Eram la grupul de auto-cunoaștere, visam undeva la vacanța de iarnă, mă rostogolisem cu sania într-un maldăr de zăpadă și nu întelegeam de ce nu mă scoate nimeni de acolo, probabil credeau că sunt un om de zăpadă și cum tot gândeam eu așa un coleg îmi dă un ghiont de mi-a scăpat pixul pe jos, colegul spunându-mi că trebuie să pregătim o prefață la diploma noastră de sfârșit de an, eu i-am zis atunci nervoasă de era să-mi mușc și limba, ce iubire mă, în puii mei? Și-mi ziceam în gândul meu uite cine vorbește de iubire.
Un grăsan cu ditamai ochelarii, îi curg balele cand vorbește, și mai poartă și caciulă pe cap.
Parcă eu eram o doamnă, ziceam eu dând din umeri. S-a încheiat și ora, apoi am mers în sala de tenis, zici că eram la gradină zoologică: un lungan abia mai mergea uitându-se și-n stanga și-n dreapta, de parcă era fotografiat, alta colegă era atat de grasă de zici că-i curgea grasimea pe jos. Un pitic cu părul până la umeri conducea grupul. I-am spus "leul". In urma lui, ciripeau două gaițe bătrane. În sala de tenis ne destrăbalam în fel si chip, dupa cum îl ducea pe fiecare tărtăcuța. Mai vine una și zice : vezi diseară să te uiti la filmul ăla "Masca lui Zoro"; dar eu cu o voce placută îi zic: da dragă, da de cate ori ti-am văzut masca în fiecare zi la fundație nu crezi ca îmi ajunge? Urmează grupul de imaginație- numai filozofi- unul desenează teorema lui pitagora, altul scrie scrisoarea lui Eminescu colegei, ochiosul este atât de atent la domn profesor de zici că a vazut pe una goală. Grăsanca doarme, ea cica meditează. Ochelaristul scrie un text deși nimeni nu-i dictează nimic, zici ca a intrat la examen, iar lunganul numai cu mana pe sus, ce-o fi vrut să zică, nu știu? Se agită pe scaun, se ridică în picioare, face semne disperate cu mana, apoi se linisteste. Slăbănogul aprobă gesturile lui, dă din cap și din gură, de parca i-ar cere cineva părerea și mai face către noi : v-am spus eu, a-ți văzut? Bâlbâitul se miră de ce aude, si tot zice bâlbâindu-se: eee..., aaa..., numai eu râd de toți cu gura pană la urechi și de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, nimeni nu mă bagă in seamă. Le mai dau și câte o palmă colegelor din preajmă. Mai sunt două minute și se termină ora, doar bâlbâitul face pe el și poate să spună, de nervi săracul că nu-l întelege nimeni își trântește caietul jos, căzând și cu scaunul pe spate. Dupa ce se termină ora se trezește și grăsanca ca dintr-un vis speriată de parcă ar fi văzut lupul, lunganul serios, stinge lumina și pleacă de parcă nu mai era nimeni în clasă, mai rămânând să vorbim la lumina inteligenței noastre, adică să ne scoatem ochii, să ne tragem de urechi, să ne scuipam, să ne batjocorim în fel si chip, pană a aprins unu lumina. Dar ochelaristul a rămas tot în întuneric pentru că-i cazuse ochelarii pe jos. A trebuit sa vină domn profesor să ne spună ca suntem liberi și ca putem pleca acasă, altfel aș fi ciufulit-o pe grasa care tot îmi cerea explicații în legatura cu ora,
de parcă eu aș fi dormit în locul ei și deși era loc pe ușă, noi ne-am îmbrâncit care mai de care să iasă afară. Si așa am încălecat pe o vorbă spunându-vă și vouă rețeta mea de ciorbă, vă colind în încheiere " La mulți ani", la revedere.