Trezit ca ars în acea zi de sâmbătă, când primele raze ale soarelui ocolesc cu grijă frunzele copacului din dreptul apartamentului, îți dau pleoapele la o parte, apoi îți înfig adânc degete luminoase în ochi, privești lung pe fereastră către un peisaj monoton, de garaje și mașini în timp ce îți spui uite ce vreme frumoasă, face a plajă, încerci s-o trezești pe Adina, care nu dă nici cele mai mici semne că vrea să părăsească imperiul viselor, însă te gândești că dacă o vei ademeni cu aburii unei cafele poate că se va trezi, așa să zis și făcut, aterizezi în șlapii albaștri și lipa-lipa spre bucătărie, unde arunci în cafetieră patru lingurițe substanță, două cești de apă, apeși butonul de start, după care, lipa-lipa, te îndrepți spre baie, unde îți dai cu apă pe ochi, îți speli dinții și revenii în cameră, unde Adina tot moțăie, privești din nou pe fereastră și-ți spui uite ce zi frumoasă, parcă și garajele arată astăzi mai bine, iar mașina voastră cea nouă, care se vede într-un colț mai îndepărtat de parcare, parcă îți strigă și ea uite ce zi frumoasă, hai până la mare, e prima noastră plimbare înafara orașului, așa că aduci cafeaua și tragi mai tare de Adina să se trezească, hai la mare, așa îi spui, e o vreme superbă afară, uite că ți-am adus și cafeaua, iar ea, cu ochii cârpiți de somn se ridică pe jumătate, întinde mecanic mâna și apucă ceașca de toartă, apoi se cuibărește, sorbind lent, lângă tine, care arzi de nerăbdare să conduci, însă mai întâi îți savurezi cafeaua alături de Adina, după care, în sufragerie, scormonești sub canapea după umbrelă, pătură de plajă și ieși din apartament să le duci la mașina cea roșie și nouă, care te așteaptă într-un colț mai îndepărtat de parcare, timp în care Adina își face toaleta de dimineață, îmbracă o ținută lejeră de plajă, aruncă niște lucruri absolut necesare într-o gentuță de plajă și, aproape trezită, mai face câteva sanvișuri pentru drum, după care închide ușa apartamentului, îndreptându-se la șapte dimineața spre parcarea blocului, unde tu deja ai pornit motorul și ameninți accelerația cu vârful piciorului, însă numai după ce ea se urcă lângă tine și te sărută urând drum bun, pornești către bacul de la Brăila, pe digul de lângă Dunăre care unește Galațiul cu orașul vecin, loc în care ajungi exact când unul dintre vaporașe tocmai ridică bariera și nu sunt prea multe mașini la rând, așa că vă gândiți amândoi am ajuns la țanc, vă îmbarcați pe bac ghidați de burta căpitanului, care așează minuțios, ca un șahist, mașină lângă mașină, lăsând nici zece centimetri distanță între una și cealaltă, astfel încât portierele nu pot fi deschise suficient pentru a ieși pe punte, trebuind astfel să rămâneți prizonieri în automobilul dinafara căruia burta căpitanului vă tăie două bilete și vi le strecoară prin geamul crăpat, iar tot prin același geam briza Dunării vă cuprinde pe amândoi, încă somnoroși, dar dornici de plajă în acea zi frumoasă de început de septembrie, după cum vă propuseserăți cu o seară înainte, că dacă tot se termină vara, ar fi frumos să ieșiți pentru ultima dată la Vadu, deci zis și făcut, pe bac în mașină, ghidați de burta cea mare și intenționat dezgolită a căpitanului (probabil pentru a impresiona doamnele plictisite de convenționalitatea soțului), vă îndreptați spre malul celălalt al Dunării, apoi mai departe, spre Vadu, așa că debarcați de pe bac ultimii, benevol, pentru a nu participa la busculada creată de obicei în astfel de situații, când fiecare vrea să iasă primul, ca și cum l-ar aștepta undeva un premiu, călcați împreună accelerația mașinii, care se îndreaptă în zig-zag către orașul Măcin, adormit la acea oră matinală, învelit în soarele abia mijit, palid, de septembrie, după care vă poartă de-a lungul șirei spinării munților Măcin, cel puțin asta e comparația Adinei, care exclamă, privind ușor adormită prin geamul mașinii, uite cum se profilează pe cer vârfurile munților, parcă-i o coloană vertebrală sau un ferăstrău, apoi lasă capul ușor pe spate și alunecă în somn în timp ce tu conduci încântat mașina cea roșie și nouă, cu grijă pentru a nu forța motorul și cu atenție pentru a ocoli denivelările drumului, apoi, în timp ce traversezi satele cu nume de origine slavă, te gândești că trebuie să fie superb pe plajă și tragi cu ochii de drum pentru a-l scurta, așa că ajungi mai repede decât te așteptai în peisajul arid și adormit, cu aspect nisipos, de lângă lacului Sinoe, dincolo de drumul care leagă Tulcea de Constanța, peisaj prin care te îndrepți ca o șopârlă roșie către localitatea Vadu, unde drumul asfaltat se termină și începe un fel de drum de pietriș și dale, care o trezește pe Adina din somn și o face să își arunce ochii de geam, unde, văzând combinatul părăsit de la ieșirea din Vadu, te informează, ca și cum nu ai ști, am ajuns în Vadu, da, știu, îi răspunzi și conduci cu atenție pe digul de dale între a căror îmbinări s-au format adevărate cratere din care se ivesc smocuri de iarbă peste care mașina care vă poartă încet și cu grijă către mare, părăsind dalele și intrând pe un drum de pământ cu puțin nisip deasupra, însă practicabil, pe care vă duce doi kilometri până la cherhanaua de stuf și papură de lângă plajă, apoi încă un kilometru, după care se oprește deoarece drumul de pământ se termină, începând unul prea îngust și periculos, doar de nisip, iar voi vă spuneți am ajuns și ieșiți cu grijă din mașină pentru a nu stârni roiurile de țânțari care pândesc mereu la Vadu în fâșia de iarbă dinaintea celei de nisip, roi de țânțari care nu vă iartă nici de data asta, așa că sunteți nevoiți să apucați în viteză tot ce aveți în portbagaj și să vă îndreptați în fugă spre plajă, unde briza alungă țânțarii, iar marea se deschide sălbatică, verde-albastră, în fața voastră, însă voi aveți locul vostru preferat, așa că apucați bagajele și vă îndreptați către el, cu picioarele scăldate de spumă și apă, pe linia mișcătoare a țărmului, privind cu coada ochiului când ajungeți în dreptul primului cort cum două femei grase stau perfect goale și cu picioarele desfăcute în fața unui bărbat uscat, însă erect ca un stâlp de telegraf, care le pătrunde când pe una, când pe alta, la umbra cortului, fără nicio jenă, spre deliciul unei audiențe închipuite, pentru că voi treceți cu mâinile grele de bagaje fără a-i privi frontal, ci doar chicotind ușor, amuzați de formele rubensiene ale celor două femei, de pofta lor matinală și de bărbăția lungă a uscatului, ca o proptea daliniană, ce pare că și-a trecut toată substanța în mădular pentru a satisface cele două sirene care gem lasciv în timp ce voi vă îndepărtați, grăbiți pasul, apoi cotiți stânga după promotoriu, astfel că imediat ajungeți în dreptul unui cort în fața căruia, la o masă mică de camping, din aluminiu, cu o sticlă de vin roșu și două pahare de cristal pe ea, un domn gol, doar cu o șapcă de marinar pe creștetul capului, vorbește în surdină cu o doamnă mai tânără, goală complet, cu un păr lung, frumos, mătăsos, care, antrenat de briza mării, îi tot intră în ochi și îi acoperă fața și sânii, iar în timp ce ea tot duce mâinile în păr, voi îi depășiți și vă opriți la nici două sute de metri de ei, înfigând adânc umbrela în nisip, apoi vă dezbrăcați complet, pentru a fi în ton cu natura și intrați încet în apa rece stropindu-vă și râzând zgomotos, siguri că, acolo, pe plaja de la Vadu, printre nudiști, meduze eșuate și pescăruși, nu puteți deranja pe nimeni, ca și cum ați fi departe într-o scoică, înveliți de stomacul ei sidefiu și respirând cu niște paie de cocteil trase prin despicătura scoicii, așa că înotați fără nicio prejudecată în apa încă destul de caldă, iar când doi tipi trec prin dreptul vostru și Adina se întoarce pudică, tu o iei în brațe, îi privești și o îndemni să facă la fel nu știi ce pierzi, îi spui, cei doi arată bine, însă ea chicotește încolăcindu-se în jurul tău și, căutându-ți privirea, îți șoptește că ești singurul pe care vrea acum să-l privească apoi, acoperită de apă, se lasă pătrunsă de tine, care o săruți urmărind din coada ochiului și iubitele celor doi tipi, care trec goale, frumoase și perfect bronzate prin dreptul umbrelei voastre, iar Adina îți geme ușor în ureche, creându-ți acea senzație cochilie de melc dusă la ureche, așa că te lași purtat de mișcările ei lente, lascive, în apa caldă a mării, de parcă numai voi doi ați fi pe acea plajă, iar când Adina întoarce capul într-o parte și într-alta, se asigură că nu e nimeni la orizont și îți spune hai să continuăm pe plajă, tu o asculți supus și ieși cu ea în brațe, o tăvălești pe pătura întinsă sub umbrelă și o posezi cu poftă în timp ce razele soarelui vă ard tălpile, iar nisipul dintre voi se transformă în sticlă, stomacul sidefiu al scoicii se strânge și mai mult în jurul vostru, așa că terminați împreună, sincron perfect, apoi alergați imediat după asta, transpirați, în mare și lăsați acolo pojghița de sticlă cristalizată de pe voi, iar Adina chicotește ușor, îți spune sper că nu mi-a intrat nisip în..., cuvânt pentru care tu o pleznești ușor peste fesele rotunde și îi săruți tandru ochii, după care o apuci de picioare și o arunci brusc în apa mării, iar ea se ridică, mimează supărarea și-ți spune nu mai vorbesc azi cu tine, dar tu te îndepărtezi înotând repede și strigi hai prinde-mă, timp în care ea iese deja din apă, se așează la umbră și deschide o carte să citească, iar prin fața ei trece o familie de nudiști, cu mamă, tată și două fetițe, toți complet goi, femeia având câte un cercel prins de fiecare buză a sexului bronzat și cărnos, iar după ce ei trec, tu ieși din apă, scoți un sanviș și o săruți pe Adina, care e adâncită în poveste, așa că privești lung marea și te gândești că, uite, ce fain e să ai mașină, deschizi o carte, iar pe la ora cinci strângeți, pe la șapte sunteți pe vaporaș, ghidați de burta căpitanului, pentru ca la opt seara o să posezi din nou pe Adina sub duș, cu gândurile amestecate, cu fantezia învolburată de trupurile goale de pe plajă.