Dar el, tânărul de altădată,
a rătăcit drumul
și nu va ajunge la Judecata Aceea
Unde Dumnezeu îi va asculta îndelung pe paznici:
când vor răspunde ei de la un capăt la altul
cum l-au sfărâmat pe cel de lângă tinetă
și i-au împins genunchii cu ciocanul
pentru că îndrăznise să cânte un cântec
despre unii care treceau prin foc și sabie
ce le ieșea în cale

Îi va asculta gânditor
cum l-au tras la jujeu
pe cel care îi învățase pe copii
și îl învățase și pe el,
că tot ce este la vedere se numără și poartă un nume
și că viața are un suflet

Cum l-au îngropat de viu într-un sicriu de gheață
pe cântărețul de smerenie și lumină
iar iarna când și aripile păsărilor înghețaseră
și nu se auzea decât gerul
și l-au dezbrăcat și au pus furtunul pe el,
„că ești jegos”
și a rămas în picioare sprijinit de zid,
până la topirea zăpezii
și paznicii se opreau să-l întrebe
„cum ai dormit, bă”

Paznicii îi vor spune lui Dumnezeu,
fără să tușească sânge pe nas
că i-au tăiat pielea în jurul cotului
și i-au tras-o ca pe o mănușă
celui care cioplea semne în piatra de temelie a caselor,
semne de sănătate de ploaie și de lumină
și apoi i-au tăiat mâna că împuțea coridoarele
și comandantul nu suporta mirosul

Cum l-au lăsat fără un dinte în gură
între miezul nopții și răsăritul dimineții
pe studentul care striga cu buzele sfărâmate
și înspăimântat pe vecie
„Întrebați-mă”
și îi răspundeau
„ne înveți tu pe noi”
și o luau de la capăt
Cum l-au călcat cu cizmele
pe fratele meu
pentru că avea pe ușă o hartă veche
care nu mai corespundea
și o scoseseră de circulație
și pe deasupra mai era și student
L-au călcat de îi căzuseră mațele
de parcă ducea în burtă un bolovan
și a dormit restul vieții pe scaun
Restul vieții – câteva luni,
cât să îi iasă pe gură plămânii

Cum ne scuipa pe obrazul nostru scheletic și mut
cel care număra până la cinci
și se urca pe scaun la apelul de dimineață
și urca peste capetele noastre
„la hingheri, bă, marș,”

Și să-l asculte Dumnezeu pe cel care îți spunea
„Hai noroc, fiecare cu meseria lui”
Și înainte să înceapă la tine
îți dădea să bei din apa lui sărată,
„că eu mă gândesc la tine,
ți s-o fi făcut de femeie”
și scotea altă sticlă
Ia vezi tu!
Și te punea să strigi până rămâneai fără glas:
„Mamele noastre sunt curve, cățele-n călduri”
și se bătea cu palma peste frunte
de unde să te iau, de unde să te iau,
semeni leit cu vecinul,
te-a făcut mă-ta printre garduri”