Doamna Gojan îi aruncă o privire aspră propriei mame, urmată la scurt timp de o poșetă Louis Vuitton în greutate de cinci kilograme. Bătrâna se împleticește doi pași înapoi, un pas pentru fiecare lovitură.
- Unde mi-e copilul?
- În camera lui.
- Dă-te!
Bunica nu se dă. Moment de calm înșelător.
- Poate vrei să te bag și pe tine...
- Alinuța, nu te las! HÂC!!
În asemenea momente nu se pune problema sughițurilor vulgare cauzate de hăhăială sau alcool. Revolta diafragmei este strict rezultatul excesului de sperieturi și disperare.
Câteva clipe doamna Gojan rămâne perplexă, nu găsește nicio explicație rațională așa că pentru prima dată în viață un gând sinistru îi pătrunde în creier: "Dumnezeule, dobitocul de bărbatumi-o are dreptate." Asta o supără bineînțeles mult mai tare decât ideea lui, de altfel nu foarte originală, cum că de la o vârstă toate soacrele ar trebui cazate la spitalul de psihiatrie.
- Te-ai scrântit de tot?
- Hâc! vezi...parchetul, parchetul...
Oftat adânc de ușurare. Într-adevăr dacă există un tabu în casa Gojan, acela este parchetul. Confecționat din stejar masiv clasa A plus plăcuțe de nuc, acesta ar trebui conform reclamei să reziste între 80 și 100 de ani. În realitate nu apucă să vadă mai mult de șase luni și asta din cauza celor două mari păcate femeiești: vanitatea și inconștiența. Combinate, cele două produc o gamă largă de catastrofe pentru care partea bărbătească trage ponoasele de la Adam și Eva încoace. În cazul de față nu este vorba despre fructul pe care femeia a fost musai să-l înfulece, ci de mult mai puțin interzișii pantofi cu toc cui. Peste tot în lume, suprafețe așternute cu trudă și menite să reziste oricăror intemperii și șocuri dinamice, crapă neputincioase la prima atingere a cataligelor de firmă. O femeie obișnuită rămâne surdă la auzul oricărei propuneri de a face săptămânal 10-15 genuflexiuni și 5-10 abdomene. Dacă la asta se adaugă și o verighetă pe deget, simpla idee i se pare ridicolă. Asta însă n-o împiedică să-și îndese cu sadism cele cinci degete proaspăt ojate de la fiecare picior, într-o dubioasă unealtă de tortură urmând ca pe tot restul vieții să perforeze mândră orice trotuar și pardoseală pe care o zărește. Asta ca să nu mai amintim de urechile trecătorilor.
Desigur, doamna consilier nu face excepție de la regulă, așa că de când s-au mutat "la casă", să tot fie vreo 9 ani, soții Gojan, oameni practici și gospodari, au semnat un contract pe durată nedeterminată cu o firmă specializată în amenajări interioare. În opinia doamnei cățărată pe 15 cm de oțel inoxidabil aceasta a fost și rămâne cea mai simplă soluție. În opinia domnului pe bătăturile căruia se exercită la fiecare banchet o forță concentrată de 35 de decanewtoni, și care plătește semestrial înlocuirea parchetului, toată treaba e o tâmpenie fără margini. De aici observații bădărane, riposte acide și trimiteri directe în regiuni rușinoase care le implică inevitabil atât pe bunică cât și pe biata cuscră. Acum se explică de ce nici sughițul care-i bâțâie capul ca la o găină, nici comportamentul nepoțelului și nici strigătele fiicei sale nu pot să o determine pe venerabila pensionară să uite de amenințarea perpetuă și iminentă, amenințarea...de sub călcâie.
Doamna Gojan își lasă greutatea pe un toc și încearcă să și-l extragă pe celălalt, manevră soldată cu un dans sălbatic în jurul bătrânei care încearcă la răstimpuri să-și echilibreze odrasla. Strigătele guturale de "Hei!", "No!", "Stai!", "Ioi!!" la care se adaugă fața plină de machiaj mânjit, ar rușina și pe cel mai autentic șaman african în tentativa de a îmbuna zeii și de a readuce prosperitatea în savană. Este păcat cum asemenea comori ale neamului rămân nevalorificate, este evident că orice reporter de la „Discovery – Travel & Living” ar plăti bani frumoși pentru așa spectacol și ar prefera să vină într-o țară civilizată...mă rog, decât să bată toate văgăunile din Africa, Australia sau America de Sud. Ritualul descris mai sus nu este ceva ocazional, doamna Gojan dă reprezentații gratuite în fiecare zi. Au fost musafiri care au sugerat achiziționarea unui scaun sau a unei băncuțe, dar din păcate designerul interior Sandor Öcsi, unul dintre cei mai recomandați și mai bine plătiți designeri din Cluj-Napoca, a interzis categoric asemenea frivole nevoi de comoditate: "Istenem, Istenem, cum să ne batem joc de interiorul dumneavoastră, dragule doamnă? No, nu, vă spun, nu putem strica așa holul frumos!" Așa că familia Gojan s-a ales cu holul frumos și cu o tropotită zilnică, foarte vioaie și condimentată la răstimpuri cu originale figuri de yoga.
Odată descălțată doamna consilier pierde ceva din prestanță dar nu și din hotărâre. O driblează dintr-o mișcare pe bătrână și se repede ca o mașină de curse spre camera copilului. Izbește ușa de perete cu dragon cu tot, dar pe când să dea glas îngrijorării materne ajunsă la paroxism, îl zărește pe iubitul ei Corneluș în vârful patului cu gura căscată și ochii închiși. Pe doamna Gojan o apucă brusc o spaimă cumplită. Pierită se apropie de pat:
- Corneluș...
Îi atinge o mână, e caldă, poate totuși... Îi atinge fruntea și miracolul se petrece. Copilul se întoarce pe o parte cu fundul la ea, bolborosind:
- Ce vrei și tu?...(urmat de un oftat plin de semnificații) lăsați-mă să dorm.
- Bine puiule, bine...
Se ridică de pe pat și totodată cade pe gânduri. Cu ochii adânciți în crepusculul camerei, caută o explicație, ceva care să o lămurească de schimbarea lui Corneluș. Să fi fost doar bunică-sa de vină, i s-o fi năzărit totul...dar nu, copilul este evident afectat. În loc să strige supărat la ea că l-a trezit, el oftează?. Și tonul cu care și-a invocat dreptul la somn...E ceva ce i s-a întâmplat, ceva profund care i-a zdruncinat echilibrul interior, dar ce?
Tiptil traversează încăperea, pipăind ici și acolo printre jucării, ajunge la birou, apasă pe un buton de la tastatură și monitorul se luminează, prezentând un talmeș-balmeș de icoane deasupra pozei lui Keanu Reaves pe când făcea podul de sus prin Matrix. Doamna consilier, acum transformată prin forța împrejurărilor în detectiv amator, caută zadarnic pe ecran fereastra de Messenger în speranța că lui Corneluș i-a scăpat vreo propoziție relevantă în chat-urile aprinse cu prietenii lui. Nu pricepe mai nimic din ce vede: Fifa Soccer, Battlefield, Age of Mythology... În bara de jos vede butonul de internet, apasă plină de speranță și pe dată i se deschide o pagină cu trei fete drăguțe care, una din două, ori fac reclamă la un magazin de lenjerie intimă ori fac mult mai rău. Terorizată, doamna Gojan închide repede fereastra păcătoasă, nu înainte de a răspunde cu "NU" la întrebarea din colțul dreapta-jos al ecranului: "Ești din Cluj? Vrei să te distrezi?".
Un nou oftat a lui Corneluș urmat de un sunet mai puțin dramatic, dar important în procesul digestiv, îi taie orice nouă tentativă de elucidare a misterului. Totuși mai apucă să observe pe spătarul scaunului, ghiozdanul copilului. Asta e! Dintr-o mișcare și-l aruncă peste umăr, mai apucă două hârtii de pe birou și cu dexteritatea hollywoodiană a spionilor americani făcându-și de lucru prin arhivele secrete ale Kremlinului, se îndreaptă tiptil spre ieșire. Părăsește camera și închide ușa în urma ei, cu atâta grijă și concentrare de parcă ar dezamorsa o bombă. Lângă frigider bunica o așteaptă emoționată la maxim, așa că-i pune în brațe ghiozdanul și, în cea mai deplină liniște, cele două femei se deplasează încetișor spre sufragerie. Abia aici îi șoptește la ureche:
- Mamă, un sunet să nu scoți. Avem o problemă grea de rezolvat.
- Corneluș?
- Doarme, șșșșt.
În clipa următoare dă nas în nas cu un bărbat chel, gras și voios.
- Plăcințică!! Am venit acas’! Gata-i ciorba? Doamne dar prost te-ai mai știut machia, ți-a trămurat mâna?!
În exasperarea momentului, doamna Gojan îl înșfacă scurt pe domnul casei de o zonă corporală bine ascunsă dar foarte sensibilă.
- Gura!
Cei trei rămân nemișcați în mijlocul sufrageriei, ca într-un tablou renascentist al cărui autor i-ar fi dat cu siguranță titlul: „Familie clujeană înstărită - Scena regăsirii”