agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-25 | |
Ursuleții
Discuție dintre doi ursuleți carpatini în preajma unui tânăr brad de la marginea poienii: - Pufosule, tu pe unde ai umblat azi, de nu mai știam nimic de tine? - Ehe, Ochiosule, să știi că am fost să prind pește în râu! - Ia să privesc în coșulețul tău, ai prins ceva pește? - Nu, Ochiosule! Nu am prins niciun pește. Dar am găsit niște zmeură într-un luminiș de pădure - frumoasă, roșie, aromată, de-ți lasă gura apă, de bune ce e! Dar, ia să văd, tu ce ai adus în coșuleț? - Ei, asta-i bună, Pufosule! Ce, eu sunt ca tine? Să umblu bezmetic prin părău și prin huciuri de pădure după pește și zmeură? Eu sunt mult mai deștept ca tine! - Cum adică? Tu deștept și eu prost? - Să vezi! Am luat-o agale de-a lungul marginii pădurii, am coborât în vale, deasupra unui luminiș de lângă râu, unde au apărut niște turiști. Un miros tare îmi venea dinspre ei, care mă înnebunea. Simțeam mirosul irezistibil de fripturi și de cozonaci ridicându-se în văzduh până la mine, de-mi venea să strănut de plăcere și poftă. - Și? Și? Ce-ai făcut ? - Ei, Pufosule, am luat-o tiptil la vale, rostogolindu-mă ușurel să nu mă simtă turiștii. Am ajuns în spatele brazilor unde erau ei și-am început să ascult. Tocmai a strigat cineva din grupul lor: “Iulia, nu ne aduci ceva de mâncare, că ne este foame de leșinăm”. Dar Iulia a spus: “Mai așteptați, nu vedeți că nici nu e ora prânzului?”. - Și ce-ai făcut? - Eu? M-am strecurat tiptil și mai aproape de ei, am sărit deodată în poiană. Am înșfăcat rucsacul Iuliei, și tulai! Nu m-am oprit decât aici! - Bravo, Pufosule! Cum de au unii noroc de toate fără să muncească! Pe când eu … Hai să vedem ce este în rucsacul Iuliei! Vad că e cam plinuț! … Nici nu apucară bine ursuleții să scoată de sub ramurile de brad rucsacul, că a apărut ursoaica, mormăind morocănoasă, nervoasă că nu a adus niciun vânat din pădure. - Mami! De ce ești așa de tristă! Vino încoace să mănânci cu noi! Știi ce bine ne-am descurcat cât timp ai lipsit tu? Uimită, ursoaica a desfăcut rucsacul, a scos fripturile, a scos și cozonacul. A împărțit la puii ei tot ce a găsit prin rucsac. Au mai rămas și ei niște oase, care erau bune și alea. Și-au mai mângâiat la sfârșit sufletul cu bunătatea de zmeură, pe care a adus-o din pădure Pufosul, puiul cel drag al ursoaicei. După ce au mâncat ce era de mâncat, s-au lins pe bot, apoi ursoaica a dat un sfat puilor ei: - Îmi pare bine că v-ați descurcat singuri cât am lipsit eu. Dar mă îngrijorează că ați început să umblați de capul vostru prin pădurea mare, mai ales pe la corturile turiștilor. Dacă mai continuați așa, să nu ascultați sfaturile mele, o să ajungeți în cușcă, pe la vreun iarmaroc, de o să râdă lumea de voi!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate