilometri, trecurăm și prin fața casei mătușii mele, Ioana. Am văzut văcuțele ei păscând pe pășunea de lângă ogor. Parcă am zărit-o și pe mătușa în curte, privind la trenul care trece încărcat ochi cu copii gălăgioși!

Frumos spectacol! Trenul înainta ca un zmeu înfocat. Când intra în păduri, șuieratul locomotivei devenea și mai răsunător. Copiii de pe vagoane, fete și băieți, priveau melancolici spectacolul călătoriei gratuite. Păcat că, după încă vreo trei kilometri, călătoria noastră s-a sfârșit. Am ajuns în dreptul cantonului silvic unde pădurar era Ilie Dupri. Aici am coborât de pe vagoanele platformă. Trenul a continuat drumul spre adâncul pădurilor, urmând șerpuirile de cale ferată prin văi, acolo unde-l așteptau vagoane multe de bușteni deja încărcate.
Pădurarul, împreună cu ajutorul său, ne-au luat în primire și, ajutați de profesori, ne-au explicat ce aveam de făcut. Am luat fiecare câte o săpăligă, o căldare cu pământ îngrășat și câte un snop de o sută de puieți. Toată gloata a pornit la deal, pe un plai de pădure, până am ajuns în parchetul care trebuia împădurit. Aici am fost organizați astfel: câte un băiat și o fată; băiatul, cu ajutorul săpăligii, trebuia să facă un cuib de 100x60 cm, cu o gropită mai adâncă în mijloc, pentru răsădirea micuței plante de molid. Fetele, după ce groapa era pregătită, puneau un pui de molid în cuib, puneau și pământ îngrășat, umezit, bătuceau bine pământul, încât planta să stea drept. Asta era tot. Trebuia ca fiecare echipă să planteze cel puțin o sută de puieți.

Era o treabă pe care o făceai cu plăcere. Mai ales că erai ajutat de o fată, în uniformă albastră de școală care în pădure părea și mai albastră. Chiar și mie mi-au repartizat o fată cu doi ani mai mică, dar frumușică și harnică. Eram printre fruntașii la plantat puieții în acea zi!
Cum să nu fie frumos, când vedeai că și profesorul de matematică, Dan Bortă, și profesorul de fizică, Viorel Șuhani, sau cel de sport, Dumitru Cocerhan, făceau și ei gropi și plantau brazi și paltini.

Nici n-am observat când s-a înserat. A venit ordinul să ne pregătim de plecare. Toată gloata a năvălit chiuind la vale, pe întrecute! Acolo ne așteptau deja vagoanele platformă, care trebuiau să ne ducă înapoi în centrul comunei. Dar nu mai era locomotiva. Doar un CFF-ist era la frâne. După ce am urcat toți pe vagoane, frânele au fost slobozite, și vagoanele au început să gonească la vale. N-aveam voie să sărim din vagoane cât timp ele nu erau oprite. Era deja târziu, seara, când am ajuns în comună. Până acasă mai aveam o nimica toată, vreo oră de mers. Ajuns acasă, după ce mi-am potolit foamea, trebuia să fac în fugă temele pentru a doua zi. Istovit, m-am dus la culcare. Cât de frumos era să visezi că zbori pe șine cu trenul, prin păduri, visând frumos la ochii colegei care planta puieți în cuiburile făcute de tine!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!