Te-ai gândit la mine azi. Altfel nu ar fi bătut vântul pe o vreme ca asta. Nu mai am numărul tău, te-aș fi sunat. Spune-mi ce faci toată ziua. Faci ceva interesant?
Viața ta e la fel de anostă ca și a mea. Te gândești la mine. Te gândești că poate o să mă vezi, deși nu mă cauți. O viață mult mai agitată are bătrânul cu casă de carton de lângă intrarea din parc. Are de cerșit, de fumat, de băut, de înjurat, poate-poate de mâncat. O viață mult mai agitată are copilul care abia a făcut 4 luni al mătușii tale. Are de dormit, de mâncat, de plâns, de dormit iar și de zâmbit când te vede zâmbindu-i. Tu și cu mine, luați fie separat, fie împreună, ne pierdem viața gândindu-ne inutil unul la altul.
Lucrezi la un call-center plătit prost, în timpul liber împarți fluturași pe care nu îi citești niciodată sau te joci Little Big Planet 2. Înveți o limbă pe care nu o să o vorbești niciodată cu nimeni, citești autori pe care nu îi înțelegi, ții de mână fete pe care o să le uiți. Zilele ți le petreci în anticariate ascunse și răsfoiești cărți pe care le-aș răsfoi și eu. Nu cunoști pe nimeni pentru că ești în orașe de care eu nu am auzit. Dar așa te detașezi temporar de call-center, de fluturași și de Little Big Planet 2. Mă cauți în eroine care nu știu să iubească, în personaje secundare care îți atrag atenția fiindcă nu știu să facă nimic, în coperți pe care nu le înțelegi și în peisaje de iarnă. Știi că îmi place iarna. Eu o să continui să fac poze strâmbe străinului de la non-stop și o să aștept să mă găsești. Poate tu mai ai numărul meu.