-Cu mic, cu mare, vă adunați să vă certați aici în fața mea? De ce stai tu femeie cu poalele ridicate să îmi arăți pielea ta cristalină și să îmi ceri gânduri dulci?
Un țăran se apropia și începea să înjure, cuvintele lui erau colorate și nebune. Din stânga venea un elegant bărbat cu haine de lux și cu privirea semeață. Era curios ce se întâmplă și pregătit să intervină. Din colțul întunecat se mișca o umbră neagră cu nervuri și cu culori întunecate care îi circulau prin vene. Sunt curios ce se întâmplă acum. Un domn prezentabil se coborâ din o mașina luxoasă. Ascundea sub haine o armă cu care omorâse peste două sute de oameni. Ce vor oare toți?
Pe o buturugă, în mijlocul lor, stătea un om palid, slăbit de puteri, albastru sub ochi, cu privirea în pământ, îmbrăcat într-o cămașă albă, desfăcută la nasturi. Femeia încerca să îl atragă, să îl facă să i se aprindă ochii cu pasiune, dar el avea numai ceață gri-albastră în ochi, tristețe și întrebări filozofice. O voce ridicată îl întreba ceva, lovindu-l la fiecare gând cu o înjurătură. Îl privi pe țăran și îi aplică o privire de ură care îl făcu pe loc să tacă. Mafiotul se apropie, propuse să ucidă pe toți, și așteptă cu fruntea sus un răspuns. Scosese deja arma și era pregătit, dar nu speria pe nimeni. Femeia continua să se dezbrace și își înjumătăți numărul de haine care le avea pe ea, lăsând deja să se arate nuri ridicați de pe sub bluză. Elegant, omul îmbrăcat în acele scumpe haine și plin de gel ajunse lângă buturugă. Vorbi ceva elegant, exprimă o dorință, dar nimic, nici o reacție. Umbra neagră acapară atenție tristului om de pe buturugă. Din ochii lui ieșiră aburi gri și se uniră cu vocea întunecată a umbrei.
Praf albastru acoperi tot. Tăcere în gânduri. Pe o buturugă stătea un om plin de decizii de luat, slab, cu ochii triști, cu privirea goală. Căuta prin ceață direcția gândului să viitor. Lumea lui era o ceață. Viața lui era o ceață fără lumină, albastră, mistică.