agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-26 | |
Ca florile făcute de ger este privirea ta ce mușcă din luciul ferestrei, ca și când de ani s-ar scutura, direct de la picioare, păduricea de salcâmi, triajul vechi și coliba părăsită până și de pândar.
Pe acest câmp de ace aleargă, frenetic și alb, doar sperietori, înalte și ciufulite precum aracii, când se scutură bruma, iar țipătul lor se reflectă în oglinda de deasupra opaițului care fulmegă peste ștergar și peste calendarul bisericesc. De dor, îți spun, de dor îmi vor crăpa buzele, unghiile și tălpile, la fel cum se scorojesc pereții din tule, când vântul începe să capete vigoare și să fluiere din streșini și stuf. Poate nici n-auzi. Poate nici nu vezi cum această cărare se împleticește-n așteptarea ta, precum limbile ceasului, când orele curg răvășite precum nucii, când lăcrimează direct din jordii și corbi. Nevermore, draga mea, nevermore, acesta e cuvântul pe care gerul îl desenează pe geamul luminat oval, când respiră câmpia doar din fântânile cu cumpănă și din cimitirele luminate, precum odăile bune, doar de candele. În rest, această apă cu chipuri, care este așteptarea ta, ascunde un strigăt peste care, ca pe găleata cu laptele curs din ugerul sticlos al iernii, am pus un tocătorul de lemn, cât să nu poată pătrunde praful acestei dimineți. Încărcat sunt de nesomnul acestei zile care vine doar cu trenurile de marfă, încet și imprecis, pe linii secundare unde, răvășită de emoție, așteaptă acestă oră - plină de neliniște, când sinuciderea nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Direct în căușul palmei, aici te-am ascuns, cât mai aproape de linia sângelui, ca pe un aer vechi ce luminează, discret, așteptarea. Draga mea, nu mai e loc decât de fânare și porți, de șarete și uliți, când turla bisericii e locul de unde clopotarul, după ce a fost acoperit de porumbei, s-a apucat să hălăduiască pe străzi, umbra lui anunțând că ziua aceasta e tot o umbră, dar a celei de ieri. Atât mai e de făcut: trebuie măturat albul pereților cu privirea, până când se va naște o liniște nouă și tot la fel de înaltă precum strigătul acestei ore aplatizate și cu venele secționate de locomotiva cu aburi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate