agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1370 .



Partea 3.1 : Feciorașul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [VitV ]

2012-11-12  |     | 



(Partea în care eroul nostru, Florin Candidu, citește o carte. Iar noi aflam cîte ceva despre Ion Bisturiu.)

Ion Bisturiu citea a treia oară scrisoarea pacientului FGT 785. Nicidecum nu reușea să se concentreze suficient pentru a avea o imagine holistică asupra subiectului. Trebuia să facă un raport final și mintea îi zbura în altă parte. Nicidecum nu reușea să asocieze conținutul scrisorii și toate testele efectuate înr-un singur puzzle pentru a degaja o imagine clară și lucidă ce i-ar permitre, așa cum îi era obiceiul, să redacteze cîteva concluzii simple și accesibile penru toți membrii CEN-ului, nivelul cărora intelectual îl cunoștea bine.

Vizita lui Bounegru de azi dimineață nu putea fi unica cauză a neliniștii sale. Nici nu era, de fapt, deși l-a iritat mai mult decît oricînd.

Bisturiu a aruncat scrisoarea într-un panier de pe birou, s-a ridicat din jilțul moale și s-a îndreptat spre seiful laboratorului. A cules codul digital, a deschis ușa masivă și a scos de pe unul din rafturi un platou cu o carafă de bourbon american și cîteva pahare. Profesorul prefera bourbonul american scotch-ului. Considera că are un gust mai pronunțat... Și-a turnat din lichidul nucăriu într-un pahar, a încuiat înapoi platoul în seif și, cu paharul în mîină, s-a dus să se așeze în fața ecranului de control. FGT 785 citea o carte. Ion Petrovici îl privea țintă, deși gîndurile îi zburau undeva departe. Timpul trecea, acei doi păreau nemișcați, fiecare călătorind pe alte tărîmuri în acel moment, iar funia imaginară ce îi lega devenea cu fiece minut tot mai răsucită, tot mai groasă...

Ion Petrovici Bisturiu se năștea în seara lui 20 august 1968, pe la 20:30, exact în momentul cînd un comando compus din 30 de parașutiști sovietici, deghizați în civil, aterizau la aeroportul Praha-Ruzynì pentru a prelua controlul asupra lui. Peste cîteva ore, mai multe avioane Antonov 12 aduceau la Praga Divizia 103 Aeroportată, iar alte 6300 de tankuri sovietice invadau Cehoslovacia la sol...

Această coincidență i-a marcat întreaga lui viață. Cîte stratageme nu a inventat în anii adolescenței și studenției pentru a evita pînă și cea mai mică aluzie! Își crease chiar și o „legendă” pe timpuri: cum că ar detesta celebrarea zilelor de naștere pentru că îi aduce aminte de timpul care trece...

20 de ani ai săi, însă, au fost celebrați cu pompă! „Socialismul cu fața umană” era în vogă pe atunci! Cu un an înainte Gorbi îl omagia pe Dubèek și la întrebarea care este diferența între Primăvara de la Praga și Perestroïkă răspundea : „19 ani”. Se înțelesese cu un prieten din timp și acesta „îi oferise” un volum de Kundera, „Insuportabila ușurătate a ființei”, pe care îl exiba cu ostentație la camin. n seara aniversării sale organizase și vizionarea unei casete VHS a filmului lui Philip Kaufman „The Unbearable Lightness of Being”... Numai el știe cît l-a costat atunci cartea (pe care o găsise doar în franceză, limbă pe care nu o vorbea, bineînțeles) și caseta video (filmul era în engleză, limbă pe care nu o înțelegea, desigur) și cu cîte dificultăți a putut să le capete! A fost prima și ultima celebrare a zilei sale de naștere. Sametová revoluce (revoluția de velur) din 1989 puse capăt celebrărilor. Intrase din nou în faza clandestinității actului său de naștere. Lucrurile deveneau prea încurcate și era mai cuminte să n-o afișeze.

Acum toate acestea nu mai contau... Încetase să-și mai aducă aminte de zilele de naștere. Ai casei nu păreau să le acorde o importanță oarecare, iar pentru Bisturiu ziua respectivă era plea plină de conotații și amintiri nu prea plăcute... Pentru anturaj a dezgropat din nou „legenda” veche cu timpul care trece, care acum se mai îmbogățise și cu „bătrînețile care trebuiau uitate”...

Deși... anume la jubileul său de 20 de ani făcuse cunoștință cu soția. A fost „aranjată” și această întîlnire. Pentru o sticlă de „cognac” se înțelesese cu un coleg s-o invite pe Ines la cămin la sărbătoare. O identificase și o pista pe Ines de mai mult timp. Tatăl ei era un funcționar important, membru al Comitetului Central al Partidului. Fiica lui era adusă în fiecare dimineață cu o Volgă neagră la facultate. Avea note bune, dar, bineînțeles, nu cunoștințele sau inteligența îi erau răsplătite, calități pe care, dacă și le avea, le masca foarte bine... Bisturiu își construia planuri grandioase și căsătoria cu această fată ar fi contribuit din plin la realizarea lor. Părea însă inaccesibilă pentru un fiu de țăran, fie el și eminent. Și uite tocmai aici coincidența zilei sale de naștere cu invazia Cehoslovaciei i-a servit cu adevărat. Era inutil să speri ca Ines să vină la ziua lui de naștere. La vizionarea unei casete video de import și, mai cu seamă, la acest subiect, se putea prinde orice pește. Chiar și Ines!

Ionică Bisturiu, mezinul familiei, a fost întotdeauna un elev exemplar. De mic copil învățătorii îi spuneau: „Ai să ajungi om mare”. Și Ionică i-a crezut. Ba chiar mai mult, îi intrase chestia asta în cap și devenise un credo personal, o fixație: trebuia să ajungă om mare! Cariera de „om mare” a început cît se poate de bine pentru Ionică: a fost numit comandantul oastei de „octombrei” din școală. La fiecare careu era printre acei care declamau cu mare înflăcărare poezii patriotice și nimeni nu putea să-l întreacă la patos. Mai apoi, devenit pioner, a fost numit Președinte al Sovietului Unității de Pioneri din școală. Și ar fi continuat tot așa înainte, dacă nu se găsea un învățător cu fecioraș la aceeași școală, pe care voia să-l vadă, dacă nu „om mare”, atunci, cel puțin, șef pe pioneri... Avea vreo 12 ani deja, cînd la o adunare a celulei de partid, învatatorașul respectiv a pus pe masă „ancheta” lui Ionică Bisturiu: „Tovarăși, vă dați seama? Am pus șef pe organizația pionerească un fiu de chiabur! Mai mult, ați văzut cînd este născut? Cît nu-i tîrziu, trebuie să luăm măsuri! Ce-or spune tovarășii de la raion?”. Astfel, cariera lui Ionică primea prima lovitură. Dar și orgoliul său propriu. A suferit foarte mult atunci. I-a făcut responsabili de cele întîmplate pe părinți, cu care relațiile au devenit din ce în ce mai complicate. În special cu tatăl său, care și-a pierdut propriul tată în iulie 1949. Fusese ridicat și dus în Siberia și nu s-a mai auzit nimic despre el. Dacă pînă atunci tatăl accepta „activismul” băiatului fără a-i acorda o importanță oarecare, în ziua în care mezinul ia reproșat destituirea sa din „funcția” pionerească, i-a ars o palmă de i-au sunat mințile: „Am crescut un țînc de comunist la casă!”. Ionică nu i-a iertat-o niciodată... Maică-sa încerca să păstreze neutralitatea și o desperată pace în familie, dar sora și fratele mai mare erau totuși de partea tatălui...

În ziua cînd Ion Bisturiu a fost acceptat în rîndurile Tineretului Leninist, ținuse o cuvîntare înflăcărată la adunare în care acuza rămășițile de elemente reacționare cu comportament antisovietic și se dezicea în public de „trecutul chiaburesc-moșieresc”, chemînd tinerii komsomoloști să-i urmeze exemplul... Cînd a revenit seara acasă, ai săi cunoșteau deja toate detaliile discursului. Maică-sa bocea, iar tata i-a aruncat o valiză în plină figură și i-a spus să se care în cel mult 20 de minute dacă nu vrea să-l „bage-n furcă”. Nu glumea.

Bisturiu a dormit în noaptea aceea într-un stog de fîn, iar a doua zi pleca cu autobusul la oraș. În sat nu mai călcase de atunci. Avea 14 ani...

Stratagema cu Ines a funcționat de minune. Bisturiu înțelegea foarte bine că taică-său nu ar fi acceptat nici în ruptul capului o asemenea alianță, dar băiatul a dres ce-a dres și a lăsat-o grea pe fiică-sa. Nunta devenea inevitabilă. Restul nu era decît o chestie de timp. Tînărul Ion era un băiat inteligent și și-a îmblînzit socrul într-un timp record. Atunci cînd studentul Bisturiu i-a spus că ar dori să candideze pentru președinția organizației komsomoliste de la Universitate, sperînd la o susținere din partea lui, tata-socru l-a chemat la balcon la o țigară (deși Ion nu fuma) și l-a sfătuit cu insistență să n-o facă. Ba chiar îi recomendase să întegreze rîndurile (încă nu erau organizații de niciun fel) de tineri anticomuniști și naționaliști care deveneau tot mai activi. Nu avea niciun motiv să nu-i dea crezare și urmase sfatul socrului, pentru care îi era și astăzi recunoscător.

Ines însa nu i-a iertat graviditatea. Într-o seară imediat după jubileu, o mahmurea cu cîteva cupe de „șampanie” și o culca în patul său din camera căminului. Atenția unui flăcău chipeș și „progresist” ca Ion a flatat-o, căci, chiar dacă nu era urîțenia orașului, nici frumoasă nu era. De cavaleri „nedoriți” o păzea destul de bine propriul tată și doar iscusința și inteligența lui Ion a fost capabilă să-i conturneze vigilența.

Nu mult după nuntă se năștea unicul lor băiat, Cezar, cu care Ines a fost întotdeauna foarte rece și distanțată. Băiatul a fost crescut mai mult de dădacă. Disprețul și ura pe care o nutrea Ines pentru Bisturiu se răsfrîngea și asupra băiatului. Inutil de adăugat că epizodul din camera de student a rămas unica relație sexuală pe care a avut-o cuplul Bisturiu, exemplar, de altfel, pentru ochii lumii și pentru „înalta societate” care le frecventa casa arătoasă din centrul urbei.

Ines încerca la fiecare ocazie prezentată să arunce cîteo frază sau aluzie la originea soțului, dar inteligența-i limitată nu-i permitea să le facă cu adevarat nimicitoare, iar Bisturiu și-a cultivat pe parcursul anilor o imagine de intelectual accetuîndu-și cu ostentație superioritatea atît în cuplu cît și în „societate”, arborînd o condescendență ironică față de proporia soție. Niciodată însă cuplul nu se certa. Se ignorau disprețuindu-se.

Din cauza acestui „război rece” permanent, cuplul Bisturiu nu avea prieteni de familie. Doar relații. De la care fiecare încerca să profite la maximum. Ines - cu distracțiile, restaurantele și ieșirile mondene, Ion Petrovici - cu cariera și relațiile politice.

Astfel trecu viața lor.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!