Întins în pat, mă gândesc cum ar fi să dorm. Atât de frumos aș putea să visez ceva surprinzător și erotic, să mă trezesc inoculat cu visul și să vreau să îmi aduc aminte tot. Dar nu e așa. Am gânduri nebune, am gâduri multe și înghesuite pe un singur loc în sala de așteptare din mintea mea. O umbră din mine pleacă, se ridică cu cuvintele și pleacă în bucătărie să fumeze. Un obicei prost, un viciu în care îți îngropi gândurile. Ce ar trebui să fac acum, fumând cu greață visele și gândurile adunate. Pierd din vedere imaginea mare a vieții, visul cel mare cu care trebuie să te joci de-a riscul și liniștea. Mă opresc și îmi aduc aminte de iubire și visele din trecut. Durere și sufletul se rotește cu privirea în altă direcție. Păcat că nu mai am timp să irosesc secunde în gândul despre timp. Divina inspirație m-a lăsat fără cuvinte. Secundă cu secundă mă uit cum alerg cu tine, cititorule, de mână, spre o moarte sigură. Trupul meu nu va mai fi, dar gândul meu v-a trăi prin tine, ca o viță de vie care crește, se agață, face roade dulci și vinuri îmbietoare în timp. Mă așez la o masă, degust urma mea din tine, rotesc paharul, privesc culoarea vinului și aprob un gust delicios cu o plescăială plină de impolitețe. Mintea ta are gustul gândului meu și mă îmbată mai mult pe mine de fericire. Am puterea să înving timpul prin tine. Ce urmează în secunda umătoare?