Profesorul Mihai Niculăieș mergea spre laboratorul de fizică, fredonând o arie inventată ad-hoc… Bine dispus, se gândea să le arate elevilor niște experimente spectaculoase și amuzante, așa cum le promisese de ceva vreme. Dar, intrând în sală și aruncându-și privirea asupra clasei, își pierdu instantaneu buna dispoziție. Fetele erau toate, își dădu repede seama, dar dintre băieți lipseau cam jumătate.
- Unde-s restul ? se încruntă el, uitând și să mai salute.
Liniște deplină în clasă.
- Unde-s ceilalți ? Că i-am văzut pe unii, de dimineață, știu că au venit la școală… Unde-i Albu ? Și Maier ? Și Pop ? Și ceilalți ?
- Pop e bolnav, domnule profesor, îndrăzni o fată. N-a venit nici ieri la școală.
- Bine, Pop e bolnav. Și ceilalți ?
Copiii nu spuneau nimic. Se uitau pe pereți, în tavan, pe fereastă…
- Știu eu unde sunt, zise profesorul, înfuriat de-a binelea. Sunt la bar, așa-i ? Acolo-s, nu? Insistă, deoarece nu avea nici o reacție.
Cu greu, elevii admiseră că da, aproape toți absenții erau la bar.
- Ei, las’ că le arăt eu lor, făcu Mihai Niculăieș amenințător și porni spre ușă. Înainte să iasă, se întoarse spre clasă: Deschideți cărțile la problemele de la lecția de zi și începeți să le rezolvați. Vintilă, se adresă șefului clasei, răspunzi de liniște.
Mergând spre bar, profesorul simțea cum crește mânia în el. Barul, barul, barul ! Așezat chiar lângă școală, coșmarul tuturor profesorilor… Dar de data aceasta le va arăta el !
Școala se găsea în centrul satului, față în față cu primăria și căminul cultural. În stânga era biserica, despărțită de școală doar printr-o străduță. Și pe această stradă, gard în gard cu biserica, cu fața spre clădirea școlii, se deschisese un bar… Amenajat într-o casă veche dar solidă, cu două săli cu mese și una cu jocuri mecanice. Și cu o curte mare, unde fuseseră instalate mese și scaune rustice, făcute din butuci, acoperite de umbrele de plastic cu reclame la bere și un balansoar larg, apărat de un acoperiș de stuf.
Și profesorii mai mergeau uneori, după ore, la o bere și o poveste. Însă unii dintre elevii liceului acolo-și făceau veacul, băgând și ultimul ban dat de părinți - pentru mâncare, desigur - în aparatele cu jocuri.
Barul era construit în deplină ilegalitate, fiindcă nu se respecta distanța de minimum 50 de metri între el și liceu, ceea ce însă nu părea să conteze prea mult. S-ar fi putut pune întrebarea cum de acordase primăria autorizația de funcționare ? Explicația era simplă și cunoscută de toți : patron era chiar unul dintre consilierii locali, pe deasupra și văr de-al patrulea cu primarul… Altcineva n-ar fi putut obține aprobarea, dar pentru el nu fusese o problemă.
Văzându-l intrând, fata de la bar, care-i fusese și elevă în urmă cu câțiva ani, găsi de cuviință că era mai bine pentru ea să se facă mică-mică în spatele tejghelei. Cei doi-trei oameni aflați înăuntru îl salutară pe profesor, dar acesta nici nu-i băgă în seamă.
- Unde-s ? întrebă el și, fără să mai aștepte răspunsul, se îndreptă spre sala de jocuri. Ce faceți voi aici, mă ? Aici faceți ora de fizică ? Vreți să verificați practic legile probabilității sau ce vreți ? Măăăăăăăăăăăăăăă, ridică el mâna spre băiatul cel mai apropiat de el, lăsând-o să cadă grea pe umărul lui. Acesta se strânse ca un cățel bătut. Măăăăăăăăă, la oră cu voi, că vă mănânc cu adidași cu tot, măăăăăăăăă ! Aici vă pierdeți voi timpul și cheltuiți banii părinților ? N-aveți nici un pic de rușine, continua el să tune asupra grupului care se încolonă docil și ieși din bar, însoțit de vocea lui puternică.
În clasă, profesorul făcu prezența, într-o liniște de nici musca nu îndrăznea să bâzâie. Și pe urmă le spuse elevilor că se gândise la o lecție distractivă, cu experimente, dar că lucrurile se schimbaseră... Acum, chiulangii aveau privilegiul de a ieși la tablă și a-și demonstra cunoștințele… De fizică, desigur, că la aparate era clar că se pricepeau.
Plouă cu note de 1 și de 2 asupra nefericiților.

A doua zi, în timpul une recreații, profesorul de fizică fu chemat de director în biroul lui. Vizibil stânjenit, acesta se tot foia pe scaun și evita să-l privească în față.
- Uite, Mihai, îi zise codindu-se, trebuie să vorbim ceva… Am aflat ce-ai făcut ieri, că ai fost la bar după băieții din a X-a B…
- Păi nu ? făcu Niculăieș revoltat, amintindu-și de ziua precedentă. S-au ticăloșit ! Au crezut că le merge cu mine, dar le-am arătat eu ! Sigur nu vor mai avea ei chef să meargă la bar în ora de fizică ! Și în general ! Barul ăsta nenorocit ! Sper că au auzit și cei din alte clase…
- A auzit tot satul, Mihai… oftă directorul, tot mai încurcat. Toată lumea… Uite – păru el să se hotărască – trebuie să-ți spun ceva… M-a sunat ieri după-masă primarul… După ce-ai ieșit tu din bar cu copiii, fata de-acolo l-a sunat pe Nuțu, patronul… Care era chiar într-o discuție cu primarul… Și acesta m-a sunat pe mine…
Profesorul de fizică se încruntă :
- Și ??????
- Și mi-a zis, dragă Mihai, să nu mai mergem noi profesorii să-i luăm clienții de la bar, că e problema noastră dacă nu reușim să-i atragem pe copii la școală și preferă să stea la jocuri… Pe principiul liberei concurențe ! oftă directorul cu năduf, în fața colegului său, care rămăsese cu gura căscată de uimire…