agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-09-15 | |
Întind mâna spre ea, ideal pentru noi săraci în duh să nu ne simțim singuri;
buzele mele lăcrimează sânge și din sânge îi mângâi pielea; Sara privește din oglindă și este un psalm pe care îl cântă sufletele pierdute. Viața trece ca un accent și observ penele mele cum se rătăcesc în vânt; de ce nu înțelegi când vorbesc, de ce te parezi, viața aceasta atârnă de un fir de ață Câte un rid te desparte din sobrietate și ușurință, o cale parcursă de ani de zile; atinge părul meu și rărește bătăile inimii mele Dragostea platonică nu se laudă cu priviri îi cere mâna și nu se aprinde poetul sunetului de-un Gibson, vezi, diseară Joyce va scrie bestsellerul lui și eu voi zbura impulsionat de amintiri ca o schijă care rănește existența. Nu voi mai vedea picioarele alea să străpungă tăcerea unei veri, după-amiază la care nu-i mai aparțin și varul curții nu mai îmi este pernă, în apropiere cine se conformează la poporuț? Eu mai mic decât o furnică, eu mă tem de el și sunt rahat, dezamăgire care într-un clop ascunde tăietura, rana, eu cu un disc drept prieten. O călăuză și eram căpitanul M-am dus în amonte și m-am coborât, mirosul ploii mă îmbrăca, am strâns mâinile în pumn apoi le-am întins într-un ave, părul încă gelatinos, ritul crispat adolescentin, frații mei Ștefan, Mihai și Avram, în plămâni praful oaselor ale Sarmizegetusei o cauză atârnată ca drapel la un bovindou, veșmântul candid al țăranilor se ivi în momentul ăla, zisei – Sara, mă țineți de mână - dar ochii se uitau deja în altă parte, la ochii smeriți ai unei soții, tovarășă tăcută a bătăliilor suferite, ale mele necâștigate și tăcere Nu se coboară din treapta aceea nici nu pot să te măsor dacă nu citesc printre rânduri. Ochii aceia încercau să fugă din îndoială, din imperfecțiune – numiți-o și labilitate - din deșertăciunea timpului – nu vă uimește și pe dumneavoastră să priviți în cătare, să fiți în fața ei? Curând casa mea, a dumneavoastră, va fi doar un ambalaj de lemn ce va descompune și cămășile verzi pe care le văd defilând în Copou, a cui este mâna ce le-a țesut? Îmi țin respirația și mângâi pieptul meu acum de bărbat, simt mâinile ei într-un abandon Comandantul care îndrăzni acțiunea coborî la mal însoțit de către autoritate, chipul lipsit de viață, tweedul cu crucea albastră a victoriei și a iertării Tovarășul Kim n-ar fi iertat Capul acoperit cu o glugă în așteptare, capul într-un sac, ochii mei inocenți l-au văzut căzând și mă răsucii să nu privesc corpul atârnat, costumul lui să se murdărească, îmi astupai urechile să nu aud ultimele impulsuri de viață, dar tata zise, adresându-se mamei mele, că totul trebuie să știu. Umoarea unei pendule umple scările, noapte de furtună, ploaia alintă pneurile și se târăște ca un șarpe de la cădelniță Noi, popor fără revoluție, traversăm viața cu bicicleta și două și mai multe sunt drumurile ce deviază și pe care nu le simțim a fi ale noastre. Doamnă doctor, rochia ce învelește seara are ceva excitant, cam străveziu în mișcările ei, dar călătoresc cu gândul și văd dimineața, căldura aia adolescentină care prinde vigoare și mă aprinde pe un covor de papusuri la sfârșit de mai. Astfel, agilă pasăre răpitoare, survolez, mă pierd în tăcere și în desprindere, eteric și puternic, fiarele domin de la înălțime și localizez șarpele, astfel încât să potolesc foamea, o notă spartă scârțâi. Nu mă căuta căci puțin am să-ți spun, nu întreba, ceata evenimentelor zace pe câmpia de mai jos, remarc chipurile asexuate, aproape îngeri cu trup, furnici lucrătoare, deșerturi și munți, Uroborus mă provoacă și mă tem de coada lui dar cine îi cunoaște gaura și unde depune ouăle?.. Un braț îmi înconjoară capul într-o mângâiere, mâna are o aluniță în mijloc, mână care gâtuie, planez în cer și părăsesc cuibul, cuib al copilăriei timpurilor, degetele ei mă cheamă la prezent amețeală exagerată ești, viață fiica viței și a epocilor, și sacră. Încropesc un leagăn, în leșin te arăți deja departe, “ooh he's here again, the man with the child in his eyes” și sfârșit de transmisiune. APENDICE: Cu hipnoza regresivă protagonistul revine la existențe anterioare, trei la număr, unde își rătăcește prin amintiri că a fost odată Corneliu Zelea Codreanu, un copil nord-coreean prezent la executarea unui comandant al marinei și o antică pasăre răpitoare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate