Subsemnatul Ilie, sfânt de grad întâi, angajat al Raiului cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și responsabil cu furtunile și descărcările electrice din atmosfera terestră,

declar că mi-am îndeplinit întotdeauna sarcinile în desăvârșită pace și armonie, neavând la activ nici o sesizare sau reclamație oficială. Este adevărat că în Paradis se mai aud uneori comentarii răuvoitoare provenind mai ales din partea trăsniților dreptcredincioși, dar după cum am spus-o de o mie de ori, nu este vina mea că protecția muncii lasă de dorit sau că ei s-au plasat drept în calea fulgerului.
Revenind la subiect, în ciuda bunelor mele calificative, acum trei ani mi-a fost încredințată misiunea (nemeritată susțin eu și de loc ușoară, Doamne), de a cerceta situația care persistă la fel de înfricoșătoare în regiunea numită de creaturile Tale, România. De asemenea, în calitate de prim consultant în problemele Pământului mi s-a cerut întocmirea unui raport amănunțit care să conțină sugestii pentru rezolvarea problemei grave din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.
Semestrial i-am prezentat rapoartele mele Prea Sfinției Sale Petru cel Mare, nume de cod Portarul, solicitând în repetate rânduri retragerea mea din această misiune care, recunosc, mă depășește în toate privințele. Din păcate Sfinția Sa nu înțelege problemele climatice care au apărut din cauza stagnării mele mult prea îndelungate asupra unui teritoriu atât de restrâns. Discutăm în prezent de inundații mai ceva ca pe vremea Potopului, fabricile de paratrăsnete produc 30% din PIB, iar Veneția a dat faliment din cauza concurenței neloiale din partea unor așezări precum Slatina sau Buzău. În consecință sunt nevoit să Vă deranjez cu această solicitare, nu înainte de a Vă expune încă o dată situația de la Marea Pogorâre până în prezent.
După cum bine se cunoaște, acum zece ani situația pe Pământ a devenit critică. Epuizând cărbunele și petrolul, oamenii au căutat cu înverșunare noi surse de energie. Mii și mii de cercetători și-au zdruncinat creierii cu teoriile oferite de mari fizicieni precum Newton, Einstein, Bohr și alții de țeapa lor, în realitate niște îngeri ușori la minte care au crezut că știința Ta poate fi înțeleasă de frații maimuțelor. Rezultatul a fost că omul în prima etapă a ars tot lemnul, apoi a trecut la plantele mici, au urmat algele și și-ar fi ars și animalele ce mai trăiau în grădinile zoologice dacă nu apărea un frustrat sexual, plin de coșuri, care din greșeală a dat peste formula corectă a fuziunii nucleare. Unii spun că n-ar fi fost chiar greșeală, că și Lucifer ar fi rezolvat vreo trei diferențiale acolo dar dovezi clare, ca de obicei, nu există. Sigur că și fisiunea mai demult descoperită era destul de rea dar măcar distrugea un oraș două acolo, nu toată planeta plus o bună parte din sistemul solar care, să recunoaștem, n-a făcut de când se tot rotește ca titirezul, rău la nimeni. La asta s-a adăugat ascensiunea fără precedent a oligofrenilor la conducerea statelor dominante, situație care a degenerat rapid în declanșarea unui război nemilos pentru acapararea zonelor turistice de pe Glob. Cartierul roșu din Amsterdam a însemnat în final distrugerea definitivă a Olandei și surprinzător a Belgiei (analiștii susțin că din simplă asociere).
Ei bine, cu câteva minute înainte de lansarea bombei nucleare cu fuziune de hidrogen, Tu Doamne ai hotărât salvarea planetei și intervenția divină. Armata de îngeri și sfinți în frunte cu cei șapte arhangheli a pogorât pe Pământ, Gavril a șparlit bomba și a șters-o cu ea în galaxia vecină, iar restul s-au pus pe lucru. Au înlăturat conducătorii, guvernele, casele de finanțe și de sănătate, și au început să conducă oamenii cu dreptate și înțelepciune cerească.
Năuciți de puterea și strălucirea noilor conducători, oamenii s-au lepădat în scurt timp de toate pornirile animalice și gândurile impure. Egalitatea în drepturi, altruismul, iubirea aproapelui și a naturii au pus stăpânire pe întreaga populație terestră. Avocații, veritabili partizani au rezistat cel mai mult, dar în final au cedat și ei din lipsă de procese. Nici cu polițiștii nu a fost ușor. Deși mașinile circulau numai cu viteza legală, numărul de amenzi rămânea constant. A fost nevoie de toată mila și răbdarea Sfinților Apostoli pentru a-i face să priceapă ce se întâmplă. Pe fondul scăderii dramatice a infracționalității, tribunalele au devenit facultăți iar închisorile cămine studențești. Tinerii au aruncat belciugele din nas, urechi și alte regiuni, au închis cluburile și și-au găsit împlinirea în cultivatul florilor de câmp și creșterea broaștelor țestoase. Soțiile și-au descoperit simpatia pentru soacre și nurori, disprețul pentru shopping iar unele chiar au învățat să parcheze cu spatele. Bărbații mai mergeau la streaptease dar numai pentru a ajuta câteva necăjite să se întrețină la facultate. Copiii luau la cunoștință de furturi, crime și liber arbitru doar din cărțile de istorie. Pentru prima dată de la facerea lumii toate păreau că au intrat în făgașul normal, fericirea supremă părea instaurată pe toată planeta și pericolul Apocalipsei eliminat pe vecie. Atunci pe neașteptate ne lovi năpasta.
Năpasta apăru în persoana Sfântului Mucenic Pantelimon, numit prin înaltă decizie conducător peste teritoriul de la întorsătura Carpaților, acea bucățică de pământ binecuvântată cu o frumusețe aparte și cam atât. Sfântul s-a înfățișat cu părul vâlvoi, mătăniile strânse în pumni și privirea disperată. Putea aborda relativ calm orice subiect dar la cea mai mică aluzie despre România, fosta lui țară, îl apucau spasme violente și Sfântul dădea glas unor răgete cumplite.
Marele Arhanghel Mihail a cugetat îndelung, a convocat Preaînaltul Consiliu și a cerut un voluntar în locul sfântului bolnav la minte. Cum toți au luat poziția ghiocelului, Sf. Arhanghel s-a enervat cumplit, i-a făcut pe toți cu ou și cu oțet, după care a hotărât că preia el însuși conducerea acestei țări de nici 6 milioane de oameni, de fapt copiii și bunicii celor plecați la lucru în străinătate. China a rămas sub guvernarea lui Rafail care deși mai avea India pe cap n-a protestat nici o secundă. Într-adevăr zvonurile despre acest popor erau mult prea înfiorătoare.
Arhanghelul Mihail a preluat conducerea acum patru ani și de atunci lucrurile au început să meargă tot mai prost. Primele rapoarte arătau promițător, dar la nici un an au încetat cu desăvârșire și atunci am fost eu însărcinat cu spionarea discretă a crizei române. Acuma, cât de discret pot fi eu, cu bubuiturile mele, las pe alții să decidă. În cele ce urmează voi expune procesele sociale la care am asistat în această lungă și penibilă pentru mine, perioadă.
După cum se poate afla din arhiva televiziunii române, Arhanghelul Mihail și-a început cârmuirea într-o zi de vară, înveșmântat în straiele de sărbătoare, cu coroană de aur pe cap și spada de foc la cingătoare. A zburat câteva minute deasupra Casei Poporului, binecuvântând-o, apoi deasupra Catedralei Mântuirii Neamului, tot neterminată, și ar mai fi zburat el mult și bine dacă nu-l lovea un elicopter Smurd cu o gravidă la bord. Sigur că cei din elicopter nu au pățit nimic, grație ocrotirii divine, dar arhanghelul s-a ales cu o cicatrice urâtă pe față și o aripă belită la vârf. Cu toate acestea și-a păstrat cumpătul și în după-amiaza aceleiași zile și-a făcut intrarea la Cotroceni. Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru distins chiar dacă participarea personalităților politice și culturale n-a fost pe măsura așteptărilor. Se pare că dintr-o nefericită coincidență în acea zi era programat un meci de fotbal foarte important, așa că la ceremonie au asistat doar câteva soții ale marilor demnitari și două femei de serviciu. Totuși televiziunile au difuzat-o a doua zi în reluare așa că arhanghelul s-a bucurat de toată cinstea și atenția cuvenită. Imediat primarii marilor orașe au organizat petreceri de amploare în cinstea noului conducător. Mihail a protestat la început din cauza cheltuielilor exagerate dar i s-a explicat că acesta este obiceiul pământului și că cu el sau fără el un Festival al Berii tot trebuie să se facă. La invitația autorităților locale conducătorul a apărut pe toate scenele amenajate în aer liber, ca să spună un Tatăl Nostru înainte de câțiva mititei tradiționali sau un grătar cu mujdei. De asemenea a fost rugat să transforme apa în bere ca să convingă de puterea sa și pe cei mai necredincioși. În urma minunilor înfăptuite, românii, acum foarte credincioși, au ciocnit "în sănătatea Sfințâșorului!" și i-au compus melodii pe acorduri de manele precum "Măi Mihaile, măi Mihaile, Io nu mai pot, of, fără tineee!".
După o săptămână de chefuri, eroul Paradisului a început să dea semne de neliniște. A zburat în toate bisericile, îndemnând oamenii la modestie, dragoste și cumpătare, dar mai ales la muncă având în vedere inexistența ei generală. Din păcate la biserică nu erau decât babe și preoți de la care nimeni nu se aștepta la asemenea porniri nobile. Cel care l-a doborât pe Lucifer nu s-a lăsat descurajat. A luat cu asalt televiziunile, radiourile și publicațiile române. A participat la talk-show-uri alături de vedetele timpului dând naștere unor emisiuni extrem de interesante de genul: "În prima parte îl avem cu noi pe reprezentantul Domnului pe pământ, iar în a doua aflăm unde-și mai pun româncele silicoane anul acesta." Mihail tot nu s-a dat bătut și a început să dea el însuși nenumărate exemple de hărnicie, seriozitate și bunăvoință. S-a mutat de la Cotroceni într-un bloc de la periferie, unde a fost imediat propus și ales administrator. Ședințele de bloc i-au scos primele fire albe de la Geneză încoace. S-a apucat să crească o fermă de găini dar inspectorii sanitari i-au închis afacerea pe motiv că stresează păsările cu aripile lui supradimensionate. A cumpărat un teren și a început să-l are și să-l semene ca să crească grâu și să facă pâine. Imediat a fost obligat să-și facă societate pe acțiuni și să le scoată la bursă, iar în anul următor un senator de București, mare exportator de cereale, i-a cumpărat toate acțiunile și l-a scos din consiliul de administrație. A înființat o mare universitate de științe cu un sistem al educației fără cusur, dar în urma primei sesiuni de restanțe, studenții au plecat în grup la alte universități unde se putea promova și fără, citez, „să citim din cărți, auzi ce tâmpenie!”.
S-a apucat să asfalteze gropile din capitală dar firmele de canalizare distrugeau noaptea ce el punea ziua, mai ceva ca-n balada lui Manole. Atunci a proiectat o autostradă de la Constanța până la Oradea și după ce a făcut rost de fonduri și utilaje, i s-a adus la cunoștință că legea încă nu-i permite să se bage abuziv peste terenul bieților țărani fără despăgubiri corespunzătoare. După șase luni de negocieri, Mihail a priceput că toți banii de autostradă nu-i ajung să despăgubească corespunzător nici măcar patru dintre bieții țărani.
Deși răbdarea unui sfânt este cât apa oceanului, de la o vreme tot se evaporă. Sâcâit noapte de noapte de chefurile unei blonde de la etajul doi, Mihail scoase într-o dimineață sabia din teacă și instaură prima dictatură îngerească din istorie. La un semn a otrăvit apele, pământul nu a mai dat roadă, vacile nu au mai produs lapte, porcii nu s-au mai îngrășat. A transmis poporului că numai munca și iubirea aproapelui va readuce belșugul pe pământ. Românii au rămas câteva zile stupefiați. Vreo douăzeci chiar au pus mâna pe unelte, dar restul pregătea contraofensiva. Și Doamne, cumplită a mai fost!
Importul de băuturi și alimente contrafăcute a explodat peste noapte. Copiii au fost crescuți cu sucuri energizante și batoane de ciocolată, adulții se hrăneau cu semințe turcești și beau vodkă rusească. La televizor, mii de ore au fost dedicate conducătorului divin. Analiști de o obiectivitate mai presus de orice îndoială, l-au acuzat de nepotism, că cică ar fi ceva unchi de-al lui Hristos și că de la început s-a pus bine pe lângă Cel de Sus înscenându-i Satanei toată tărășenia. Că se dă mare tot timpul cu pectoralii la vedere ca un actor de mâna a doua, că lipsa organelor sexuale nu l-a împiedicat să se holbeze la decolteul unei știriste. O cutremurătoare răsturnare de situație a provocat blonda de la doi care a apărut în direct, sedusă și abandonată, și cu un copil de gât. I-au ridiculizat discursurile, gesturile și privirile, l-au acuzat de distrugerea unui neam vechi și mândru, cu valori spirituale de nezdruncinat. „Români, vom merge la Dumnezeu să ne facă dreptate!” E drept că voluntari nu s-au prea oferit. Totul a culminat cu proteste de stradă, incendieri, furturi la drumul mare, bătăi ale suporterilor cu jandarmii, iar în final două mii de ortaci au luat calea Bucureștiului, ca să le crească lefurile.
Bietul Mihail n-a mai suportat să vadă atâta scandal și cu lacrimi în ochi, a vindecat rănile pământului restabilind ordinea firească a naturii. Românii s-au oprit din proteste și cum tot erau în stradă au organizat un nou festival al victoriei, cu bere și mititei. Ba chiar s-au găsit vreo doi analiști să-l vorbească de bine. Dar Mihail nu mai era arhanghelul de odinioară.
În prezent, Doamne, locuiește în același apartament cu două camere, fumează trei pachete pe zi, iar unii spun că s-a apucat de băutură și că la beție înjură ca un tirist. Mai iese uneori la piață unde își târșăie aripile îngălbenite de nicotină împreună cu un cărucior pentru alimente. Babele îi mai dau câteva poame, așa de pomană, iar copiii îl batjocoresc cu apelative precum „Zburătăcilă” sau „Jumulitu”. De curând am auzit că și-a amanetat sabia ca să-și plătească chiria. A chelit aproape complet.
Doamne, Te rog și eu și tot Preaînaltul Consiliu, fă o minune și ia-l la Tine. Are nevoie de măcar două-trei milenii ca să-și revină, asta dacă mai este posibil. Pentru mine solicit încă o dată transferul, nu știu cât mă mai rabd până nu-i trăsnesc pe toți și nu vreau așa păcat pe sufletul meu. Poporul ăsta nu pare diferit de altele, dar este cu siguranță, iar pe măsură ce trece timpul pare să-i molipsească și pe vecini. De la unguri mă așteptam dar de la austrieci? Și aud că nemții țin mai nou Oktoberfest-ul până-n ianuarie.
Așadar explicații nu pot da, speranțe nici atât. O singură sugestie îmi vine în minte. N-ar fi oare momentul să lăsăm mândria la o parte și să-l iscodim pe Necuratul, ăsta totdeauna s-a priceput la rele. Poate cumva ne dă o idee, îi oferim și noi ceva, cine știe? Trebuie numai să dăm de el, dar stați așa, parcă îmi amintesc că și-a făcut cu mult, mult timp în urmă, o vilă de vacanță undeva în Europa, stați să verific...

O, Doamne!!!