Încăperea în care a fost azvârlită era undeva la demisol. Nu era mai mare decât cămara de alimente a unui apartament de bloc. Un pat de fier și o găleată pentru nevoi fiziologice sub el, constituiau singurele piese de mobilier. O pânză subțire din picuri de apă acoperea aproape în întregime pereții din cimentul nezugrăvit ce scoteau un miros fetid de mucegai. Undeva la înălțime un ochi mic de fereastă fără geam permitea să se vadă pantofii celor ce treceau grăbiți pe lângă clădire. O liniște de mormânt domina întregul spațiu, o liniște care determina sufletul oricui să urle. Þintuită de patul metalic și mai ales de cătușele prinse de acesta, Minodora se așeză ostenită , în așteptarea vreunei saltele sau a unei pături. Zadarnică așteptare, căci nimeni nu i-a adus nimic. Invadată de gânduri sinistre, femeia încerca să le alunge orientându-și sufletul spre Cel de Sus. „Doamne, dacă ții un pic la mine, dă-mi putere să rezist. Dacă cu voia Ta am ajuns aici, fă Doamne o minune și scapă-mă de acest coșmar interminabil. Ia-mi viața dacă o vrei dar protejează-mi copiii. Fă-o așa cum n-ai făcut-o cu mine dea lungul vremii.”
Aerul rece de toamnă începu să o pătrundă încet, încet. Chircindu-se în poziția fetusului Minodora închise ochii, căutând cu mintea un loc prielnic de popas în amintirile-i răzlețe. Acestea refuzau să iasă din cotloanele sufletului ca și când nu ar fi avut nici un rost. Tremurând de frig, s-a abandonat resemnării fără nici o urmă de remușcare construind puntea dintre realitate și vis.

*

-Hei Minodora ! Ce faci pe aici? Nu mai cunoști lumea?
A întors capul spre locul de unde vocea cunoscută o întrerupse din mers. Văzu o blondă suplă, purtându-și cu nonșalanță rochia de un roșu aprins mulată peste formele-i apetisante care prin simpla-i prezență atrăgea privirile trecătorilor vrând-nevrând.
Nu mică-i fu mirarea s-o recunoasă pe Carmen prietena ei din facultate.
-Salut Carmen! O... ce surpriză! Scuză-mă... eram adâncită în gândurile mele și nu te observasem... rosti Minodora în timp ce-și îmbrățișa prietena molatec.
-Stai... lasă-mă să te privesc... Ce-s cu ochii ăștia plânși la tine? Așa cum te văd, parcă ți s-au înecat toate corăbiile! Tu, nu ești tu! Văd în fața mea altă persoană ... îi răspunse Carmen îmbrățișând-o cu afecțiune, apoi continuându-și investigația, adăugă:
-Dar Victor unde-i? În brațele cărei dive l-ai lăsat?
La auzul acestei întrebări, chipul Minodorei deveni livid, pământiu chiar.
Dându-și seama că a făcut o gafă, Carmen a încercat să o dreagă schimbând subiectul.
-Hai mai bine să bem o cafea... uite chiar la terasa asta dacă vrei. Să mai povestim... că de când nu ne-am mai văzut, s-a umplut tolba cu tot felul...
- Bine... aprobă aproape monosilabic Minodora. Cred că o cafeluță cu aromă de lamentări nu mi-ar strica!
-Chiar atât de gravă e situația? întrebă blondina în timp ce amândouă se așezau în fotoliile din nuiele ale terasei.
-Ei acum și tu! La fel ca totdeauna te arunci direct la noutăți... Dar ce-ar fi dacă ai fi tu prima care să le pui pe masă... Că de când nu ne-am văzut... Cât a trecut? Un an? Doi? Deci spune... În concediu? Singură? Sau... Te-ai mutat aici în Constanța? A disimulat Minodora inapetența pentru confesiuni.
-Ce să-ți spun? Aici am venit cu „moș viteză" că așa-l alint eu când nu m-aude. Știi? E un pic mai trecut , da-i stau banii prin buzunare, ca purecii pe un cîine de pripas. Menționă tânăra, scoțând un hohot cristalin.
-Cam cât de trecut e? s-a interest Minodora , mai mult pentru a o provoca la discuții.
Își cunoștea prea bine prietena și mai ales îi cunoștea principiile de viață care se rezumau la partea financiară obținută cât mai facil și... la o cotă foarte înaltă. Spera cu tot sufletul, ca măcar în cele câteva minute, cât ele conversau, Victor va dispărea din aria ei de concentrare.
-Nu mult... Să aibă acolo vreo șaizeci de ani... Da nu pare deloc! Să-l vezi cum arată! El ca el... da' să-i vezi merțanu'...!
- Oooo! ho, ho! Tata și fata, lăsă Minodora să-i scape o remarcă răutăcioasă.
-Da’ ce crezi dragă că-l pun la fiert? Fii, tu sigură că de când ne-am despărțit mi-am format stomacul... și pentru... și pentru... hohoti impertinent blondina obișnuită a-i face tot felul de mărturisiri.
-Și acum unde-i? De ce erai singură pe stradă?
- Am pornit-o nițel hai-hui... șoping dragă, șoping! Că, ce poate face una ca mine când babalâcu-i la congres, sau consfătuire... Știe-l mama dracului ce întrunire a oamenilor de afaceri are el pe aici.
- Așaaaa... deci... Când pisica nu-i acasă șoricelul face șoping, încercă Minodora o glumă aproape fără convingere. Și... unde stați? Cât timp mai rămâi, adică mai rămâneți aici?
- Diseară ne întoarcem în capitală. Totul merge ca fulgerul. Dar, tu? De când ne-am întâlnit numai eu vorbesc. Uite cafeaua-i aproape gata și tu nu mi-ai spus nimic despre tine...
-Ce-ai vrea să-ți spun? Întrebă Minodora fără nici un chef.
- În primul rând să-mi spui ce-i cu moaca asta de parcă ți s-au înecat toate corăbiile.
-Dar tu ce moacă ai avea, dacă ai auzi atunci când ți-e viața mai dragă, că cineva din familie s-a sfârșit? Tocmai când voiam și eu să petrec un concediu... Deoarece, în ultimi doi ani nu prea am reușit. Știi cum e... Iar acum uite trăznaie! Minți cu nerușinare Minodora.
- Condoleanțe! Îmi pare rău! Scuză-mă zău, nu știam ...
-Ei lasă, lasă, nici eu nu știam înainte de a veni aici, că o să dea bunica ortul popii tocmai acum când aș fi vrut să mă relaxez.
- A cui mamă e?
- A tatălui meu vitreg! Îți dai seama ...! Nici ea nu mă avea la inimă și atunci cum să o am eu? Numai că vezi tu, trebuie să fiu la înmormântare neapărat alături de familie... !
- Și când pleci? Uite, dacă vrei poți veni cu noi diseară că doar nu mănânci o bucată din merțan!
-Aaaa ! Nu... Tocmai mi-am cumpărat bilet de tren pe mâine dimineață. Stai cuminte, nu ard de nerăbdare să ajung foarte repede. Îmi e destul dacă sunt acolo înainte a o băga în groapă, în rest...
Cu gesturi furișate Carmen își privi frumosul ceas a cărui brățară de aur arunca reflexe călduțe. Înțelegând mesajul nerostit, Minodora, continuându-și relatarea, spuse apăsat:
-În rest Dumnezeu cu mila pentru faptele fiecăreia. Apropo, cât e ceasul că, ori mi se pare mie, sau chiar se-nserează...? Sper că nu te superi, dar ști cum e, mai trebuie să-mi fac bagajul... Să-mi pregătesc toaleta de drum... Apoi cred că am sporovăit destul la această cafea. Îmi pare rău că n-a fost premeditată această întâlnire.Ne-am fi rezervat timp și am fi prelungit-o așa până la saturație la fel ca altă dată..
-Lasă Minodora, bucuria revederii cu tine îmi aparține. Uite îți las noul meu număr de telefon. Þinem legătura, bine? Al tău e tot același?
-Binențeles!
-Atunci ne revedem la noi. Stabilim o oră... ne întâlnim... Sau ști ce? Poate vii odată la mine, că și mie îmi e dor de vremurile de odinioară. Apoi, să vezi ce apartament mișto mi-am trântit, stă mâța-n coadă nu alta! Sau veniți... că uite, m-am luat cu vorba și am uitat să întreb de Victor.
-Victor e istorie demult dragă, minți din nou Minodora înghițind un nod.
-Ei lasă, că-i mai bine așa. Prea tare te agățaseși de gâtul lui de parcă ar fi fost el buricul pământului. Vezi că încet încet te dai pe brazdă? Nu merită dragă! Spuse Carmen îmbrățișându-și prietena și sărutând-o pe obraji. Pa! Mă duc că face babalâcu' spume ca dero, dacă întârzii mult.
- Pa, draga mea, lasă că mai vorbim când ne întâlnim din nou...
Rămasă singură Minodora răsuflă ușurată. Se bucura în sinea ei că scurta întrevedere se sfârșise. Deși dorea cu toată ființa ei să-și alunge gândurile, acestea răutăcioase, îl regăseau tot pe Victor, ori de câte ori, ochii întâlneau întâmplător vreun tânăr chipeș. Încet, încet ajunse în fața hotelului unde era cazată. Cu sufletul rănit asemeni unei păsări cu aripa frântă, intră în cameră și se prăbuși pe pat așa îmbrăcată. Șiroaie de lacrimi izvorâte din propria disperare se prelingeau pe pernă... Cu pumnii strânși lovea patul repetând una și-aceeași întrebare: „De ce Victor ... de ce ?" Într-un târziu, obosită și sleită cuprise perna în brațe încercând să se liniștească. Nu-i păsa că era îmbrăcată în hainele de stradă, nu-i mai păsa de nimic. Voia să fie doar ea, cu amintirea lui, să retrăiască măcar o clipă bucuria nopților de dragoste chemând uitarea durerilor adunate.

*

Tesări smulsă din scurtul somn, și-și dădu seama că unul din gardieni tocmai i-a pus prânzul în chilie, direct pe podea , ca unui câine.
„A fost un vis! Doamne cât de real s-a desfășurat totul de parcă ar fi fost aievea. Oare ce-o fi însemnând? Când scap de aici am să dau ceva de pomană pentru sufletul ei. Pentru ea și pentru bunica, Dumnezeu să le ierte pe amândouă! ”. Se gândi Minodora având în minte imaginea încă vie a prietenei înecate la mare.

- va urma -