Pe vaporul Gogorița se anunța iar o furtună. Pe de o parte comandantul Scorpione iar pe cealaltă secundul său Leone. Aceștia își măcinau de 3 ani viața și ideile pe o ambarcațiune care trebuia de mult scoasă din uz. Scorpione avea de partea sa pe bucătarul Babone și marinarii din sala mașini. Leone avea de partea lui pe timonierul Garoafă, pe marinarul Castravete și pe unii marinari care spălau puntea. Să pășim incet pe puntea vaporului și să vedem care sunt divergențele ivite între cei doi lupi de mare. Scorpione se adresă nervos spre Leone:
-Cel mai important lucru nu este iubirea de mare ci ura prea clocotitoare ce străjuie in carcasa sufletului meu amorțit. Ea este precum o săgeată cu venin căci visul meu de preamărire acum s-a năruit. Să ții la cei ce te adoră nu e de ajuns îți trebuie multă răbdare. Ura mea pătimașă fața de tine nu își mai găsește azi nici o cale. Vreau să te stresez la creier în fiecare oră căci ai o mutră de copil nevinovat, o față lipsită de culoare , în cot de tine zău mă doare. Leone veni imediat cu replica:
-Dimineața când mă scol mă apucă iar amărăciunea. Doresc să plec mâine la pol ca Dumnezeu să îmi audă rugăciunea. Mâine mai trece o zi și chiar că îmi plâng de milă. Eu am fost și rămân un tip puternic, în cartea vieții mai întorc o filă cu discreție și cu mult respect. Ceasul pe mare se învărte prea iute și mi se pare chir incorect ca viața asta să ne mute din cauza conflictelor dintre noi între pereți reci și cenușii, Noi avem idealuri opuse căci pentru tine adevărul este prea crud și stă pitit mereu în dreptul ușii. Scorpione îl lua de guler pe Leone și îi spuse:
- Tu nu te mai vindeci de absurd chiar de ți se sfășiază o bucată de suflet. Ai un desert în creier iar pașii făcuți de tine sunt prea mărunți văzuți doar de o cămilă. Þi-a rămas doar rugina în inima pătimașă și ea se strecoară obraznică peste sentimentele tale aiurite, vezi că ești un pasager de rând, nu unul de rasă. Leone se dădu puțin în spate și îl provocă la bătaie pe Scorpione față de marinarii ce stăteau cu gurile căscate la cei doi:
-Oglinzile sparte ale uitării în care cioburile mai produc răni se întorc spre minciuna ascunsă de tine în subteran, ai fost un nebun cu suflet de hienă, de șacal cu sentimente înghețate tun. Asta-i boala la romăni, pică părul, pică dinții, marinarul are-n suflet doar răni iar când le merge rău ei imploră pe toți sfinții. Nu este o artă dacă taci. Momentul nu este propice. Comandantul de îl ataci, vezi că este un mincinos, nu ai ce-i zice. Bucătarul Babone veni cu un cuțit mare în mână și îi zise lui Leone:
-Cui e milă, cine plânge de un căpitan golan?
Supărarea mă invinge și nu am forța să ajung la liman. Cine crezi că te regretă Leone? Dacă mori nu te plâng acești nebuni, ei nu au o etichetă, la durere sunt imuni.
Garoafă și Castravete luară cuțitul din mâna lui Babone și îl amenință:
-Nu vezi că ești un ticălos pe acest vapor, în această viață?
Degeaba faci aici circ, ești o paiață, nu ai șansa să te miști doar într-un cerc, ești un prost, un orb și noi nu încercăm să scoatem nici un ochi la acest corb. Vulturul, uliul și chiar pajura sunt o gașca-n preajma ta. Poți să strigi acum și ura, șansa vieții te va alunga.
Castravete care avea emoții mari le spuse agitat echipajului:
-Spune Babone acum că regreți, nu va fi nicicând târziu. Greșeala dacă tu o repeți, noi acum te omorâm , al naibii acum să fiu. Ochii dacă nu-ți deschizi clipa poate fi fatală, Oamenii ce sunt timizi au parte doar de oboseală.
Un val uriaș veni peste vaporul ruginit și toți marinarii pieriră în valuri. Singurul supraviețuitor a fost marinarul Garoafă care a ajuns la insula Tolo- Tolo din arhipelagul Cucuruzu și așteaptă să fie salvat. El spuse bucuros catre mare:
-Nu poți să te lupți cu norocul dacă vine tiptil în jur. Chiar dacă dai cu ghiocul, nu poți face mereu stânga imprejur.