– O, ce mă bucur, Mártika scumpă, că după o corespondență de un an jumate, în sfârșit pot să te cunosc și personal!
– Tocmai așa mi te-am imaginat, David, ca pe un ursuleț mare și zâmbitor!
– Știi, Mártika, eu n-am mai cunoscut pe nimeni la modul în care te-am cunoscut pe tine, în fond ne scriam câte 10-15 pagini pe zi. Poștașul meu era deja de-a binelea derutat. Că apăruse noua modă, știi tu, internetul și telefonul mobil.
Știu să le folosesc în caz de nevoie, însă nu pot să le sufăr, cum nu suferă peștișorul de aur porcul încălțat cu pantofi de lac. Nu trimit SMS-uri și nici telefonul mobil nu-mi place. Am cumpărat unul, e acasă, cred că l-am folosit de vreo două ori, poate i s-a stricat și acumulatorul între timp. Știi, Mártika, e ca o bicicletă fără roți. Eu sunt adeptul scrisorilor pe hârtie, citindu-mi de patru-cinci ori poșta zilnică care, timp de un an jumate, era compusă exclusiv din scrisorile tale, mă țineam ocupat tot timpul. Ne cunoaștem bine, nimeni nu se poate preface într-atât, încât după un timp așa de lung să nu-i fi realizat un portret psihologic solid. Îți cer mâna!
– Poftim? David, mie încă nimeni, niciodată, nu mi-a cerut mâna. Ești foarte simpatic și îmi place de tine foarte mult. După scrisorile tale nu pot să-mi imaginez decât lucruri bune despre tine, dar asta a venit prea repede.
– Păi, și nu-mi răspunzi, dragă?
– Nu chiar. Parcă m-ai fi aruncat, brusc, în ape prea adânci. De un an jumate mă întrebi unde lucrez…
– Da. Și tu, de un an jumate, îmi scrii despre diplomele și specializările tale, însă eu tot nu știu unde lucrezi. Să fie asta o piedică?
– De fapt e, și nu e. În mod normal n-aș avea rețineri, dar eu sunt o prostituată. Știi, la 16 ani, după un an jumate de curte, flori, poezioare, sucuri și ciocolăți, n-am putut să-i rezist primului și totodată ultimului meu iubit și i-am cedat. Știi ce a făcut? A doua zi dimineața mi-a râs în nas și mi-a zis: „Na, în sfârșit, Márta, acum du-te frumos acasă!”. Cum adică? – l-am întrebat. Așa, că s-a plictisit de moarte de mine, dar nu voia să scape ocazia dacă tot a investit atâta timp în mine. Iar eu, din dimineața zilei următoare, am început să mă vând. De asta, în orice parte a lumii și oricând, societatea masculină are nevoie, iar eu le-am cerut un preț ce depășea de o sută de ori limita de sus a nesimțirii, dacă tot i-am văzut atât de ahtiați de plăceri și voluptate.
Rigiditatea lui David, tras la costum, se înmuie brusc.
– Nu poate fi adevărat, draga mea, așa-i că glumești? De atâtea ori am visat cum vom sta noi doi la picnic, pe dealuri înverzite, citind ziarul. Spune-mi, de dragul nimănui n-ai putea să te lași?
– Cum să nu, un singur cuvânt de-al tău e suficient. Niciun anonim n-a irosit atâta încredere în mine. Știi, în general, eu nu rețin nume.
O spuse roșind, scuturându-și coama roșcată, fata care, cine știe de când, nu s-a mai rușinat.
– Dacă, în cele din urmă, vei spune da, trebuie să știu dacă poți să te lași, instantaneu și pentru totdeauna.
– Þi-am răspuns, pot să mă las!
– Ai face asta de dragul meu?
– Bineînțeles. O să-mi fie greu să mă obișnuiesc să trăiesc din mărunțiș, știi, până acum eu întotdeauna am avut bani pentru toate. Dar, cum spui, de dragul tău, oricând!
David îi făcu semn chelneriței.
– Domnișoară, aduceți-mi un pahar mare, cu gheață, de…
– Da, domnule, vă aduc imediat un whisky.
– Apă! – își ridică vocea David, cu coatele pe masă și părând ușor nervos. – O să fim o pereche frumoasă. Încă o întrebare. Ai fi de acord să efectuezi o muncă cinstită?
– Bineînțeles!
– Atunci, după o logodnă de șase luni, dacă ești de acord, ne vom putea vedea zilnic, după care o să facem și nunta.
David – vremelnic afectat –, arătând ca scos din cutie, se îndreptă de mijloc.
– De mâine poți să și începi lucrul. Nu-i așa că, printre altele, ești și economistă?
– Da.
– Ești contabilă, te pricepi și la bilanțuri?
– Da.
– Eu lucrez de la opt dimineața la șase seara, tu ai putea lucra de la nouă la cinci… eventual până la patru, sau trei, în administrație și contabilitate. Ne-am putea vinde locuințele, eu am un apartament de bloc, o cameră jumate, și luăm unul împreună.
– Și eu am la fel, n-am adunat bani, n-am strâns cureaua, am umblat aproape prin toată lumea. Niciodată n-am avut griji materiale. Acum trebuie să mai dau câteva telefoane, știi, timpul meu e dinainte programat.
– Și încă ceva, bine că zici. Anulează-ți toate programările și după această discuție să nu mai pomenim niciodată trecutul tău. Iar nume de persoane, nici măcar din întâmplare!
– De nume oricum nu-mi aduc aminte.
– În niciun caz, fie că-ți aduci aminte, fie că nu.
– Minunat!
Femeiușca – într-adevăr atrăgătoare, trebuie s-o recunoaștem – zâmbea, coborându-și pleoapele peste ochii puțin sașii.
– Domnule, whis-apa dumneavoastră!
– Mulțumesc, s-o treceți la preț de whisky!
– Vai, vă foarte mulțumesc! O conversație plăcută și în continuare!
Chelnerița știa că ori s-au certat, ori tocmai se împacă, ori ceva asemănător – zguduitor și de importanță vitală – are loc.
David înghiți apa cu gheață cu tot, uitându-se visător în ochii lui Mártika, căreia tocmai începuse să-i sune telefonul din poșetă.
– Un moment, dragule!
Și-a scos telefonul și începu să vorbească.
– Da, Pufuleț! Vai, scuze, o să întârzii puțin, doar câteva minute. Poftim? Despre asta n-a fost vorba! Dacă-ți mai vin trei amici, atunci plătești de zece ori mai mult. Fără tocmeală! Ori de zece ori mai mult, ori nu merg! Înțeleg. Pa, dragă, am și plecat.
Se ridică în picioare, scoase un revolver din poșetă și-l împușcă pe Cupidon. Cu un zâmbet amabil îi trimise bezele lui David, apoi se aruncă într-un taxi și dispăru. David încremeni, prefăcându-se în stană de piatră; și scaunul de sub el rămase lipit de gresia pardoselii.
După trei săptămâni începuse să devină suspect că tipul nici nu se mișca din loc, nici nu pleca.
L-au ciocănit ușor. A rămas neclintit, cu ochii larg deschiși. La început, șeful a vrut să-l îndepărteze cu barosul, apoi s-a gândit că dacă statuia lui David a lui Michelangelo este admirată de atâta lume, atunci de ce n-ar fi mult mai interesant – în mărime naturală, stând pe scaun și cugetând – David al lui. Va fi o atracție pe cinste pentru clienți.

De opt ani stă David pe scaun, din 9 august 2014 nu s-a mai mișcat niciodată.




(Traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță)