A fost o fetiță foarte drăgălașă, cu părul ei castaniu împletit în două codițe. Întreaga ei ființă era înveșmântată în genele-i lungi, podoaba ochilor ei cu pupile mari. Fâlfâind din gene peste privirea-i plecată, zâmbea fermecător mulțimii de Feți-Frumoși blonzi care, cum se face în asemenea ocazii, defilau călare pe cai albi înaintea ei. Nu-și întinse mâna pentru a primi salutul mâinilor întinse spre ea. Însă la un moment dat, pe neașteptate, și-o oferi cu hotărâre unui călăreț cam plictisit și arogant, care nu prea-și dădea silința s-o cucerească și care, într-o clipită, o săltă lângă el în șa, lăsând mască toată adunarea adulatoare.

A trecut vremea, iar la un an după nunta de șapte zile și șapte nopți s-au născut și progeniturile. Încă mai era acea apariție, cu ochi rotunzi și pupile mari, înveșmântată în superbele-i gene lungi, doar că acum divizată în două. Mamă și soție, soție și mamă. Odată cu apariția primelor fire argintii din părul ei, i s-a măritat una din fete, apoi s-a însurat și băiatul cel mare. Când nora începuse să-i gătească altfel băiatului ei, iar ginerele pentru prima oară n-o salută cu „Săru’mâna”, a început metamorfoza. Genele lungi ale ochilor căprui cu pupile mari, care o înveșmântaseră până atunci, s-au scurtat. Ochii i s-au micșorat, fața i s-a înăsprit, practic a suferit procesul invers al transformării unei larve în fluture. Se făcuse soacră! În mod cu totul surprinzător, devenise copia fidelă a propriei soacre, deși încă din a doua zi a căsniciei și-au dus traiul într-o permanentă controversă. Își chinui familia cu priviri fulgerătoare și bombăneli de soacră. Și aspectul i se schimbase complet. Nici prietenii de odinioară n-o mai recunoșteau, devenise o adevărată soacră, cum scrie la carte, încât până și bărbatului ei începuse să-i fie silă de ea. S-au scurs decenii. Nu chiar multe, însă două cel puțin, când i s-a născut primul nepot. Rolul de soacră s-a menținut dar, în scurt timp, definitoriu a devenit statutul de bunică. Drept urmare a intrat în colaps. Înainte nu-i prea păsa de vârstă, acum însă nu se putea ignora faptul că, devenind bunică, a transformat-o pe soacra ei, niciodată agreată, în străbunică. Numărul anilor nu i-a scăzut, iar ca protectoare a micuților gânguritori s-a făcut o scorpie insuportabilă. Devenise o bunică total dedicată nepoților, neglijându-și copiii, nurorile, ginerii și bărbatul. Uitase că, în cazul ei, cel mai nesuferit lucru din partea soacrei a fost îngrădirea relației cu proprii ei copii, ea cu soțul fiind declarați inamicii numărul unu ai acestora. Iar acum și ea făcea la fel! Parcă am fi martorii metamorfozei fluturelui splendid în larvă, a fetei frumoase, adorate, cu inima deschisă, a nevestei, mamei, soacrei, bunicii, într-un balaur. Uneori povestea nepoților despre o prea-frumoasă fată, care și-a risipit întreaga viață pe un prinț arogant, călare pe cal alb.
Această stare a durat până la nașterea strănepoților, după care a început transformarea inversă: nu-și mai ignora ginerii și nurorile, făcuți, la rândul lor, socrii, soacre și bunici, devenind din nou acea apariție iubitoare și demnă de iubit, cu părul ca neaua, ochii mari și înveșmântată în genele-i albe.


(Traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță)