Povestea de față își are rădăcini în trecutul nu prea îndepărtat, atunci când, prin naționalizare, oamenii au fost smulși de la casele lor, la temelia cărora și-au îngropat sănătatea și o mare parte din suflet, pentru așa-zisa vină de a fi fost hărăziți cu înaltul simț al proprietății, și când au fost deportați ori aruncați în închisori pe perioadă nedeterminată.

- Te văd supărat, i se adresă bărbatului unul dintre nepoți.
- N-am nimic.
- Haide-hai! Uiți că mă pricep la psihologie!
Argumentul nepotului se dovedi a fi decisiv, astfel că îl determină pe domnul Neacșu șă-și deschidă sufletul…
- Îmi fac griji… În legătură cu despăgubirea… Știi tu, pentru casă…
- Se rezolvă. O să vezi.
- Și mă gândeam la… boli. Îmi trebuie un diagnostic. Dar unul grav.
- Nu văd legătura: boală și despăgubire.
- Păi au legătură! … În mișcarea dosarelor… Vezi tu, la despăgubirea foștilor proprietari se ține cont de rapoarte medicale, de diagnostice… Au fost despăgubiți unii chiar cu diagnostice de toată mila, cum e „apucătura” sau „ariciul”...
- Ari... Ce?... Unchiule, nu înțeleg!
- Păi „ apucătură” sau, cum i se mai spune, ... „colici”. Apoi, „arici” sau... „inflamații la membre”...
-Aha!
-... „mâncărime la inimă”... sau „diaree”... Însă ca eu să ajung în față cu dosarul, mă gândeam la un diagnostic mai serios... La ceva care să cântărească greu... O boală mai boală... Doamne ferește!, zise și scuipă în sân...

... Oameni harnici și strânși la mână, bătrânii, odihnească-se în pace!, își ridicaseră o casă aerisită și arătoasă, în stil brâncovenesc, pe care comuniștii o naționalizaseră și în care se instalaseră ei, tovarășii de nădejde și cu mare răspundere în noul univers al eticii și dreptății sociale.

- De retrocedarea casei, nici vorbă!, se burzului, cu îndreptățire, domnul Neacșu. Căci, fusese cumpărată după ’89, printr-o lege strâmbă-dreaptă, de chiar urmașii foștilor chiriași la stat. Îi mai rămăsese, totuși, o speranță, aceea a despăgubirii.… La ANRP, însă, nereguli grave. Nexam criterii, nexam evidențe...

- Te ajut eu să găsești un diagnostic, zise, lămurit, nepotul Fane și, sigur pe sine, își aduse, în doi timpi și trei mișcări, laptop-ul. Iată!, zise el, după ce butonase cu o dexteritate demnă de „Românii au talent”. Am găsit. Boli incurabile!
- Bine-bine! Să aud!
- Uite! Ceva mai puțin obișnuit: Boala pielii care se mișcă!
Omul dădu să râdă. Nu auzise de așa ceva. Se strâmbă așadar, dezamăgit:
- Nepoate, mă iei peste picior!
- Nu, unchiule! Ascultă!... Un astfel de bolnav are o senzație stranie, ca și cum pe sub piele i s-ar plimba insecte târâtoare. Mai târziu, însă, în acele locuri, apar răni deschise.
- Doamne, ferește!, zise, și își făcu semnul crucii. Nu-nu. Ceva mai... pământesc...
- Mai pământesc ar fi... . sindromul oboselii cronice...
- Măi-măi...
- Cică ăștia, bolnavii de sindrom, nu se pot ridica din pat mai multe zile la rând, chiar și ani. Pur și simplu, nu au forța pentru a face acest lucru, deși se hrănesc normal și nu sunt supuși niciunui efort, fizic sau mental.
- Nu... N-aș putea să zac la pat. Că ar trebui să mai și mănânc, deci, să mai și muncesc...

Amicul Nimeni, cu atitudinea omului care le știe pe toate:
- Premierul a sesizat Parchetul, privind Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților... Asta, după ce vicepreședintele instituției a fost arestat, într-un dosar de corupție, acuzat că ar fi primit un sac de bani pentru despăgubiri peste rând.

- Uite, ceva tare!, exclamă, cu entuziasm, Fane: Boala Kreuzfeld-Jakob!
- Oau!, făcu domnul Neacșu. Nici nu pot să pronunț, darămite să mă îmbolnăvesc de așa ceva!
- E vorba de boala vacii nebune. Ai auzit de ea, nu?!
- Cine n-a auzit?
- Cică, omul se poate infecta prin alimentație cu carne de la un animal bolnav, explică Fane, ca unul bine documentat. Iar toate cazurile de până acum s-au finalizat cu decese. Nu s-a găsit, încă, tratament pentru această boală. Ei, ce zici?
- Să știi că n-ar fi o idee rea. Dar nu știu dacă și credibilă. Plus că ar crea panică națională, multă mediatizare...
- Atunci, na, făcu Fane, iritat... Schizofrenie!
- Nu! Mi-aș pierde permisul și, pe deasupra, dreptul la iscălitură. Nu!
- Altceva... Alotriofagie!, insistă nepotul. De asta ce mai zici?!
- Nu știu ce să...
- Cică e boala celor care mănâncă hârtie, cretă, sticlă sau chiar degetul de la mâna proprie. Din lipsă de minerale în organism.
- Fugi de-aicea! Mă îngrozești!... Ceva mai...omenesc...

Amicul Nimeni stăruie în propria-i părere:
- Aproape toate dosarele de despăgubire, la cele rezolvate mă refer, nu conțin certificate de moștenitor, hârtii care să ateste calitatea acelora care au solicitat despăgubirile. Dar autoritățile se fac că nu văd ce se întâmplă. Nu văd că oamenilor le sunt încălcate drepturile cu bună știință, cu scopul de a se obține foloase după urma lor.

- ...Mai omenesc..., repetă mașinal nepotul Fane. Cred că am găsit: boala lui Calache!
- Interesant, se pronunță domnul Neacșu. Dar nu-mi amintesc... Ce boală mai e și asta?
- Cred că... e o boală grea, fără leac... Prea multe despre ea nu găsesc pe net.
- ... Boala lui Calache, zici... Are iz de vechi... Din câte bănuiesc, ar fi blestem, lucru rău. Ce să zic? În ipoteza că a existat un Calache și ar fi avut o boală, cu siguranță că a fost o boală gravă. Însă, o boală morală, nu fizică... O boală grea, cu simptome mai aparte, cum ar fi dare de mită, luare de mită, trafic de influență, primire de foloase necuvenite... Da, asta trebuie să fi fost! Boala lui Calache! Cauzată de lăcomie, necinste, dorință de îmbogățire peste noapte. Și desigur, favorizată de imoralitatea Puterii, de criza morală a societății în ansamblu. Și, încă ceva important, de pasivitatea cetățenilor față de diavolul corupției...

Mai opinează amicul Nimeni:
- S-o spunem pe-a dreaptă. ANRP-ul a funcționat ca un veritabil „stat în stat". Plata despăgubirilor pentru foștii proprietari nu s-a făcut corect, adică în ordinea emiterii titlurilor de plată. Uneori, banii s-au dat în aceeași zi în care a fost emis titlul și, alteori, s-au plătit chiar și după câțiva ani de la emiterea actelor. Totodată, anumite proprietăți, pentru care se plătiseră despăgubiri, au fost, în mod intenționat, supraevaluate. Ori, așa ceva nu se poate!
- Păi nu vezi, se poate!, observă și Cineva, absorbit de discuție. Pură bătaie de joc.

... Domnul Neacșu rămase multă vreme cu gândul la adeverința medicală trebuincioasă la dosar. Ce le mai trecuse ălora prin cap! Să facă despăgubiri în ordinea plecării pe lumea cealaltă: „Dragii mei, n-ar fi fost mai simplu ca Autoritatea să fi solicitat o listă de ducă, din partea Autorității Moarte?”...

Se gândi ce se gândi și, după un timp, îndeajuns pentru a reflecta asupra bolii lui Calache, cazuistică și simptomatologie, se decise să meargă la un doctor.
- Da, da, la un doctor!, își zise, și, deodată, văzu totul într-o nouă lumină. Da, da! Trebuie să merg la doctor...

Și așa stând lucrurile, potrivit programării făcute cu câteva zile înainte și grație reputatei sale punctualități, fuse primit de doctor: doctorul în științe, prim-procuror al DNA, domnul Calache junior...