Tare mult mă iubește stăpânul. Ce m-aș face fără el? Îmi poartă de grijă; după ce întunericul se lasă de vreo două-trei ori, iar eu privesc la bulinele luminoase, galbene, la blidul mare și galben, admirându-le și cântându-le, îmi dă și de mâncare.
Mă protejează. Mi-a oferit această minunată curte din spate, închisă și sigură, e drept că-i destul de plictisitor să nu văd ce se petrece afară, în schimb sunt în siguranță. El mă apără și mă ocrotește. Mă iubește atât de mult, încât m-a și legat cu lanțul pentru a mă ocroti. Cert este că nu prea înțeleg eu exact cum vine asta, dar el este atât de deștept!
Ce aș mânca și ce aș bea de nu l-aș avea?
Cred că și ieri am primit apă, dar nu mai sunt sigur… Când marele disc lucios se schimbă cu castronul galben, mi-ar plăcea un pic mai multă apă, căci oarecum, nu știu precis din ce cauză, câteodată și atunci văd întuneric și pete galbene luminoase. Mai mult: inele și puncte, aproape de toate culorile. Minunat, numai că mă simt ciudat, dar stăpânul mă iubește, în orice moment l-aș apăra de rele. Pe lângă toate celelalte, e inteligent și foarte priceput. Cine are casă ca mine, îmi dă lucrulire sale, ca să am pat. Îi simt mirosul.
Sărmanul, cât de rău poate să-i fie în acea casa supradimentionată… N-am fost niciodată înăuntru, dar nici nu-mi pot imagina de unde ia atâtea lucruri ca s-o umple cu pat...
Ei vedeți, el îmi asigură acest lucru!
Obișnuiesc să-l strig de departe, spre seară îi mai și cânt, și atunci când mi-e foame. Și el îmi strigă tare drăgălaș, problema e că nu-nțeleg ce spune.
- Du-te mai încolo, mortăciune putredă, îți storc mațele, de latri toată noptea și ziua la fel. Săptămâna asta ai primit deja o dată de mâncare, ia hrana și împarte-o pe patru-cinci zile. Na, ai aici și un pic de apă.

Vedeți cât de mult mă place, doar de-i înțelegeam dezmierdul…Mă simt atât de ușor, plutesc. Peste tot sunt mii de culori, buburuze sau ceva… Mi-e sete și foame un pic... Foarte mult!
Oare ce nu-i în regulă cu gazda? Simt că e pe aproape, însă nu poate veni aici. Acum ce să fac? Cu siguranță că are probleme, iar eu nu mă pot ridica în picioare ca să rup lanțul și să-i sar în ajutor!
Tare mă mai iubește el, iar eu de-a dreptul îl ador! Ce se intâmplă cu mine? Nu simt mirosuri, nu aud bine, totul se-nvârte ciudat…

- Vai, naiba să-l mânce, nemernicul ăsta de lup pitic a-ndrăznit să moară aici... Deja pute, fir-ar să fie! Nu-i de ajuns că l-am hrănit, cum să-l mai și bag în pământ. Acum pot să caut alt nefericit în locul lui ca, în curtea din spate, pe lanț lung, între grămezile de lemn, să mă scape de hoți. E al treilea pe anul ăsta...