agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-03-17 | | Centrul era pustiu în această perioadă. Fiind vacanță, copiii erau în tabără la Năvodari, iar institutorii plecaseră în concediu de odihnă. Uscatu era surprins de abundența verdelui din acest loc. În orfelinatele din București văzuse numai beton. Au vizitat dormitoarele băieților, care erau la etajul întâi. Iarăși surpriză. În loc de un mare dormitor comun, aici erau dormitoare cu câte patru paturi. Erau curate și vopsite în culori calde și, lucru curios, obiectele personale ale celor care le ocupau erau lăsate la vedere, fără teama că le-ar putea lua cineva. După ce a văzut și sala de mese, la fel de îngrijită, unde fiecare cameră avea propria masă de patru locuri, au vizitat clădirea școlii. Copilul privea totul cu ochi mari, neînțelegând la ce foloseau toate dotările laboratoarelor. Era atras și speriat în același timp de ceea ce descoperea aici. Toată școala era decorată cu picturi, obiecte de artizanat și sculpturi realizate de către elevii Centrului, așa cum îi spusese directorul. Când a mai aflat și că unii dintre ei studiau muzica sau literatura și-a promis că va fugi chiar în prima noapte. Nu avea ce să caute într-un asemenea loc. Probabil l-au adus aici din greșeală. Au plecat să viziteze și ferma. Trecând prin livadă, directorul îl îmbia cu câte un fruct. Copilul și le culegea singur din pomi, surprins de parfumul atât de plăcut al caiselor, piersicilor, merelor sau perelor pe care le gusta. În grădina de legume a văzut aproape tot ce încărca tarabele în piețe și nu știa unde cresc și cum se prepară toate acestea. Ajunși la ferma de animale a fost surprins de mirosul care la izbit cu putere și pe care nu-l mai întâlnise niciodată. Încântarea lui a depășit orice așteptare văzând atât de multe vaci, oi, porci, găini și chiar doi cai, folosiți la tracțiune și uneori, când îi permitea timpul, călăriți peste câmpuri de directorul Bojdeucă. S-a întristat când a văzut cei doi câini ciobănești carpatini. Se gândea că Șchiortu, dacă scăpase cu viață, rătăcea singur pe străzi și poate că nu avea nici ce mânca. Pentru că se înserase, cei doi s-au întors în incinta Centrului, unde era și locuința directorului. Au mâncat cu mare poftă după plimbarea în aer liber și în timpul mesei au schimbat impresii despre prima zi a Uscatului în noua familie. În cele câteva ore Bojdeucă îi câștigase încrederea copilului. Nimeni până acum nu-i fusese atât de apropiat și nu-l tratase cu atâta atenție și prietenie. Directorul nu se purtase cu Uscatu în felul acesta pentru că se întâmplase să fie vacanță și nu avea atât de multe treburi. Întotdeauna când îi venea un nou oaspete se rupea de orice altă obligație și petrecea câteva ore cu noul venit. Gândea că impactul cu noua casă, noul colectiv, este esențial pentru orice copil lipsit de căldura unei familii. Avea, probabil, dreptate. Poate și din această cauză nu avusese probleme majore cu niciunul dintre oaspeții centrului. Reușise să-i responsabilizeze prin respectul și atenția arătate, astfel încât copiii învățaseră la rândul lor să respecte colectivul și locul în care trăiau. Auzi, Uscatule, dar tu nu ai și un nume, așa ca toată lumea? Păi, Uscatu nu e nume? Este și nu prea. Uite, pe mine, în afară de Bojdeucă, mă mai cheamă și Gheorghe. Prietenii îmi spun Gicu. Gicu Bojdeucă. Este numele pe care l-am primit la botez. Și tu trebuie să ai un astfel de nume. N-am. Copilul avea unele amintiri de pe la patru-cinci ani, cu o doamnă în vârstă, poate chiar bunica lui, care îi dădea prăjituri când era cuminte. Uneori îl striga pe nume, dar în mai multe feluri. Probabil îl alinta. El nu rostise niciodată aceste nume. Le păstra pentru clipele lui de liniște și nostalgie. Sau poate nu era sigur de aceste amintiri și le amesteca printre visele fantasmagorice pe care le avea deseori. Ar trebui să ai, reluă discuția directorul. Ce nume ți-ar plăcea să ai? Nu știu. Pot să mi-l aleg singur? Acum da. De obicei părinții sau nașii de botez dau numele copiilor și este adevărat că nu întotdeauna sunt pe placul celor ce le poartă, dar așa s-a împământenit. Și apoi, omul face numele mare, nu numele pe om. Tu ești un privilegiat, adică ai șansa de a-ți alege singur numele. Aș vrea un nume de om mare. Nu ai fost atent. Tocmai ți-am spus că degeaba porți un nume mare, dacă nu te poți ridica la nivelul lui. Am să încerc. Și cum ai vrea să te numești? Nu știu. Cel mai des întâlnite nume sunt numele de sfinți. Ce sunt sfinții? Sunt oameni mari? Oamenii mari sunt de mai multe feluri. Sfinții fac parte dintre aceștia. Ei s-au jertfit, adică și-au dat viața, în numele religiei creștine. Ce este religia creștină? Poporul nostru, ca multe altele, crede în religia întemeiată de Iisus Cristos, deci e un popor creștin, iar sfinții au murit în numele acestei religii. Dar de ce a trebuit să moară? Pentru că acum două mii de ani era o religie nouă și nu toată lumea o accepta, dar cei care au murit în numele lui Cristos au devenit sfinți. Și care sunt aceștia? Sunt foarte mulți, dar numele câtorva dintre ei le întâlnești la tot pasul. Mi le puteți spune? Desigur. Vasile, Ion, Gheorghe, Constantin, Elena, Petre, Pavel, Ilie, Maria, Mihai, Gabriel, Andrei, Nicolae, Ștefan și mulți alții. Aceștia sunt cei mai importanți sfinți și majoritatea oamenilor știu în ce zi a anului se serbează fiecare. Vrei să-ți alegi un nume dintre acestea? Îmi place Andrei. Bine. Până o să-ți aflăm adevăratul nume, te vei numi Andrei Uscatu. Îmi place. Hai, că s-a făcut târziu. Îți e teamă să dormi singur? Mie?! Deloc. Am dormit mai mereu singur prin parcuri. Atunci hai să îți alegi o cameră. În dormitoare erau paturi suprapuse și Andrei Uscatu și-a ales unul de sus. Prins de discuția pe care o avusese cu directorul încă se gândea la cele aflate când somnul l-a prins în binefăcătoarea-i liniște, făcându-l să uite cu totul planurile de fugă pe care le avea. Visa o lume fericită, care se bucura de soare, de flori, iarbă și pomi, de fel și fel de animale și de viața însăși, iar el era parte din această lume. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate