- Ai cumpărat tot?
- Da... cred.
Pe stradă mergeau trei persoane. Ea, el și Liniștea dintre ei. Se pare că Liniștea creștea din ce în ce mai mare, ca un copil obez îndopat în fiecare zi de o mamă care să îl răsfăța.
Cumpăraseră tot ce le trebuia pentru o perioadă scurtă de timp. Iubire nu mai găsiseră să cumpere, dar știau că pot găsi oricând în inima celuilalt. Era prea ieftin.
O noapte simplă cu vise haotice trecu, dar nimic nou, nimic deosebit nu apăruse în visele lor. Așteptam să îmi visez viața și apoi să îmi trăiesc visul, dar trebuia să visez ziua pentru că noaptea se pare că nu îmi aducea mari surprize.
Soarele răsărea din spatele jumătății de chip al ei, cu raze care se spărgeau de firele ei de păr ca jocul unei lumânări fluturate de vânt. El se apropia de ea să audă cum respiră, cu teamă și fericire. Îi plăcea să asculte fiecare respirație e ei, să îi simptă aerul care ieșea din ea, să respirea aerul pe care ea îl refuza. În fiecare dimineață chipul ei spunea altă poveste. Una era serenă și plină de fericire, alta era nervoasă și plină de stresul soarelui supărător care o atingea pe pleoape și îi spunea să se trezească. În dimineața asta putea citii că a visat frumos, că se va trezi bucuroasă.
Ea îi umplea sufletul cu energia ei, cu felul ei de a fi, zburdalnică și plină de viață și de aventură. Nu cred că surprinsese vreodată ca ea să nu zâmbească. Sângele ei era plin de argint viu și nebuniile ei îl incitau și îl atrăgeau în același timp.
El în fiecare dimineață visa că o va trezi cu mângâieri dulci, că o va face să îl dorească, să facă dragoste nebună pe masa din bucătărie, înainte de a mânca micul dejun, sau în baie în timp ce spăla somnul de pa fața ei cu apă limpede și rece.
Am plecat împreună, teji, cu visele în buzunar. Liniștea nu mai era atât de mare, se micșora împinsă de glume și conversație în colțurile lumii. Azi mâncaseră împreună micul dejun, fără liniște și cu dorință obositoare.
- Am cumpărat și ruj pentru micul dejun, cam un kilogram.
Zâmbetul ei făcea soarele să fie invidios.
În fiecare dimineață, ea se ruja, singură cu egoista de oglindă, și contura buzele impecabil. El știa cât de mult contează pentru ea acest ritual, această grijă pentru a arăta impecabil, dar aștepta cu nerăbdare clipa despărțirii, în care urma să își ia cea mai dulce partea a micului dejun: un sărut dulce desenat în ruj.