Nu ne mai întâlniserăm la stână din noiembrie 2012. Se pare că toți simțeam lipsa acestei întâlniri, în special Florin care susține că a vărsat două găleți de lacrimi după noi. La momentul prezentării dovezii în instanță (alcătuită din: Dobre, Teoharie, Costel, Vasile Iordache și subsemnata pe post de grefier), s-a dat ocupat foarte, zicând că are de hrănit „copiii” (așa le spune el animăluțelor copitate sau nu, de la stână). Sincer, nu mi-l imaginez pe Florin plângând. Nici foarte serios nu l-am văzut vreodată. Chiar și atunci când nu râde, tot are un licăr șugubăț în privire. Totuși, ca să nu ocupe cu lacrimi toate gălețile din gospodărie, ne-am grăbit să-i alinăm suferința sâmbătă, 09 februarie a.c.
Ne-am bucurat toți de revedere, iar un farmec aparte a dat întâlnirii noastre domnul Colonel Vasile. Fost Colonel de Securitate, actualmente rezervist, Vasile a dat dovadă de profesionalism chiar și pe parcursul drumului până la Maltezi. Nu-i scăpa nicio pasăre de pe câmp, nicio vietate de sub pământ, niciun ciulin, nicio surcea. Până la destinație, mi-a arătat trei vulturi, două caragațe, treizecișicinci virgulă trei vălătuci de ciulini și-o vulpe decedată în accident rutier. Vasile, Vasile, mai cheamă și-un câne!
N-a fost nevoie să-i cheme, că au venit ei după noi, cârd. Împreună cu Vasile și Florin, am făcut o plimbare prin moșie. Florin, foarte mândru, ne-a dus să ne arate moara. Acolo, Vasile, electrician ca profesie de bază, s-a luat cu mâinile de cap, când a văzut panoul electric. Când a mai verificat și împământarea (numai vizual, că nu-și luase sculele, neștiind ce-l așteaptă), am simțit nevoia să-i ofer un punct de sprijin și sărurile pe la nas. La capitolul improvizații, Florin e Mare Maestru în Grad de Criminal.
Momentul liric a fost asigurat de Teo care ne-a citit și dezvăluit din „Jurnalul Casei”. Așadar, Teo s-a apucat să scrie și proză, însă poetul din el presară paginile de jurnal și cu multă poezie – din aceea cu rimă, sensibilă și care ajunge la suflet. Se pare că locurile natale (Munteni-Buzău, acolo unde merge să scrie) îl inspiră profund, îi oferă energia și seva scriitoricească.
La capitolul creație ad-hoc, Dobre ne-a adus tema gata pregătită de acasă: o mulțime de cuvinte pe care le-a cules din joaca lui Adrian Bucurescu într-o poezie, lansându-ne provocarea de a-l susține astfel pe Adrian, cu propriile noastre creații. Ca de obicei, ne-au reușit aiureli, greu de încadrat vreunui gen, însă trebuie să recunosc că și de data aceasta Teoharie ne-a „bătut la fund” cu poezia. S-ar zice că unii e poeți și când doarme.
Deși exploatatorul Florin ar fi dorit să ne mai dea de scris, am schimbat registrul, întrucât mie mi-a venit ideea să-i propun lui Vasile să ne cânte la chitară (el, printre altele, a făcut parte și dintr-o trupă muzicală, cândva). Ideea s-a dovedit strălucită, chiar dacă a trebuit să ne mulțumim cu chitara decăzută și dezacordată a lui Florin, cu o coardă lipsă. Chitara, nu Florin. În situația dată, Vasile a făcut ce se mai putea face, acordând instrumentul, dar coardă n-am avut de unde să luăm (chiar dacă Florin e de părere că sunt pe toate drumurile).
Momentul a fost cât se poate de frumos, m-am străduit să-l acompaniez vocal pe Vasile, alăturându-ni-se cu timpul și Teo și chiar Dobre. La „texte” ne-am dovedit cam deficitari. Florin mai filma din când în când, de cele mai multe ori atunci când nu trebuia. Iar când era cazul, își găsea de spart semințe. Și când te gândești că inițial, după absolvirea liceului, a vrut să se facă regizor! Mulțumim Cerului că n-a reușit la Regie!
N-am înțeles de ce n-a cântat Costel, probabil pentru că e mai timid. Altfel, îl suspectez că ar avea și voce și ureche muzicală, că doar fiica sa – deja cunoscuta soprană Mirella Bunoaica – o fi moștenit ceva și de pe la dumnealui.
Dintotdeauna, am avut senzația că nimic nu aduce mai mult oamenii împreună decât muzica. Atunci când oamenii cântă împreună, parcă s-ar mai aprinde o lumină în cer. Ne-a plăcut tuturor „serata muzicală”, eu îmi doresc ca ea să se repete. Promit să aduc și texte.
Mă gândesc că, oricât ar filma Florin, oricât aș scrie eu, oricât ar fotografia Dobre, nimic nu imortalizează mai bine clipa, decât clipa însăși. Sau, cum ne-a citat Teoharie din Fernando Pessoa: „Misterul lumii este pe măsura acestei imagini”1).


1) Citatul complet: „La pompa de apă din grădina casei noastre/ măgarul se învârte în cerc, împingând scripetele, / iar misterul lumii este pe măsura acestei imagini”