Au urmat luni întregi de căutări și de lupte cu birocrația pentru stabilirea identității. Doctorul Streașină se implica total în aceste acțiuni, lucru care îl mira și pe el. Între timp îl dusese pe tânărul vagabond la centrul de plasament al directorului Bojdeucă, fost pacient și bun prieten după aceea.
Avea un optimism extraordinar, fapt care îi dădea un aer tineresc, surprinzând-o astfel pe vecina lui soție.
Dragă, dar văd că îți priește conviețuirea cu noul tău prieten. Care e secretul?
Nu-i niciun secret. Viața, omenia, mulțumirea de a face bine și alte astfel de mărunțișuri.
Viața? Dar ce, dragă, până acum nu ai trăit?
Nu prea. Viața m-a trăit pe mine. Am hotărât să schimb rolurile.
Nu cumva ai intrat în vreo sectă?
Deloc. Am deschis ochii. Atât.
Mă mir că nu ai dat în gropi până să-i deschizi.
Ba am cam dat.
Bleah! Mitocan.
Dar cinstit.
Mitocan și atât. Zici că ai găsit mulțumirea de a face bine? Prin natura meseriei noastre asta facem, ajutăm oamenii.
Contra cost.
Trebuie să trăim și noi. Nu putem mânca aer și să ne acoperim cu frunze.
Ai încercat vreodată să faci bine dezinteresat?
Am dat și eu pomană la cerșetori.
Îmi imaginez cu câtă silă.
Sunt jegoși, dragă. Nu se spală.
Adevărul este că le cam place să facă răni de la atâta scărpinat și sunt atât de comozi încât umblă în același costum de haine cu lunile. Au și nevestele lor dreptate. N-au mai trecut pe acasă de atâta timp, că au uitat și adresa. Cum, care casă? Care haine? Care apă?
De ce nu se duc la muncă, puturoșii?
Care muncă? După ce ați distrus economia și ați închis fabricile, vă mirați că e lumea săracă?
Cine a distrus, dragă? Cine a închis?
Voi și capitalismul vostru ticălos, care se bazează pe îndatorarea omului pentru a-l face dependent.
Te-ai făcut comunist!
Deloc, deși ălora le păsa mai mult de oameni. De fapt, ălora le păsa.
Îmi pare rău, dar nu fac politică.
Asta este greșeala noastră. Îi lăsăm pe alții să facă politica, lăsându-i să ne facă și viețile. Praf. În curând vom renunța și la vot, că nu facem politică. Nu că ar valora ceva voturile noastre. Într-adevăr, nu noi facem politica.
Hai că mă plictisești. Am oră la coafor. Pa! Ai grijă de protejatul tău.
Grigore se cam aprinsese, deși știa că își bate gura degeaba cu nevastă-sa. Adevărul este că se schimbase foarte mult din ziua în care îl cunoscuse pe Remus. Poate că își dorea această schimbare, iar ziua aceea îi adusese întâmplările potrivite. Viața este un continuu miracol. Depinde numai de tine să te poziționezi corect față de viață pentru a o înțelege. Sau pur și simplu pentru a te bucura de ea.
Se apropia Crăciunul. Avocatul îl înștiințase că prinseseră ultima ședință a tribunalului înainte de sărbători și era mai mult ca sigur că Remus își va recăpăta identitatea. Fusese o muncă obositoare, îngreunată foarte mult de birocrația din sistemul social-administrativ. Până la urmă îi ajutase o cunoștință de la Ambasada Americană, care avea acces la baza de date, unde existau amprentele lui Remus.
Pe 20 decembrie tribunalul dă o sentință judecătorească prin care cetățeanul Remus Vodeanu obține dreptul la viață și la eventualele bunuri care i-ar mai aparține.