agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1922 .



Pâinea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mioriþa Alba ]

2012-04-26  |     | 



Când au auzit de criză, Rodica și Mitică, acum pensionari, au căutat soluții să cheltuiască mai puțin pe mâncare. Ea a fost contabilă, iar el a fost inginer agronom și socoteau de unde să reducă din cheltuieli. Până la urmă, au stabilit că pot să facă pâine în casă.

S-au interesat cât costă o mașină de făcut pâine, au întrebat în piață cât i-ar costa să cumpere grâu, să-l macine și au ajuns la concluzia că merită efortul financiar. În câteva luni, costul cu mașina de pâine s-ar amortiza.

Într-un sat din apropiere, locuiau prietenii lor, Ileana și Cornel, care moșteniseră o bucată de pământ. Ea fusese educatoare, iar el fusese secretar la școala din sat. S-au pensionat de curând și s-au gândit că ar fi bine să semene grâu pe acel pământ. I-ar fi costat aratul, semănatul, erbicidatul, seceratul, dar nu mai era nevoie să prășească. Din banii pe care i-ar fi obținut din vânzarea grâului, puteau să plătească aceste operații. În plus, le rămânea și grâu pentru cele câteva găini pe care le aveau în gospodărie. Au așteptat destul vremea în care să fie liniștiți.

Într-o zi, sună telefonul. Cornel, fiind aproape, răspunse.

- Servus, Cornel! Sunt eu, Rodica. Am aflat că ați secerat grâul. Cum ați ieșit? Vindeți din el?
- Servus, Rodica! Sunt mulțumit. L-am uscat la soare, l-am depozitat în voz și în câteva butoaie. I-am dat câteva feldere cuscrului, îmi opresc de sămânță, opresc pentru găini și ceea ce e în plus, vând. Trebuie să plătesc tractoristul. Știți cum e pensia…
- Dacă îl vinzi, nu-mi dai și mie? Știi, noi facem pâine în casă. Ieșim mai ieftin și avem pâine proaspătă la orice oră.
- Îți dau, la prețul pieței.
- Cum se dă la voi?
- Cu 15 lei ferdela.
- E foarte bine!
- Să știi că nu am măcinat, nu știu dacă e bun de pâine. Nu e treierat.
- Nu-i nimic! Poți să ni-l aduci acasă?
- Mâine merg cu mașina la atelier și trec pe la voi. Cât să vă aduc?
- Șapte ferdele. Îi las lui Mitică banii, că eu merg la o prietenă să-i verific actele. M-a rugat să o ajut. Are o firmă și nu prea știe contabilitate.
- Bine, după ora unu ajungem la voi. Salutări lui Mitică!
- Spune-i Lenuței că o pup! Servus!

A doua zi, cu sacii în portbagaj, Ileana și Cornel pleacă la oraș. Trec mai întâi pe la atelierul mecanic. Ileana auzea un fluierat, atunci când mașina vira la dreapta.

Mecanicul ridică mașina și desfăcu roata din față.

- Dacă mai amânați câteva zile, vi se bloca roata asta. Când i-ați înlocuit plăcuțele?

Cornel o privi pe Ileana. Ea era responsabila cu datele.

- În urmă cu doi ani. În iunie, că am fotografiat macii de peste drum.
- Garanția e de 18 luni. Ați venit la timp.
- Am avut noroc. Schimbați plăcuțele la toate roțile. Să fiu liniștit.

În timp ce mecanicul lucra, telefonul mobil suna. Era Rodica. Nu știa de ce nu au ajuns la bloc. Era trecut de ora unu. Cornel o liniști, dar era convins ca Mitică nu mai are răbdare. Semănau atât de mult! Amândoi vorbesc mult, sunt nehotărâți, schimbă mereu planul… Nimic nu mai e la fel ca în urmă cu câteva minute.

După o jumătate de oră, Cornel a oprit în fața blocului. A intrat în bloc odată cu un locatar, a mers în pivniță, așa cum i-a spus Rodica. L-a găsit pe Mitică. Acesta s-a plâns că e obosit, că a pus hârtie pe rafturi, că abia a zugrăvit pivnița. A trebuit să facă singur toată munca. Rodica merge de câteva zile la prietena cu firma.

Puțin nervos, Cornel iese și proptește ușa blocului cu o cărămidă.

- Ajută-mă să duc sacii în pivniță! Mitică nu poate.
- Eu pot, că sunt mai tânără și nu mă mai doare mâna ruptă…

Cei doi ajung cu sacul în boxa lui Mitică.

- Puneți-l aici, pe sertarul acesta! Nu așa, mai așa…

Mitică arăta în ce sens să rotească Cornel sacul, dar Cornel nu vedea. Nici lui nu-i era ușor.

După ce au dus sacii, Cornel îi șopti Ilenei:
- Acesta nu are de gând să dea banii?

Mai netezește puțin un sac și spune:
- Noi plecăm. Avem găini și trebuie să le dăm mâncare. Se culcă repede, ca găinile…

Mitică, parcă nu se poate despărți de bani. Îi numără, îi îndoaie, îi netezește și-i dă lui Cornel.

- Servus! Spune-i Rodicăi că o pup!
- Servus și drum bun!

Urcând treptele, Ileana și Cornel comentează:

- Nu așa, așa! Mai încolo! Așa…
- Lasă-l, că el nu a fost dascăl să știe să explice! Bine că a dat banii! Te-ai temut că uită. Vezi că n-a uitat?

Două zile de liniște. Viață de pensionari: televizor, filme, muzică, nimic deosebit.

Duminică. Ileana încuie poarta și, obosită, oprește aparatul de radio. Se pregătește să doarmă după masă. Aude sirena trenului de ora trei fără un sfert. Ațipește.

Sirena trenului. Acum merge în jos. Ileana știe că a dormit o jumătate de oră.

Soneria de la poartă îi anunță că au musafiri. Cornel ia cheia să deschidă. Se întoarce repede:

- Știi că am presimțiri. N-am avut chef să vorbesc cu Rodica, dar a venit Mitică. E în bucătărie. Vino să vorbim cu el!

Ileana îi găsi pe cei doi bărbați discutând despre tren. Mitică se simți dator să explice:

- N-am mai fost de mult pe la voi. Am uitat că trebuie să cobor în haltă și m-am dus până în gară. Am întrebat de voi și cineva mi-a spus să urc în tren și să cobor în haltă. Vedeți? Am uitat de când nu am mai fost pe aici.

Ileana și Cornel își aruncară priviri sugestive.

- Dacă ne anunțai că vii, ți-am fi spus ce trebuie să faci, spuse Ileana pe un ton care sugera că așa ar fi fost politicos.

„Nici ora 3 de după-amiază nu era o oră potrivită pentru vizite neanunțate”, gândi ea, dar tăcu.

Îl privi pe Mitică, văzu că are o servietă demodată. Cu siguranță, o avea de când lucra. Înainte de apariția servietelor cărora toți le spuneau diplomat, acestea erau foarte practice. În ele se puteau duce dosare, dar aveau grosimea de zece centimetri. În caz de nevoie, într-o astfel de servietă încăpea o cămașă de schimb…

- Bei o cafea?
- Sau preferi un pahar de țuică. Am țuică foarte bună. De prune.
- Să vă spun eu cum fac, de câtăva vreme! Îmi fac o cafea. Voi cum o faceți?
- Turcească, la ibric, răspunse Ileana.
- Mai exact, îi ceru Mitică.
- Cum am învățat de la bunica mea, dobrogeanca. De altfel, scrie și în cartea de bucate a Sandei Marin.
- Mai exact, insista Mitică.

Cornel privea nedumerit. Nu spuse nimic, luă pahare din vitrina bufetului, turnă în ele țuică. Aștepta.

- În ibric, măsor la o ceașcă de apă, o linguriță de cafea și una de zahar. Pentru mine, pun mai multă apă, o ceașcă de ceai.
- Așa beau și eu, cu ceașca mai mare.
- Ne înțelegem bine, până aici. Apa cum o pui, caldă sau rece.
- Bunica punea apa rece, așeza ibricul pe foc și aștepta să se umfle cafeaua. Amesteca puțin, o mai punea o dată pe flacără și o turna în cești.
- Eu pun cafeaua în apa care fierbe. Apoi, iau ibricul, pun o picătură de apa rece în cafeaua fierbinte, aștept câteva minute să se decanteze și abia atunci o torn în cană.
- Noi o trecem prin strecurătoarea de ceai, dacă ne grăbim.
- Să vă spun cum îmi beau cafeaua, insistă Mitică. După ce mi-am pus cafeaua în cană, iau un pahar cu rachiu, îmi ating buzele cu rachiu, după două secunde, beau o gură de cafea. Apoi, iar rachiu, iar cafea.

Cornel și Ileana se priviră o clipă. Fiecare voia să știe ce gândește celălalt. Ileana era stăpână pe situație. Luă ibricul de pe foc, stinse aragazul și așeză ceștile pe masă.

Mitică respectă ceremonialul propriu. Ileana a băut cafeaua cât încă era fierbinte și a rămas liniștită pe scaun. Au întrebat ce face Rodica, ce face fiica lor…

- Cât e ceasul? Trebuie să plec cu trenul de cinci.
- Ai destul timp. De aici se aude când vine trenul de Blaj. Dacă pleci când sosește trenul, ajungi la timp în haltă. Acum se dau bilete din tren?
- Da, pot să iau de la conductor.
- Atunci, hai să mai bem un păhărel, că ne vedem foarte rar, spuse Cornel.
- Știți de ce am venit?
- Ar fi bine să ne spui.
- Rodica a făcut pâine din grâul pe care l-a luat de la voi.
- I-am spus doar că noi nu am măcinat decât pentru găini.
- Stați să vedeți!

În acest timp, Mitică deschise fermoarul servietei și scoase două pâini negre. Parcă erau coapte în tăvi de chec.

- Uitați-vă! Asta e din grâu luat din piață, iar asta e din grâul de la voi.

Mitică se uita în jur. Ileana înțelese. Deschise un sertar și-i dădu un cuțit și un fund de lemn. Mitică tăie din fiecare pâine câte două felii.

- Gustați!

Au rupt câte puțin din pâinea crescută. Ca la comandă, au spus, într-un glas:

- E cu chimen.
- Rodica pune chimion în pâine? Se poate mânca cu orice?
- Doar i-am spus să nu mai pună nimic decât rețeta de pe mașina de pâine! spuse, iritat, Mitică, mâncând în continuare din felia pe care a început-o.
- Acum, gustați și din pâinea astalaltă!
- De ce să mai gustăm? Se vede că nu e reușită.
- Acum, ce facem?
- Doar am vorbit ieri cu Rodica. I-am spus că îi dau banii, dar să îmi trimită sau să îmi aducă grâul înapoi. Vecinii mă întreabă dacă mai am grâu să le dau. La târg se vinde cu 16 lei ferdela. Măcar nu fac un drum mai lung.
- Cât e ceasul?
- Mai e timp. Încă nu a sosit trenul de Blaj.

Mitică a adunat pâinile, le-a ambalat în hârtia în care le adusese și le-a așezat în servietă. Ileana a adunat firimiturile de pe masă și le-a aruncat în tăvița în care aduna pâinea pentru găini. Nu mai văzuse asemenea gesturi și își stăpânea cu greu zâmbetul.

- Cât e ceasul?
- Cinci fără un sfert.
- Atunci, mă pregătesc de plecare. Merg încet, să văd de mai e prin sat. Nu mai știam să ajung la voi. Am fost, parcă, de două ori la voi. Dar am uitat.
- Așa e. N-ai mai fost de mult pe la noi. Rodica a mai fost o dată. De când v-ați pensionat, vă mișcați mai greu.
- Eu am avut o gradină a cuiva și am lucrat-o. Nu puteam să plec.
- Ne-a spus Rodica.
- Am avut o bătrână pe care a îngrijit-o Rodica.
- Am înțeles că ați trimis-o pe bătrână la apartamentul ei. Și i-ați găsit o chiriașă să fie aproape de ea.
- Așa e. Rodica îi duce mâncare zilnic. Măcar nu ne lovim mereu de ea.
- V-a obosit destul. Mi-a povestit Rodica. Ne-am întâlnit la policlinică astă-vară, când mi-a luat gipsul de pe mână. Þi-a spus că mi-am rupt mâna? De bine că m-am pensionat. Și tocmai când aveam de lucru.
- M-au ajutat doi vecini, că Ileana nu putea să facă mare lucru cu mâna stângă. Doctorul i-a spus să își menajeze mâna încă două-trei luni. Nici acum nu ridică mai mult de două kilograme cu mâna aia.

În timp ce vorbeau lângă poartă, se auzi sirena trenului. Dacă nu ar fi stat de povești, putea să meargă cu trenul în gară și să stea liniștit în vagon.

- Plec! Vă pup!
- Spune-i Rodicăi că rămâne așa cum am vorbit!

Mitică plecă spre haltă. Ileana putea să se descarce. A intrat în casă și a început să râdă. Și-l imagina pe Mitică înmuindu-și buzele în rachiu și bând cafeaua cu înghițituri mici. Apoi, văzu firimiturile din tavă. Tocmai intra Cornel.

- Măi, ce om! Nu are găini, dar a adunat și firimiturile de pâine!
- Am uitat să-l întreb dacă Rodica mai face texuri.
- Ce să facă?
- Texuri. Nu știi ce sunt acelea?
- Un fel de cuie pentru pantofărie.
- Habar n-ai! Sunt niște biscuiți ca ăștia de pe farfurioară. De fapt, nu știu cum sunt texurile pe care le face Rodica. Ãștia sunt de la cofetărie.
- Ce-aș mai fi dormit! Nu credeam că Mitică face atâta drum pentru demonstrație. De acasă a plecat pe la unu și ajunge pe la șase. Măcar să ne fi spus că vine. Pregăteam ceva. Surpriză pentru toți.
- Nu te mai consuma! El ne-a primit în pivniță. Și știa că mergem.
- N-am mai văzut asemenea om!
- Nu e de mirare că nu are prieteni.
- Rodica e mai prietenoasă.
- Ea e moață, iar el e de prin sud, nu știu exact de unde. I-a plăcut în Ardeal. De aceea a rămas aici.
- Gata cu vorba! Se culcă găinile și nu le-am dat de mâncare.

Până când Cornel a hrănit găinile, Ileana a aranjat lucrurile în bucătărie.

Săptămâna următoare a trecut fără evenimente. Cornel a așteptat să-i trimită Mitică grâul. S-a cam plictisit așteptând.

A avut noroc cu Ionică, vecinul. Mergea la oraș din două în două zile. Cornel l-a rugat să treacă pe la Mitică, dacă are timp.

Sâmbătă după-amiază, Ionică a sunat la poarta lui Cornel. Trecuse pe la blocul lui Mitică. Ajutat un tânăr care tocmai venea din oraș, a încărcat în mașina lui sacii cu grâu și i-a dat lui Mitică banii.

- Domnule secretar, v-am adus grâul. Unde vreți să-l pun?
- Lasă-l lângă poartă și hai în casă!
- Nu vă supărați, mă grăbesc!
- Bine. Uite aici banii! Dar, ia spune-mi, cine a cărat sacii?
- Cine? M-a ajutat un băiat. Doamna nu era acasă. Am vorbit cu domnul Mitică la interfon și a coborât în papuci să îmi dea grâul. Important era să ia banii.
- Să vii mâine să bem un pahar cu vin! Până atunci, îți mulțumesc pentru ajutor! Dacă nu mergeai tu la oraș, ar fi trebuit să merg eu. Oamenii ăia nu aveau cu cine să mi-l trimită. De aceea au tot amânat. Nici telefoane nu au mai dat.
- Domnule secretar, vă ajut cu bucurie ori de câte ori aveți nevoie!

În scurt timp, Ileana și Cornel cărau sacii în magazie. Încă zâmbeau amintindu-și de celebra demonstrație și își imaginau cât de satisfăcut era Mitică.


(Vozul e o cadă conică, o cupă înaltă de doi metri.
Ferdelă este o măsură folosită în zona Orăștie. Are aproximativ 20 de litri.)



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!