agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2348 .



Ieșirea din mare
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lucipop ]

2013-02-06  |     | 





Ieșirea din mare




Poate există și felul acesta de-a iubi, încercam să mă liniștesc, pentru că îmi era mereu foame de Leo, ori că era lipită de mine, ori că o așteptam, foamea era constantă, exasperant de monotonă. Cât pe ce să-i explic grozăvia ce-o trăiesc, dar n-am făcut-o.
" - De fapt, noi ne-am cunoscut în mare, nu pe plajă. Și, suntem în mare numai două ființe. Tu și eu, care simt de la sute de kilometri stropul de sânge picurat din degetul tău înțepat. Când, în sfârșit, ajung, te văd, am un șoc, marea s-ar goli de sărbătoarea adulmecării dacă te-aș mânca. Trebuie să mă rezum la contemplare, la un joc-dans în jurul tău și să te mănânc numai în amintiri, îndepărtându-mă până aproape să te pierd, gustând din când în când infinitizimalul miros al sângelui tău."
Îmi era absolut indiferent cine îi erau părinții și unde locuiesc. De la mare, Leo mă duse să-i cunosc, într-un sat de câmpie. Seara, în timp ce fumam o țigară pe trepții casei, Leo îmi reproșă că sunt distant față de ei. Să-i fac pe plac, a doua zi dimineața, l-am întrebat pe domnul Petru, viitorul tată socru, cât pământ arabil are. De la pământ, socrul ajunse la povestea bobului de grâu, pentru care Dumnezeu a hărăzit cele patru anotimpuri. Prin toate cele patru anotimpuri trece bobul de grâu din care se coace sfânta pâine. Ceva nu mi-a plăcut, viitorul socru îl folosea pe Dumnezeu ca pe un scut să mă împingă cu el într-un perete. I-am replicat:
- Nu cred că a hărăzit și iarna, special pentru bobul de grâu. Lui Dumnezeu îi place să schieze la nebunie. Una din multele lui slăbiciuni.
Socrul mă privi ca un paznic de la Luvru, în fața căruia un nebun scoate un briceag și o face harcea parcea pe Gioconda.
Peste o zi, când am venit în Cluj, socrul lipsi de la momentul solemn al despărțirii, prins în muncile unei agriculturi geloase care nici să respire nu-l lăsa.
Leo locuia de trei luni la mine și mediul nostru înconjurător se schimbă. Numai noaptea, izbiți de singurătatea aspră a mării ne înlănțuiam, formând din trupurile noastre un adăpost în care dormeam. Ziua, vuietul valurilor ne amintea că unul dintre noi este acoperișul, celălalt pereții bărcii cu care vom înfrunta iar în noapte, lipsa de memorie a apei primordiale, altfel, ziua ieșeam pe plajă, și de pe plajă exploram o lumină portocalie întratât de densă, că nu vedeam soarele care o emana. Ne priveam răbdători, așteptând ca apele să se retragă, lumina să se imaterializeze din sucul portocaliu și în urma lor, încet încet, pereții și ferestrele orașului să prindă un contur permanent. Lucrurile mergeau spre bine. Ședeam amândoi pe o stâncă și, din apartamentul nostru, ca într-un tablou de Dali, se vedea doar cadrul de lemn al unei singure ferestre și prin acel cadru, priveam de-acuma liniștiți întinderea unei mări îmblânzite a cărei existență este motivată numai din rațiuni estetice.
Într-o astfel de seară, în care apartamentul nostru avea un perete, două cadre de ferestre, un pat imperial de pe care ne mângâiam ochii urmărind o lebădă ce luneca pe un lac respectuos, oprit la picioarele patului, într-o astfel de seară, veni viitorul socru împreună cu viitoarea soacră.
Socrul avea prostată.
Mecca, centrul magic al mahomedanilor. Clujul, centrul magic al bolnavilor. Aici găsești cei mai buni medici din țară. Celebrul Lunca, după ce-i văzu analizele și-l consultă, într-o discuție de taină cu Leo, îi mai dădu socrului un an de trăit. Pentru consolare, trebuia să urmeze imediat, timp de o lună de zile, un tratament sub stricta supraveghere a unui medic urolog. Fac o paranteză. Clinica de Urologie, nu avea nici a zecea parte din paturile necesare pentru toți suferinzii ce-o asaltau. Pacienții, pentru perioadele de tratament, înainte de-a se întoarce cu mari speranțe în locurile de baștină, trebuiau să-și rezolve pe cont propriu cazarea și mâncarea în orașul nostru. Măcar cu atâta îl puteam ajuta pe socru, o cameră din apartament și mașina cu care Leo îl ducea la tratament, dimineața și seara.
Socrul era un țăran solid, dominator. Vine de la tratament. Coboară din mașină în fața blocului. Este în pijama și halat. Þine înt-o mână un fel de cuier metalic, dar care, la vârf, are doar un cârlig de care atârnă o pungă de plastic transparentă, plină de un lichid incolor. Din pungă iese un tub care este conectat prin acul perfuziei cu o venă de pe dosul palmei. Mai are o pungă, vârâtă în buzunarul halatului. Din punga aceasta, furtunul coboară sub halat și lenjerie, vârâtă în canalul penisului. Leo, fuge înaintea lui, intră în bloc și cheamă liftul.
Am, cum să zic, o politețe instinctivă. Îl întrebam de fiecare dată, când se întorcea cu cuierul în mână, cum se simte, îl încurajam, dar nu eram mai mult decât doi actori, ce se salută pe coridorul casei de filme și apoi intră fiecare în studioul lui să-și joace rolul. El, bolnavul, eu, protagonistul unei iubiri asemănătoare unui tren de viteză, din care n-ai cum coborî, până se oprește el.
Într-o seară, descurajată, Leo mă rugă să-i însoțesc la tratament. Ajungem în fața Clinicii și de-abia găsim loc de parcare, mașini bară la bară, mașini din care ies ori urcă oameni în halate cu invariabilele cuiere.
Peste vreo săptămână, în toiul nopții, pe la doi, lui socru-meu i-se înfundă sonda de urinare. Îi însoțesc și eu la clinică. Ajungem. Medicul de gardă avea treabă. Asistenta ne conduce printr-un coridor subteran într-o sală bună la toate, de așteptare, de consultație și mici intervenții. O sală mare, fără geamuri, pe cei patru pereți, cu rafturi, și pe rafturi cu borcane mari. În borcane, rinichi conservați. Iar în mijloc, o masă, care, probabil, până a nu fi fost acoperită cu o pătură albastră, era folosită la disecții. Infirmiera îi ordonă socrului să se întindă pe masă și să-l aștepte de medic, gata pentru consult. Robot cuminte, socrul se întinde cu fața în sus, pe masă și își trage pantalonii pijamalei până la genunchi. Leo iese pentru câteva minute afară, la țigară. Rămân singur cu socrul, în cea mai grotească sală de spital din lume și, îmi cer scuze pentru ironia cu care mi-am permis să-l tratez pe Dumnezeu, atunci, în sat. Socrul, solemn, întins pe spate, gata pregătit pentru consult, îmi spune:
- Te iert, nu vă dați seama că se joacă soarta universului, râdeți, în loc să dați o mână de ajutor la bătălia dintre bine și rău. Cea mai serioasă treabă.
Peste un an, conform previziunii lui Lunca, am fost chemați în satul din câmpie la înmormântare. Trei zile am stat acolo. Am pornit către Cluj, pe când se însera. Era senin, era mijlocul lui Septembrie, când toamna te poate duce în basm cu aromele și culorile ei. Numai eu cu Leo în mașină. După o bucată bună de mers, pe când să intrăm între valurile molcome, rotunjite ale dealurilor din jurul Clujului, i-am zis să oprim pentru o țigară. Am oprit într-un refugiu pustiu, cu o bancă de lemn. Ședeam unul lângă altul și fumam. Deasupra, puzderie de stele. M-am simțit, privindu-le, ca un ignorant din evul mediu, înfiorat de nemărginita frumusețe a candelabrului atârnat de Dumnezeu deasupra noastră. Și, în momentul acela, cum ședeam pe banca din refugiu șoselei, și priveam cerul înstelat, mi-am adus aminte de socru când a rămas singur cu mine în sala cu borcane. Am avut atunci un moment de iritare. Socrul stătea întins pe spate, cu pantalonii trași până la genunchi, senin, îi era tot una dacă trebuia să-l aștepte pe medic o zi, ori o săptămână. El vedea dincolo de tavan, nu numai candelabru, dar și mâna care-l ținea.
... Cât despre Leo, am sta cu ea cinci ani, timp în care n-am mers la mare, deși o rugam în fiecare vară să mergem...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!