agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-03-09 | | Gara, prima și ultima oprire a oamenilor disperați; destinele au întârzieri în cuvinte, cuvântul care zidește s-a pierdut înspre altă zare și zori de zi. Alunecăm pe pământ ca umbrele, ne acoperă vremea uneori cu frunze, alteori cu zăpadă, de multe ori suntem iarbă și ploaie. Sufletul este un mister, toți vor un suflet frumos, toți îl omagiază, nimeni nu mai iubește omul, suntem sătui de noi înșine, am renunțat la om, acum vrem să fim spirit. Revoluții, războaie, căderea omului din abis în alt abis, conjuncturi nefaste, guvernele morții, omul nu mai are reguli, suntem prea plini de destin, de soartă, acum ori niciodată, suntem ultimatumuri ale unei gândiri abisale, neantul ne va cârmui încontinuu, atât timp cât ființa noastră își cere un destin. Gara destinelor este aglomerată, trenurile sunt pline de călători, unele destine sunt furate, locurile sunt ocupate, unii merg în picioare, se intervine alert, se folosesc relații pentru a câștiga un loc spre destinații luxuriante, unde destinul ar fi un șezlong și un cocktail cu vise. Dacă ai un destin, ești salvat, nu mai trebuie să te simți dator cuiva, poți face ce vrei tu, ai învins viața, o domini. Aceasta nu vine doar din setea de putere, de a fi pe un podium, ci vine din renunțarea la mai multe lucruri, sentimente, toate strangulate spre un țel care ție îți pare măreț și indestructibil. Marile destine ale lumii au fost făcute cu ajutorul crimei și omorului fără milă acoperite de dorința împliniri tale ca destin; chiar și destinele pașnice au avut ca oponent ura și acolo s-a curs sânge nevinovat. A nu-ți dori un destin înseamnă să te supui oricărui om, să fii ultimul dintre oameni, să fii un sfânt pe stradă, pintre oameni; sfinții s-au retras în pustie, în chilii, drum greu, foarte greu pentru un muritor, dar un drum sigur; îți dorești doar mântuire, dacă rămâi în stradă vei sfârși tragic, lovit cu pietre, crucificat sau schingiuit de inchiziția socialului. Dorința omului de a se împlini îl sărăcește interior, seva copacului vieții se termină, iar iubirea cade ca o frunză uscată de toamnă. Nimic nu distruge în masă, nu dă naștere unui genocid interior, decât dorința de a-ți împlini destinul, treci peste toate, faci compromisuri, uiți și pierzi simțuri care prin empatie îți spun că faci rău, dar pentru a-ți atinge destinul, sunt și victime colaterale, nu îți pasă, tu trebuie să devii un om împlinit, uitând că pentru a stăpâni cerul trebuie să fii sărac, doar sufletul să-ți fie o lumină. Stau în așteptare și nu îmi doresc nimic, așa înțeleg oamenii și ei mă înțeleg pe mine. Așteptarea este o luptă cu tine însuți, nu poți face rău nimănui când aștepți, doar visele tale sunt un zbor și sufletul colorat zboară deasupra orașului invizibil destinului dorit de fiecare.Renunțarea la destin mă face mai alert, așa pot ajuta fără un scop anume orice om, dacă eu nu doresc nimic, el ce ar putea să îmi ofere? Oamenii sunt contrariați, își fac tot felul de socoteli, nu cred și, pe bună dreptate, eu nu le cer nimic în schimb; sunt destul de bogat și niciodată nu am simțit vreo lipsă acută a ceva. Oamenii fug de sărăcie de parcă ar fi o ciumă, eu mă complac prin lipsuri, ele mă și motivează să trăiesc mai departe și din puținul meu niciodată nu am refuzat pe cineva. Destinul, dacă ai unul, cândva își va cere tributul și vei plăti, dar nu prin averi; câștigându-le pe toate ajungi să te simți și mai sărac, dar s-a instalat ca un viciu perfid și ai devenit dependent al nimicului, vei plăti cu sufletul care acum este pustiit și acoperit de singura ta dorință să fii cineva. Destinul este un lucrul ireal, îmi spune o prietenă pasageră în trenul sincerității, este ireal, dar atunci când omul își blochează substanța divină, sufletul, el devine consistent și se aseamănă cu un tanc care va strivi alte destine poate mai mărunte. Omul este dator să se împlinească, dar din exterior înspre interior, orice ai face ca om urmează-ți visul, harul, dacă ești savant descoperă tainele materiei, dacă ești scriitor, scrie, dacă ești brutar fă pâine, dar în toate pune o picătură de suflet, atunci oameni îți vor aprecia munca și destinul tău ar fi însuși sufletul tău. Tu vei fi răsplătit la ultima haltă, iar toate bogățiile îți vor fi dăruite doar atunci când tu nu ai dorit nimic și toate au fost făcute fără a primi o medalie, ci pentru că trebuiau făcute, cu suflet pentru suflete. Iubește-ți munca, dar nu o fă un scop; te vei distruge pentru totdeauna. Da-ți Cezarului ce este al Cezarului, adică nimicul. Sufletul este o coroană din aur undeva într-un muzeu admirată de căutători nu de comori, ci de cei mai periculoși, căutătorii de măriri. A venit seara, mi-e dor de crin, mi-e dor de suspin, mi-e dor de ea, crin alb ca o stea. Fata-crin cu buzele-păsări îmi este destin, drumul meu greu și mare, din mine spre ea ultima floare; nu îmi doresc nimic, dar pentru ea, îmi doresc să fie mereu iubită așa cum merită, nici ea nu își dorește nimic, decât iubirea pe care a regăsit-o, uitată prin timp la bagaje de mână. Dacă destinul ar fi o floare, câte războaie cu crini ar fi fost, cu trandafiri, cu zambile și camelii, nimeni nu ar fi murit și toate ar fi fost mult mai curate in viața noastră, noi, înrolații în armata norocului, ultimii zori de zi ne-ar fi prins cu roua în mâini. Acum plec prieteni, pe alt drum poate la fel de frumos ca floarea de crin... La revedere, prieteni! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate