agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-02-16 | |
"A fi sau a nu fi: iată întrebarea.
E oare mai de laudă să suferi în sinea ta… O, cine-ar mai răbda disprețul, biciul Acestor vremi și-obida asuprii. Jignirea-adusă numelui de om…" (William Shakespeare) De pe creasta unei stânci, privirea Regelui cădea peste țara sa. Iubita lui dintotdeauna, acum zăcea undeva jos aproape fără de viață. Gemea, era sleită de forțe și profund bolnavă. În toți anii nedreptei desparțiri fusese calcată de hoardele varvare, batjocorită de iobagi și umilită de impostori parveniți. În toți anii a continuat să spere și să strige, împlorând ajutor și, în schimb, primea doar ecoul glasului său. Amintirile cărunte ale Regelui pribeag acum se opriseră într-o zi cumplită din decembrie, penultima din an și, ultima din epocă, când a fost silit să renunțe la aceea ce-i a fost promisă de pe vremea când avea doar patru ani. Acum, încolțit și amenințat nu avea decât să semneze actul mârșav. S-a opus cât a putut. Rămăsese singurul Rege într-o lume fără de regi. Câte sorți de izbândă poate avea sceptrul în fața unui ciomag? Tot atâtea cât are un birjar să devină nobil. Sângele proletar nu curge albastru, oricât am vrea. Mâhnirea Regelui nu încăpea în granițele regatului său. În zadar, însă. Puternicii lumii acesteia i-au lăsat trupul pradă corbilor spre umilință și dispreț. În acel moment, Regele și-a pierdut glasul, pentru totdeauna. Demnitatea era unicul lucru de preț ce i-a fost dat să păstreze, nu pentru că asupritorii săi ar avea vreo îngaduință, ci pentru că demnitatea unui rege nu i-o poate lua nimeni. Deasupra crestei unei stânci, vulturii semeț roiau în preajma-i, amintind Regelui de anii ce s-au scurs, când aidoma lor străbătea cerurile și, simțindu-se liber, visa să rupă legăturile opreliștii absurde. Oricât de sus nu l-ar purta aripile, nu izbutea în a-și risipi dorul de iubita sa de departe. Dorul, ce i-a istovit trupul și inima în anii nesfârșitei pribegii. De multe ori, Regele pierdu speranța că va mai călca vreodată pământurile patriei sale, dar providența s-a îndurat și, iată-l, îmbrățișând-o cu privirea de pe înălțimi. Iubirea Regelui era nemărginită. O, cât o dorea falnică și demnă, șezând în dreapta sa s-o vadă pe locul ce-l merita în lume. Pe creasta unei stânci, străbunul Regelui venise în întâmpinarea-i. Despre severul vodă se spunea că nu vorbește mult, e chibzuit cu banii, nu stă mai mult la masă de o juma de ceas. Nu bea și nu-i plac lăutarii și că trăiește în palat ca un megaloschimnic în chilia lui. Pesemne, nu-i era pe înțeles, cum pot trăi fără măsură cei ce-au fost înscăunați în frunte spre a călăuzi al său popor. Ce altă soartă poate poseda norodul, rămas fără o mână dreaptă și severă, decât să se trezească și a izbuti de unul singur?! Și, înalțându-și brațele spre cer, strâbunul Rege se rugă pentru această țară. Apoi, întoarse spre urmașul său și, atingându-i fruntea binecuvântată, rosti din urmă năzuință, de mulți se pare că uitată. Ce a fost clădit cu atâta trudă, nu poate fi uitării dat, nu poate să sfârșească dinastia ce a făcut din stepă un regat. Cum nicio apă nu poate șterge mirul cu care Rege a fost uns, nicio justiție nu poate să proclame rege un intrus. Ce valoros este în sufletul poporului nicicând nu trece. Trăiască Patria! Trăiască Rege! .
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate