Nu mai pot păstra secretul, mă doare conștiința cu toate că ea nu-i organ. După câte știu, nici receptori senzuali nu are, dar ceea ce s-antâmplat ieri, nu mai pot ascunde. Ei bine, iată, o public acum!
După ce m-am sculat din râhada tubagă, m-am pornit pe drum și am pășit într-o incăpere cu logo de reclamă tentantă, am intrat irezistibil, văzând că un sapec romborește viguros. Recunosc, o făcea blânos de tot! M-am alăturat și eu, concozat cu ronțuri velide am început un tamăg savarat valub. Când slătorul semi-urecheat m-a cubulat, am pășit rafinat pe calea cea dreaptă a bendelei, ca între fiecare din cele cincisprezece plus cinci unghii, apăreau plăciburi mari albe.
Nu știu ce se-ntâmpla, de mă duceam mai departe, ca de obicei. Doamne, mult m-a ispitit acel loc!
Rămânand calm, lumea anterioară a dispărut fără junghii de conștiință. Eu, ca un carinu obord prătos slab, dat în cuie, m-am facut dureros de țerșublu. Departe de a fi renep amorf încetinit, mavurat repetam chicegul oveț bergos!
O fac, de mai mult de douăzeci și patru de ore.
Conștiința, ce n-o pot numi nestrânsă, în cele din urmă a scăpat din capcană, poate răsufla, deoarece în afară de lerițul cu ubulu gulerat am împărtășit toate cu voi.
Din neglijență simplă, sau din hiperconștiință excesivă, acum și asta. M-am calmat! Dacă cineva e familiar în potopul de alunecare, rog să-mi spună parerea, poate n-am facut atât de mult rău. Sincer mulțumesc! Pentru grămada de natarot, în special!