Sunetul cristalin al clopoțelului agățat deasupra ușii sparse tăcerea prăvăliei mici și cochete. De după tejgheaua din nuc lustruit apăru un bătrânel cu păr de zăpadă. Zâmbea întruna, iar ochii de cafea îi jucau în cap ca două mărgele. Frumoasa femeie neîmpovărată de trecerea anilor închise ușa în urma ei, își trecu mâna prin păr într-o doară și păși moale în direcția bărbatului.
- Bună seara, domnule, spuse cu voce egală.
Fără vorbă, bătrânul negustor se înclină respectuos.
- Aș dori să cumpăr un ceas de mână... un ceas bărbătesc, adăugă ea.
- Înțeleg, doamnă. Doriți dumneavoastră să fie un ceas deosebit, ceva de ocazie sau unul așa, mai de toată ziua?
Femeia își roti privirea în jur pe fugă.
- Domnule, am venit să cumpăr un ceas special, un ceas unicat. Știți, unul din ceasurile acelea ce se vând atât de rar, încât aproape că și uiți de existența lui...
Bătrânelului îi îngheță zâmbetul pe față. Își lăsă capul în piept și duse o mână la bărbie. Dintr-o dată deveni îngândurat.
- Desigur, stimată doamnă. Un moment, vă rog, articulă sec și făcu stânga-mprejur ieșind pe ușa din spatele tejghelei sale. Reveni repede cu o casetă din argint în mâini. Se apropie de clienta sa, o privi pe deasupra ochelarilor cu rame aurii și spuse pe un ton misterios:
- Am exact ce vă trebuie. Vă rog să luați loc, și-i indică unul din cele două fotolii care cadrau masa îngustă din lemn vechi. Iată, o adevărată operă de artă, doamnă! spuse apăsat cu o bucurie extremă și deschise capacul casetei.
- Într-adevăr, pare să fie ceea ce caut! veni replica femeii, mai mult ca pentru sine, extaziată în fața podoabei din interiorul cutiei.
- Nu mă îndoiesc, nu mă îndoiesc! exultă bătrânul la rându-i. Nu numai că acest ceas este o bijuterie rarisimă, dar și povestea lui este pe măsură, doamnă!
- Atunci va trebui să mi-o împărtășiți, domnule, continuă pe un ton ferm femeia fără vârstă înfruntând privirea bărbatului.
- Desigur, desigur! Se face că acest ceas a fost comandat de un prinț persan unui ceasornicar de lux din Geneva și asta se întâmpla acum mai bine de 50 de ani. Elvețianului i-a luat aproape un an spre a executa acest minunat, fabulos ceasornic! Imediat ce meșterul și-a terminat munca, ceasul a fost trimis noului său proprietar. Fatidic sau nu, bietul prinț nu a apucat să-l poarte nici măcar o zi. Tânărul a murit otrăvit cu fix trei minute înainte de a împlini vârsta de 24 de ani, în jurul miezului nopții! Când iubita sa a primit și a deschis caseta pe care o vedeți dumneavoastră acum, ceasul acesta stătuse la ora 12 fără trei minute! Și asta nu pentru că se defectase, el funcționează impecabil și acum, doamnă... vă garantez! De atunci, ceasornicul acesta nu a mai avut un alt stăpân decât pe mine. Eu l-am cumpărat de la un negustor iranian, la Londra... Bătrânul puse caseta pe masă, scoase o batistă mare din buzunarul vestei sale înflorate și începu să-și tamponeze fruntea și tâmplele.
- Ceasul nu a mai bătut ora 12... bâigui femeia cu ochii în gol.
- Întocmai, doamnă. Ceasornicul nu mai bătut ora 12, întări bărbatul studiind-o îndelung.
- Ei bine, domnule, voi cumpăra acest ceas și pentru misterul ce-l învăluie!
- Prea bine, doamnă dragă, prea bine. Ar mai fi ceva... zise bătrânelul cu o strălucire stranie în priviri.
- Oh, da... vă ascult, spuse ea ca trezită din vis.
- Când mi-ați spus că doriți să cumpărați ceasul... în fine, un ceas... cum să vă spun... ați făcut-o de ca și cum știați de existența lui... bătrânul neguțător nu înceta să-și șteargă fruntea și tâmplele cu batista sa mare.
- Domnul meu, există pe lumea aceasta vreun negustor care să nu aibă măcar un secret? Mai ales un negustor de ceasornice, unul atât de celebru ca dumneavoastră?... femeia zâmbea complice.
- Aveți dreptate, aveți perfectă dreptate, doamnă! omului îi reveni zâmbetul cu care își întâmpină clienta. Știți, eu nu vă cunosc, este pentru prima dată când ne întâlnim însă, cu certitudine, un lucru l-am înțeles... Vă pricepeți la ceasuri, vă pricepeți de minune!
- Hm, nici pe departe, domnule, nici pe departe... Mă pricep la... TIMP!
- La timp?! Nu vă înțeleg, mi-e teamă că nu vă pot înțelege, stimată doamnă, spuse bătrânul privind-o năuc și se așeză în celălalt fotoliu.
- Cum spun, domnule, mă pricep la timp. Știu să număr timpul. Așa cum dumneavoastră, ca nimeni altul, sunteți un rafinat cunoscător al ceasornicelor de tot felul, eu știu să număr timpul... iar pentru asta nu am nevoie de un ceas, continuă frumoasa femeie.
În momentul acela, clopoțelul de la intrare își făcu din nou simțită prezența. Un alt client călcă pragul micului și cochetului magazin de ceasuri.