O alee pe care merg cu tine de mână, azi , nemâncat de iubire, obsedat de poza cu chipul fericirii perfecte. Am privit tatuajul tău cu însemnătate ascunsa. Semnul ăla înseamnă... atît de multe dacă aș putea să îl sărut, să pot să simt cum se zbate în spatele lui o viață, să te simt cum tresari cu dorința de mâine.
Pe aleea asta am mai mers și sunt rece și foarte expert în simțiri... și cu toate astea mă simt la fel, cu bătăi multe de inimă, cu dorințe și frustrări nebune. Azi pot să îți spun ce am învățat despre iubire... Nimic. Doar m-a făcut mai rece și totuși la fel de iubitor. Cred că adoram liniștea, dar acum va veni iar furtună. Marea liniștită nu este o mare sănătoasă. Se anunță clipe de neliniște.
Acolo am făcut dragoste, știu... și acolo. Dar acolo nu am făcut decât în vis, și visul cu gândul acesta de a face iar dragoste cu tine mă face să tremur, să îmi doresc asta mai mult. Tu ce îți dorești? O pată pe un tricou cu simboluri mitice, sau o cameră cu ziduri pe care să o pictăm cu vise închise?
Înainte vorbeam despre trecerea timpului, de durere și mitice apariții ale neputinței de a mai fi tineri. Azi durerea este un mit, timpul trece prea repede și nu mai suntem tineri.
Te izolez cu mine zece minute în camera noastră, te dezbrac de piele și suflet și te las să mă pătrunzi în inimă cu raza ochilor tăi superbi. Văruiesc cu trupul tău zidurile, acopăr cu sânii tăi geamurile viselor celorlalți și mă îmbrac în oasele tale mâncând din inima ta. Culorile vieții bat deschis o tobă de dans în ochii mei. E toba de vise, cu semnale de fum, îți transmite un mesaj de viitor. E nebunul din șah care te anunță că va face o altă victimă pe tabla noastră de joc.
Îți era dor de cele zece minute cu mine?