Sprijinită într-un toiag, o ființă care doar vag putea fi calificată de umană, stătea la răscrucea a două drumuri dețară, în soarele pîrjolitor al lui cuptor. Această (di)formă bipedă ținea în mîină o frînghie la extremitatea căreia se putea desluși o altă vietate, nu mai puțin apocaliptică: flocoasă, neagră, cu coarne și barbă, dar cu patru picioare. Această diferență a numărului de membre era, de fapt, unicul detaliu care mai permitea resituarea cuplului într-un cadru terestru, ansamblul decorului avînd alure de peizaj marțian - seceta transformase pajiștea într-un vast deșert de o nuanță gri-ruginie.

Capra, căci ființa cu patru extremități era o capră, mătăhăia din cînd în cînd din cap, încercînd să scape de muște și aceste zvîcnituri erau unicile mișcări care perturbau imobilismul acestui decor sinistru.

Forma bipedă purta un cojoc mițos de o culoare murdară și nedeslușită, o cușmă de cîrlan roasă,încît nu-i mai deslușeai cîrlionții originari, de sub care se vedeau niște pleteîncîlcite care treceau într-un început de barbă de vreo două săptămîini și niște mustăți îngălbenite de tutun pe o piele tăbăcită, neagră, cu riduri dese, creionate de praful încrustat în ele. Imposibil să spui ce vîrstă avea - undeva între 40 și 100 de ani... Avea o privire lividă, pierdută în spațiu, figura îi era lipsită de cea mai mica emoție.

Mă apropiam de această compoziție umano-căprească și, pe măsură ce avansam, eram cuprins de o neliniște bizară, inexplicabilă, un soi de frică și jenă launloc. Incongruitatea tabloului nu-mi dicta niciun scenariu de conduită. Etichetele rurale îmi păreau anacronice și anaspațiale. Inevitabil trebuia să trec prin fața lui. Era prea tîrziu și parcă nici nu aveam o cauză rațională de a nu-mi continua drumul...

- Bună ziua la Niavoastre! Am zis odată ajunsîn rînd cu el.

A dat abia perceptibil din cap, deși am avut impresia că nu a mișcat nici un milimetru. Privireaîi rămînea fixată undeva în spatele meu de parcă nu ar fi întîlnit în persoana mea vreun obstacol demn de refocusare... Ar fi trebuit să-mi caut de-ale mele și să-mi continui calea. Nu știu ce m-a făcut să-i adresezîncă o întrebare... Faptul că mă ignora? La ce mi-ar servi să-mi impun prezența tocmaiîn fața acestei arătări?

- Mare secetă... Nu prea are ce paște capra asta a matale...

A oftat adînc... Capra a dat din cap, de parcă ar fiîncercat să intre și ea în discuție, confirmîndu-mi spusele.

- Capra? Hmmm... Îi suflet ș-aista...

Abia acum, și-a întors privirea spre mine, dar vorbele i-au precedat gestul, astfel încit am avut impresia că această reorientare a avut ceva asemănător cu mișcarea unei turele cu tunuri: o mișcare lentă, uniformă, și iată-mă în linia tirului, în fața a două obuze de calibru greu. Greu, foarte greu. Am simțit cum transpir și această senzație a fost atît de intensă,încît am deslușit clar cum se scurge vlaga de-a lungul corpului.

Penibilă situație: nu puteam pleca acum, iar moșul tăceași mă scruta în continuare. Am început a mă căuta stîngaci și disperat prin buzunare, am scos , în sfirșit, pachetul de Marlboro și i-am întins o țigară.

- Nu... eu de-aéstea nu fumez...

Atît? Chiar nu vrea să mă ajute deloc... Ei, ce stă el aici? Ce vrea omul ăsta de la mine? Ce stă elîn fața mea, uite-așa, de parcă i-aș fi dator cu ceva? Stai, de fapt, el stătea aiciși pînă a veni eu... Ce situație prosteasca. De ce m-am oprit?

Mi-am aprins o țigară... Trebuia să leg cumva vorba, să continui cu un șir logic ceva... Parcă ziceam de secetă, de capră, de păscut... Þigara a întrerupt continuitatea...

- Matale ești din sat, de-aici?

- De-aici, de dincolo...

- Lumea merge cu animalele pe sub pădure acum... Se mai găsește cîte ceva de păscut... Ori la pîrău...

- Da, merge. Lumea merge. Se tot duc... dacă mai au ce duce...

- Da, nu prea au mai rămas animale prin sat.

- Au plecat toți... nu mai rămîn. Acum noi cu capra avem loc.

Am înghițit în sec. Moșulică ăsta cu aluziile lui începea să mă irite. Că doar n-o să-mi pună în cîrcă pînă și ăsta toate problemele naționale?Încercai să deviez spre alte subiecte:

- Matale aștepți pe careva aici? Vezi, că autobuzul de la raion a trecut deja. Pîna mîine nu mai trece nimic.

- Aștept... Eu demult aștept. Uite, ai venit tu...

- Că doar nu mă așteptai pe mine, nu?

- Nu, nu te așteptam... Dar ai venit. Ia dă-mi oțigară din acelea de-ale tale.

- Păi ziceai că din aéstea nu fumezi? spusei oarecum în bataie de joc, dar, desigur i-am întins un Marlboro, ușurat oarecum de această turnură situațională.

Dacă s-a ajuns pînă aici, apoi se putea legași capăt de vorbă ceva mai lumească și mai închegată. Moșul a luat țigara, de pe undeva din interiorul sumanului a scos o cutie de chibrituri și, printr-un gest de fumător înveterat care poate aprinde o țigară pe orice vijelie, a aprinsțigara de la chibritîn căușul palmelor. A tras un fum, apoi... a întinsțigara aprinsă caprei. Capra a luat țigara cu buzele-i proeminente, a tras și ea un fum, apoi, continuîng să rumege ceva, s-a așezat pe cur, plimbînd, prin simpla miscare a buzelor, țigara de la un colț al... gurii(?) ... la altul și scoțind clăbuci de fum cu plăcerea contemplativă a unui fumător privat de viciu de cîteva zile.

- Chiar mă întrebam dacă ai să te gîndești și la mine, boșorog bătrîn ce ești.

- Tu să taci, că sperii lumea.

Insolație! La sigur era un început de insolație! Trebuia s-o rup din loc imediat! Să caut umbră, să caut o fîntînă...

- Să mă ierți, om bun, dar capra asta a mea nu prea-i școlită...

- Hai, las-o-ncolo cu școlile tale, adică nu tot tu mi-ai întins țigara? Crezi că o capră ce fumează e mai puțin șocant pentru acest distins domn? Ia uite, că l-ai băgatîn boale, nu maiștie ce-i cu el.

Capra a scos un mecheit savuros și și-a dat... piciorul (?) peste picior într-un gest obscen cinematografic.

- Ce te uiți așa holbat la mine? N-ai mai văzut o capră? Dumneata să-ti cauți de-ale tale, lumești. Te asigur că, dacă cauți atent, vei găsi lucruriși mai trăsnite printre oameni. Hai, mă, de-aici, că nu mai trece ea nici astăzi.

- Închide-ți fleanca, dobitocule! Se răsti bătrînul la lighioaie. Mi-ai mîncat zilele... că de tine s-o fi ferit, d-aia și nu vine.

Pe obrazul bătrînului crispat de durere amîntrezărit o lacrimă... dar nu mai eram sigur de ce vedeam. Capra parca s-a dezlănțuit:

- De mine?! Tu chiar crezi ce spui?! Bă, neghiobule, ea nu trece așa, cînd vrei tu. Ea este o persoană extrem de ocupată și solicitată. Ce să caute pe-aici, ai? Tu priveșteîn jur! Ce vezi? De dimineață stăm aiciși necăjitul ăsta e primul om pe care-lîntîlnim. Tu de legea cerereiși ofertei ai auzit? Nu i-au mai rămas clienți pe-aici! Gata! Tu în sat ai fost? Cu cine să stea ea de vorbă acolo? Cu de-alde tine? Bă, tîmpitule: lumea cu scaun la cap demult a șters-o de pe-aici! Numai tu stai și-aștepți. Dacă nu eram eu capră, e-he-he! Cere mai bine de la Domnu’ ăsta vreo 10-20 de lei, că nu mai ai băuturăacasă și urnește-te odată, că se-nchide magazinul!

M-am auzit rosting:

- Mă iertați, dar nu am bani cu mine...

Forma bipedă, s-a întors brusc, și a pornit în direcția diametral opusă satului, direct prin cîmpia vlăguită. Capra a săritîn patru...labe(?), a scuipat chiștoculîn colbul drumuluiși a pornit alături de el, bombănind cevaîn continuu... Cuplul se îndepărta rapid, ridicîndși lăsînd în urmă la fiecare din pași cîte un mic nor de praf.

Soarele era sus, se topise și curgea peste pămînt.