Gara uneori pare suspendată,pustie,puține trenuri își schimbă traseul,această fixație mă apasă și mă ajută de a aștepta în continuare,nimicul.Pare o nebunie și este o renunțare apropiată nebunilor,care renunță,cedează mental la real și își fac o fixație din trăirea visului lor interior.Nebunul nu este omul care și-a pierdut rațiunea,nebunul este cel care a pierdut totul,în afara rațiuni,spune,Wilson Mizner.Eu care nu cred în rațiune,pentru că rațională a fost și Hiroșima,la timpul ei,tabăra adversă așa a crezut că este rațional,să omori în câteva secunde sute de mii de oameni,rațiunea mereu ma speriat,ea se bazează pe nebunie,sau nebunia pe ea.Nebunia înseamnă să faci același lucrul,așteptând să ai aceleași rezultate, spunea Einstein,așa și rațiunea invocată ca suprem,este doar ascunderea nebuniei noastre,rațiunea pusă chiar și în existențialism,rezultatul va fi același efemer destin incapabil să schimbe rațional o societate.Gara mă ține legat,arestat în propria mea viață,salvează-mă iubito,îmi sunt ochii plini de ceață,cine să te salveze,când așteptare îți este mireasă,mireasmă de crin.Ajutorul vine întotdeauna de unde nu te aștepți,sau nu sperai,un sprijin ne gândit,gara este o fascinație,este un tărâm de povești,ea atrage ca un magnet,frumoșii nebuni,cei care nu mai au speranțe decât în ochii ,cei care au cedat cu un curaj uluitor în fața destinului,lor nu le mai pasă.Eu am înfiat un nebun,Mitică,îmi era milă de el în prima fază,era un fost inginer lucrase prin primărie,căzuse într-o depresie,era scos la pensie cu o simplă ștampilă de nebun,îl părăsise nevasta,era batjocorit de toți,abandonat de frați,eu îi deschisăi ușa,casa mea era și a lui,venea când vroia,mânca se spăla,avea un cămin.Mitică ma ajutat mult,discuțiile cu el îmi făcea așteptarea mai ușoară,repeta mereu,-Șiș am iubit mult,dar nu am fost înțeles-,acest adevăr nebun,că totul este o mare neînțelegere,o lipsă de rezonanță,ma impresionat,depresia lui era născută din o mare iubire și nu pentru nevastă a oamenilor în general,își recunoștea mereu greșelile,își trăia culpele cu patos,dar tot se întreba,-Șiș,dacă nu le fac nimic,ei ce au cu mine?-,mă feream să îi răspund,eram nevoit să pun etichete,pentru că ei sunt nebuni,ar fi sunat răspunsul.Privit de departe,Mitică seamănă cu un om beat,deși nu bea,merge clătinat,gesticulează,vorbește la telefon,deși nu îi funcționează,scoate din diplomat acte pe care cu un pix se face că notează ceva,aproape întotdeauna are flori în mână,chipul lui se schimbă mereu în funcție de dialogul interior,, și merge,sute de kilometri este un maratonist prin iubire,vorba lui,-Șiș,iubirea este floare roșie pe gură,am iubit,mai dau o tură-,pleacă vine,el îmi este singurul prieten care nu îmi cere nimic niciodată,dar eu îi ofer totdeauna tot ce am.Mitică,îmi aduce aminte de Diogene,nu mai că Mitică nu se plimbă cu nici un felinar în mână,el are tot timpul flori,nu vrea să fie nici ironic dar nici nebun,așa este el un suflet curat.Nebunia este introducerea speranței în logică,declara Cioran,așa și Mitică,fost inginer electronist,avea în ochii încă speranțele puse în ordine matematică,discuțiile cu el aveau mereu o logică sinceră și toate îmi erau adevăruri.Sunt un nebun în sala de așteptare,nebunia mea este tot iubirea,aștept ca destinul să îmi facă un semn,sau să îmi aplice o ștampilă,dar merită,pot trăi orice nebunie cu inima și să ating orice nebunie cu un vis.Îmi este dor de fata-crin cu buzele-păsări,este seară trebuie să sosească, astăzi o iubesc ca un nebun și ea știe,îi spun mereu te iubesc în fiecare dimineață,ea doar mă privește cu ochii ei mici și atât de frumoși,mă sărută cu buzele-păsări și eu sunt un zbor nebun al păsări Phoenix.Nu mi-a spus încă te iubesc nici nu ar avea rost,mirosul ei îmi șoptește mereu acest lucrul,trupul ei uimitor de alb nu mă orbește,mă lasă să îl descopăr necontenit și fără mirare.Îmi este dor de ea și de apus,iubesc acum toate apusurile sunt momentele când mă despart de ea și nu mă doare ea fata-femeie cu trupul de floare.Nebunia,Iubiri este cea mai mare binecuvântare a Cerului,spune Platon,te salut bătrâne din gara destinului meu,nebunia mea este un apus pe un cer albastru petrol.Acum plec,mai departe prin visul meu,iubirea mea,nebunia mea,,,,,,vă salut prieteni,,cu nebunie,,,,La revedere,,,prieteni!!,,,