agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-03-05 | |
Liviu i-o trage femeii de serviciu, în cabinetul de logopedie, așă că Moarte intră nestingherită în curtea școlii. Lucrurile s-ar fi întîmplat la fel chiar dacă Liviu ar fi fost la postul său. Ar fi schițat că se ridică de pe scaun, dar Moarte ar fi făcut un gest scurt și portarul ar fi înțepenit. Sau, imbecil cum este, nu ar fi știut cu cine are de-a face. Ar fi spus, clănțănind din proteza cea nouă, ce spune de fiecare dată în astfel de situații, da vă rog, pe cine căutați. Iar Moarte ar fi spus, bună ziua domnule Portar, aș dori să fiu condusă la Director. Sînt așteptată.
Oricum speculațiile sînt inutile. Moarte este deja în curtea școlii. Chiar dacă-i pauză iar curtea plină de copii, nu vede pe nimeni, nimeni nu pare să o vadă. Nici un copil nu vine să i se agațe de picioare cînd face ușor spre drepta, spre Clădirea Administrativă. Deschide ușa veche de lemn și o ia la stînga, urmînd coridorul bine luminat, spre biroul Informaticianului. Acesta-i cel mai inteligent personaj din școală. O recunoaște imediat. - Bună ziua, domnule Informatician, dacă sînteți drăguț, mă puteți îndruma spre biroul Directorului, sînt așteptată. - În mod obișnuit ar trebui să vă trimit înapoi, spre Secretariat, zice Informaticianul. O să vă permit, totuși, să treceți prin biroul meu, după această ușă se află Director. - Nu-i nevoie de politețuri, știu deja că m-ați recunoscut. - Și-atunci pentru ce ați venit? - Vai, am trecut doar să vă întîlnesc, mai spune Moarte, înainte de-a face cale întoarsă, înainte de-a închide ușa biroului. Acum merge spre ieșire, urmînd același coridor bine luminat, în sens invers. Nu ezită cînd o ia direct spre Secretariat. Nu ezită cînd deschide ușa. Se adresează, la fel de politicos, Secretarei Șef, Secretar simplu, fără Șef, este la țigară. - Bună ziua, sînt aici pentru Director - Bună ziua, răspunde, zîmbind cu gura pînă la urechi Secretar Șef, cine să-i spun că-l caută? - Vai, exclamă, evident ipocrit, pentru a doua oară Moarte, nu m-am prezentat. Ce distrată sînt, numele meu este Moarte. - Ãsta nu poate să fie un nume, cred că glumiți, răspunde Secretar Șef. Nu pot să-i spun asta, o să mă dea afară. Este micuță și sprintenă, rudă de sînge cu Director. Are părul lins, prins mereu într-o coadă. Are pe bărbie o cicatrice. Nimeni nu știe de unde sau de la ce. Mestecă mereu gumă și ascultă, mereu, Abba. Are un soț, plecat întotdeauna undeva și un copil. Visează să ajungă într-o zi Director. Visează să se îmbogățească. - Dar vă asigur, nu glumesc deloc, este singurul nume pe care-l accept. Mi s-a spus în multe feluri, este adevărat, dar, cum v-am spus, așa sînt cunoscută. - Las-o să intre, se aude din biroul alăturat, înainte ca Secretar Șef să mai poată spune ceva. Așa că face doar un semn cu mîna. Poftiți, vrea să zică, dar, inexplicabil, maxilarul superior se lipește de maxilarul inferior, se mai aud dinții scrîșnind, înainte de-a se închide, bufnind, în urma Ei, ușa. Director stă la un birou modest. Este tînăr încă, îmbrăcat sport, cu blugi și tricou verde. Zîmbește pentru că vrea să pară sigur pe el. Este, în timpul liber, critic literar. Este, în timpul liber, poet. Este, în timpul liber, antreprenor de pompe funebre. Director are pe cap o cunună de flori, semnul excelenței, Director are la gît un lanț de aur de care atîrnă un medalion, de aur, cu o gagică-n pielea goală. Director spune că-i Erato, muza poeziei erotice dar se înșală. Muza poeziei erotice este în picioare, lîngă el, are părul vîlvoi și picioare butucănoase, poartă ochelari de vedere, este grasă și se numește Aludia. În fiecare zi, cam la ora asta, Director o stimulează vaginal c-un bețisor parfumat. Desigur, acum se abține. Cu greu. Din prag, zîmbind tandru, Moarte îl privește. - Da vă rog, pe cine căutați, se trezește vorbind Aludia. Replica nu poate fi mai idioată de atît. În primul rînd pentru că Moarte este în biroul Directorului, și-i evident pe cine caută, pentru că de acesta a întrebat la Secretariat. În al doilea rînd, pentru că se exprimă, stupid, exact cum se exprimă Liviu, portarul, cînd cineva străin instituției apare în raza lui vizuală, cu intenția clară de-a intra în școală. În treacăt fie spus, Liviu este tot în cabinetul de logopedie, femeia de serviciu este la al treilea orgasm. Este prima dată cînd are orgasme cu Liviu. Cu Beni era altceva. Avea de fiecare dată. Tot în cabinetul de logopedie. În treacă fie spus, Liviu habar nu are de ce nu s-a oprit după primul orgasm, de ce nu și-a ridicat pantalonii și de ce nu a fugit, ca de obicei, la poartă. De ce, ca hipnotizat, continuă acest exercițiu fizic, transpirînd abundent. - Îl caut pe Director, spune Moarte, cu voce caldă, inflexibilă, de parcă n-ar fi remarcat prostia Aludiei. - Poate pe domnul Director, se trezește vorbind, pentru a doua oară, Aludia, cu voce caldă, inflexibilă, de parcă n-ar fi văzut semnele disperate pe care i le face Director - Las-o dragă să se învețe minte, nu o să ne lăsăm intimidați de toate țoapele. - Pe domnul Director, aveți dreptate, domnișoară. Acceptați, vă rog, scuzele mele. Și Aludia se înroșește, pufnește în barba cu două rînduri de gușă. Pentru că-i, într-adevăr, domnișoară, în ciuda vîrstei. Pentru că rămîne, subit, fără replică. Și ce ai putea să-i spui unei atît de politicoase doamne? Pentru că o dor pînă la inconștiență, nopțile și diminețile de singurătate. Dacă ar fi după ea, Moarte ar fi deja pastă de mici, pe raft, la Cora. - Da vă rog, cu ce vă pot fi de folos? întreabă director, zîmbind încă. - O să fiu cît se poate de directă, trebuie să muriți. Trebuie să muriți azi, peste exact 5 minute. - Înțeleg, da, sigur, pot să întreb de ce? - În principal pentru că sînteți un om rău. Administrația a decis să moară, trei ani la rînd, începînd de azi, doar oameni proști, răi, ticăloși, criminali, hoți, curve, lepre, mediocri, aroganți, critiți vînduți, poeți proști. După cum știți, dumneavostră îndepliniți, fără probleme, majoritatea criteriilor. - Aludia, ieși dracului afară, vă rog, nu am putea discuta asta în particular? Este vorba, totuși, de-o problemă intimă. - Nu-i necesar, răspunde sec Moarte. Și ochii-i sînt reci, nu mai zîmbește. O să moară și ea tot acum, peste exact 4 minute, în același timp cu dumneavoastră. - Vai, nu se poate, dar eu nu vreau să mor. De ce să mor și eu? Să moară numai el. Masturbatorul. - Nu se poate. O să muriți azi. Sînteți proastă. Este suficient. - Bine, fie, spune Director. Dar, undeva, trebuie să fie o greșeală. Credeam că mor doar oamenii buni. Sau, măcar, ăia mor mai repede. Am foarte multe de făcut. Îmi pregătesc volumul de poezii, la o editură de prestigiu, dau, săptămîna viitoare concurs pentru postul de inspector la Direcția Editurilor și Publicațiilor, vreau să mă însor, Vă rog, Vreau să mă însor și vreau să fac un copil. Trebuie să conteze asta, vreau să fac un copil. - Nu contează. Mai sînt cîteva minute. - Și eu am multe de făcut, se trezește Aludia. Știți, mi-e jenă să spun asta, dar pînă la urmă în fața Morții nu trebuie să fii pudic, sînt virgină. Nu pot să mor virgină. Sînt virgină și membru al Cenaclului. Scriu poezii și eu. - Taci mă, tu n-auzi că mor și poeții proști. Tu ești un poet prost. - Ba tu ești, vulgarule. Să mă lingi în cur, cretinule, lingăule. - Vă rog, mai multă decență. Amîndoi sînteți poeți proști, dar nu asta-i problema. O să muriți pentru că sînteți doi ticăloși. Domnul este un ticălos. Dumneavoastră, doamnă, sînteți o ticăloasă. Și, evident că nu știți asta, politica Administrației este alta. Pentru că mai aveți puțin timp la dispoziție, vă spun cît se poate de simplu, direcția Administrației este acum cea opusă. Se întîmplă toate invers. O să muriți peste cîteva minute, nu este nimic de făcut. O să mă retrag acum. Vă las singuri, să vă luați rămas bun. - Serviți o cafea înainte? Asta-i Aludia, oportunistă crede că va obține ceva. - Mulțumesc, cu plăcere. Chiar sînt obosită. Apoi pleacă. Iese prin secretariat. Secretar Șef, cu maxilarele încleștate, flutură tristă din mîini. La revedere pare că șoptesc buzele ei mute. Moarte iese în curte, este pauză din nou, niciun copil nu vine să se agațe de picioarele ei. Liviu își ridică pantalonii și iese fugind în curte. Moarte face stînga, spre poarta din metal, ruginită, pune mîna pe clanță și cade fulgerată. Doamne apără-mă, șoptește Liviu ridicîndu-se de lîngă ea, este moartă. - Alo, domnu Director, a murit o doamnă la poartă, ce să fac? - Știu. Sună la 112. Eu nu vreau să o mai văd. - Aludia, fă-mi te rog o cafea. Și pregătește bețișorul parfumat. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate