După două milenii de creștinism, nimic nou pe Pământ. Urmașii celor care sărbătoriseră o sfântă zi de Paști, jertfindu-l zeului lor pe Iisus Cristos, într-un total dispreț față de un sfert din populația planetei, îi spurcau tradiționala niversare a zilei nașterii printr-o altă crimă. Victima se făcuse vinovată, așa cum unul dintre ei avea să o declare cu seninătate, de „întinarea idealurilor comunismului”, monstruasă creație tot a lor, de care acum nu mai știau cum să scape. E a patruzecea zi de la acel Crăciun însângerat prin asasinarea, în urma unui simulacru de proces, a primului președinte al României. Sufletul său a străbătut vămile văzduhului, a vizitat Raiul și Iadul, iar acum se află în fața judecății care va stabili dacă va merge lângă cei drepți ori la cei răi.
Acuzatorii și apărătorii și-au spus pe rând părerea, cântărindu-i în balanța adevărului și dreptății faptele. Talerele acesteia se află în perfect echilibru, înclinarea deciziei depinzând de răspunsurile la întrebările imparțiale ale ultimului dintre cei patru martori. Acesta nu e altul decât sfântul de origine indiană Sundar Singh care, într-un periplu inițiatic, după ce vizitase mai multe țări creștine printre care și pe aceea a judecatului de astăzi, inspirat de pronia cerească, făcuse o uimitoare profeție, ascunsă cu mare spaimă și grijă de către cei interesați să nu ajungă la urechile popoarelor.
- Știi cine sunt... Ai luat cunoștiință de acea previziune a mea, cu care Dumnezeu m-a învrednicit chiar în ziua când se împlineau două mii de ani de la nașterea celui mai mare împărat al lumii tracice, viteazul și dreptul Burebista?
- Noi îi spunem profeție și nu doar că am cunoscut-o, ci am trăit-o prea sfinția ta! Destinul meu s-a împletit cu ea și am fost jertfit de către inamicii ei în nebunia disperării de a o împiedica să se împlinească.
- Poți fi mai clar?
- Am dat-o înțelepților mei să o descifreze, mi-am făcut din ea crezul gândirii politice și de viață, apoi, cu slabele-mi mijloace ale oricărui muritor, m-am pus în serviciul ei.
Un singur lucru, care să mă bucure la fel de mult, mai citisem despre români. E vorba despre acea consemnare a lui Engels, bunul amic al lui Marx, împreună părinți ai comunismului și revoluției mondiale, în care afirma că suntem cei mai fanatici suporteri ai contrarevoluției și așa vom rămâne până la extirparea caracterului nostru național. Faptul că însăși existența noastră era apreciată drept un protest contra măreței lor revoluții mi se pare cel mai frumos elogiu ce ni se putea aduce. Ne urau în asemenea hal încât considerau că dispariția noastră de pe fața pământului ar fi fost un pas înainte. Și aveau dreptate să fie supărați pe noi: militarii români dezarmaseră, în 1917-1918, regimentele rusești ce se revoltaseră pe frontul de la Iași, le-au dat pantalonii jos capilor răscoalei și i-au bătut la fundul gol cu centurile, iar apoi au luptat în Gărzile Albe împotriva roșilor; armatele noastre îl lichidaseră pe Bella Kun; mișcarea lui Zelea Codreanu e recunoscută drept cea mai curată organizație antibolșevică și antievreiască din lume; Mareșalul i-a vânat pe ciracii lor prin Crimeea și Caucaz, aruncându-i până dincolo de Nipru; Dej, și lui mă alătur cu modestie și pe mine, am fost, poate, fondatorii rezistenței din interiorul sistemului.
- Pentru a mă convinge de adevărul celor enunțate, pentru început, poți spune sintetic care era esența acelei proorociri?
- Este vorba de niște schimbări uluitoare care au avut loc și se vor mai produce pe planetă în urma cărora Romania, din voință divină, urmează să devină centrul spiritual al lumii, un model demn de urmat de către toate popoarele.
- Și cum spui că ai sprijinit această misie dumnezeiască, dărâmând biserici?
- E adevărat că, pentru înfăptuirea proiectelor de urbanizare, unele biserici au fost dărâmate, altele mutate și renovate, unele conservate și introduse în patrimoniul muzeistic...
Eu, însă, nu am înțeles că acel model spiritual demn de urmat îl va reprezenta creștinismul în forma sa actuală. Dintre multele lucruri care i se pot reproșa m-aș opri doar la lipsa lui de unitate și la faptul că pentru noi, românii, a fost, așa cum afirma poetul național, “o frază de dânșii inventată ca, cu a ei putere, să ne aplece-n jug”. Am în vedere Patriarhia de la Constantinopol care și-a trimis armatele de popi să ne predice în limba greacă ori slavă; grija lor cea mare a fost să adune din truda poporului imensele averi mânăstirești, cucernicia lor îmbrăcând forma unei adevărate forțe de invazie și ocupație. Tot partiarhul ecumenic a a sprijinit fățiș domniile fanariote, alte căpușe pe spinarea noastră.
Nici Papa nu s-a lăsat mai prejos, dispunând convertirea forțată a unei părți a populației la catolicism, acțiune încheiată cu multe victime, suferințe și distrugerea cu tunul a lăcașelor noastre ortodoxe. Încurajați de eminența de la Roma, ungurii au tăiat și au spânzurat în Transilvania, supunându-ne o mie de ani jafului și degradantului proces de desnaționalizare. În numele apărării aceleiași credințe creștine, sute de ani, pravoslavnicii ruși au trecut, fără să le pese, cu tăvălugul peste noi, ne-au jefuit resursele, ne-au acaparat pământuri strămoșești și au atentat la identitatea noastră națională.
- Să înțelegem că de aici emana ateismul programului tău politic și social?
- Ateismul a fost o moștenire de la anticriștii care au inventat modelul de reformare socială, numit comunism, ce ni s-a vârât pe gât sub protecția unei alte armate de ocupație. Când mi-am dat seama că, prin el, întemeietorii săi urmăreau crucificarea statului național ușor, ușor am încercat să mă debarasez de marxism și leninism, propunând un model în nuanțe românești; am încercat să înalț din nou Tricolorul, drapelului roșu cu secera și ciocanul lăsându-i un rol pur decorativ. Nu m-am sfiit să declar că unuia care nu se duce la biserică, dar se fofilează de la responsabilități îl prefer pe cel harnic și cinstit chiar dacă merge la biserică. Separarea Statului de Biserică a fost mai mult un mijloc de a o feri pe aceasta de amestecurile de ordin administrativ, profan în treburile ei sacre. Am îngăduit practica religioasă a enoriașilor și chiar mi-am înmormântat părinții după datina creștină.
M-am gândit că dacă se vor produce acele uluitoare schimbări, pe care ni le-ai prezis, e imposibil ca ele să nu vizeze și credința creștină, mă refer la acele rele interpretări ale voinței divine. Am în vedere înlăturarea denaturărilor aduse de apostoli, împărați, papi și teologi sub presiunea propriilor interese, în principal, de natură politică și revenirea ei la forma christică pură, originară reprezentată de zamolxianism. Poate tocmai pentru forța noastră de a păstra, conserva străvechea înțelepciune și de a trăi în spiritul ei noi, urmașii dacilor, am fost aleși să fim model de urmat. Și după știința mea, zamolxianismul nu avea nevoie de biserici. Dacă Iisus, înălțându-se la cer, și-a luat cu sine trupul, mi se pare că a face din Biserică un substitut al trupului christic e mai mult decât o erezie. O erezie care a introdus nefirescul în relația omului cu divinitatea. Frumosul, binele și adevărul sunt expresia firească, naturală a armoniei omului cu Absolutul. Biserica devine un mediator, un interpus în această relație nemijlocită. Comuniunea om-zeu e permanentă, nu se limitează doar la slujba de duminică și sărbători religioase din biserică. Prin arhitectura, pictura iconografică, melosul și ritualul specific Biserica manipulează această comuniune naturală, propune o estetică și o etică impersonală alterată care forțează omul să nu mai trăiască sincer relația sa cu sacrul, ci să se conformeze unor norme exterioare lui. Relația sa devine astfel constrângătoare și nesinceră.
Profeția nu vorbește de împânzirea teritoriului cu alte biserici, ci de construirea Centrului Divin Suprem, adică refacerea, potrivit înfățișării de astăzi a zamolxianismului, a Sarmisegetusei de altădată. Am zidit viitorul sediu administrativ al omenirii, cea mai mare construcție civilă de pe planetă, căruia i-am zis “Casa Poporului”, dar care, la momentul potrivit, poate deveni „Casa Popoarelor”. Lângă el urma să apară o construcție cu destinație sacră, care putea fi „Catedrala Mântuirii Neamurilor” și urma să facă din București Noul Ierusalim prevestit. Într-o configurație euro-asiatică până dincolo de Ural, după reunificarea creștină, aici ar putea fi sediul acelei conduceri sinodale ce va succeda puterii papale.
- Este un mod de înțelegere și un punct de vedere...
- Am fost criticat și împușcat pentru că mi-aș fi înfometat poporul. Nu am făcut altceva, însă, decât să mă înscriu în logica creștină a smereniei, cumpătării, stoicismului și înfrânării. Într-o lume care propune supraconsumul cu orice preț ca mod de viață, risipa, hedonismul și depravarea ca instrumente de acumulare bănească și îmbogățire a afaceriștilor eu am propus ținerea sub control și raționalizarea lor. Am fost un popor de săraci și de flămânzi. Trecerea la îndestulare trebuia făcută progresiv să nu ni se aplece, era de preferat, pentru o vreme, o postire îngăduitoare unei îmbuibări bruște, nesănătoase pe care nici nu o puteam susține, economic, pe termen lung.
Fericirii egoiste de a avea burta plină i-am oferit, ca alternativă, bucuria de a trăi și a te comporta astfel încât urmașii tăi să o ducă mai bine decât tine. Asta am avut în vedere când am interzis avorturile și am stabilit acea proporție între fondul de dezvoltare și fondul de consum. Încă salivam privind la masa bogaților, nu aveam banane și portocale, dar nu ne puteam permite să trăim mai bine, îndatorându-ne la străini pentru că, mai devreme ori mai târziu, venea scadența. Ne-am fi amanetat viitorul, îndatorarea pe viață ar fi fost moștenirea pe care le-am fi lăsat-o copiilor și generațiilor următoare. Trăirea lacomă a clipei ar fi fost lanțuri pentru strănepoți!
Tot în întâmpinarea atingerii acelui nivel de înțelepciune și desăvârșire spirituală, prefigurat de domnia ta, am oferit cunoscutul concept al formării unui om nou care să iubească viața, să trăiască pașnic preocupat de prosperitatea patriei și înflorirea propriei națiuni, să prețuiască munca și valorile general-umane, să aibă respectul cuvenit față de familie și educarea urmașilor. Pentru a oferi un reper orientativ de conduită morală a fost propus un cod minim de norme de etică și echitate.
- Se zice că iadul e pavat cu bune intenții... De ce crezi că a fost ales tocmai poporul român pentru acest proiect divin?
- Ai spus-o chiar domnia ta, pentru că a fost neamul cel mai exploatat, amenințat, invadat, terorizat, vândut și cumpărat la tarabă după fiecare confruntare între puternicii vremii, obiect de târguială și împărțeală între străinii care se războiau, furându-i recoltele, ucigându-i copiii și incendiindu-i casele. Totuși, cred că urmașii dacilor au fost preferați, în primul rând, pentru curățenia lor sufletească din care s-a născut însuși Iisus și apoi pentru că, în pofida asupririlor și umilințelor de tot felul venite dinspre toate punctele cardinale, a avut tăria de a rezista și a supraviețui în propria țară, de a nu râvni niciodată la ce nu era al lor, continuând să rămână “cei mai drepți dintre traci”. Aș mai adăuga cucernicia, umilința și smerenia omului simplu în relația sa cu divinitatea; într-o statistică în care s-ar raporta numărul isihaștrilor, al lăcașelor de cult și de rugăciuni la totalul populației, sigur, ne-am plasa pe primul loc pe planetă.
Ar mai fi și aspectul că, dăruit de Dumnezeu cu toate bogățiile și frumusețile pământului, acestea au reprezentat, după ocupația romană, un adevărat blestem, atrăgând mereu hoardele de năvălitori. Între atâtea bogății am fost nevoiți să trăim în sărăcie, învățând pe propria piele reținerea de la ispita materială și toleranța. Am ajuns astăzi ca, în pofida relelor care s-au abătut asupra noastră, să fim nu doar cel mai rezistent, ci, poate, și cel mai înțelegător, cumpătat și ospitalier popor căruia îi repugnă sentimentul de invidie ori de ură față de alte neamuri; aici își are originea protestul meu vehement împotriva celor care atentau la dreptul suveran al românilor de a-și hotărî singuri soarta. Am riscat, luând apărarea și a altor popoare supuse agresiunii, cum au fost vietnamezii, cehoslovacii și afganii, chiar în fața puternicilor lumii, unii tovarăși de-ai noștri de drum. Deși prieten cu arabii, am susținut dreptul evreilor la un stat propriu.
- Tu crezi în această mărturisire a mea?
- Cu toată ființa, pentru că vine de la un indian, un reprezentant al neamului cu care noi, tracii, ne-am învecinat și am trăit în bună înțelegere încă de la începuturile lumii. Apoi, multe dintre acele prevestiri s-au împlinit; este suficient să amintesc devastatoarele cutremure din anii 1941 și 1977 care s-au abătut asupra României, verile deosebit de fierbinți din ultima vreme, iernile cu zăpezi cât casa și apariția tornadelor. Am în vedere, de asemenea, pericolul pe care îl reprezintă pentru omenire unele descoperiri științifice cum sunt atomul, manipularea genetică, experimentele geo-climaterice ori scăparea de sub control a unor viruși care au provocat cele mai cumplite boli ce au dus la dispariția a milioane de oameni.
Așa cum ne anunțai, se constată o trecere masivă a populațiilor Asiei la religia creștină, Anglia și-a pierdut din influiența de altădată, iar Franța e pe cale de a fi asimilată de către magrebieni; americanii sunt terorizați de taifunuri și spaima că vor fi înghițiți de ape. Au apărut bolile astea noi, cancerul, SIDA, gripe aviare și porcine și mulțime de anticriști care, organizați în structuri oculte, vor să aducă omenirea la o nouă sclavie. Dar cea mai evidentă dintre viziuni este tendința tot mai puternică de constituire a Confederației Statelor Europene și perspectiva, tot mai descifrabilă, a intenției de constituire a unui stat planetar cu un singur președinte, o singură monedă, consiliu de conducere unic și o singură armată.
- Și ca să-ți dau satisfacție te anunț că, în curând, “prietenul” tău Gorbaciov va aduce, cu perestroika lui căreia atâta i te-ai opus, prăbușirea URSS-ului, iar Rusia va redeveni o mare țară creștină. De asemenea, se va reunifica Germania…
- Cum… astea se vor întâmpla? Dă Doamne… Da’ mai bine pierea și Rusia! Cât despre Germania… de câte ori s-a ridicat nouă ne-a fost rău, de aia m-am și opus reunificării. Apropo, despre ea nu ai zis nimic în profeție...
- Păi n-am amintit despre Statele Unite ale Europei?
- Aha... Deci acea confederație europeană va fi, în fapt, Al Patrulea Reich! Înseamnă că pentru România, înainte de a ajunge o grădină a binecuvântării divine sub protecția Preacinstitei Născătoare, va începe o nouă perioadă de încercări, suferințe și dureri...
- Și totuși ai avut relații bune cu Germania!
- Așa e... Honecker a fost, până în ultima clipă, cel mai bun prieten al meu. Când ne-am întâlnit la ultima sărbătorire a țării sale, intuiam finalul planurilor lui Gorbaciov, și am hotărât să mergem împreună până la capăt. La vreo săptămână i-au organizat o mare manifestație și l-au obligat, la fel ca pe Jivkov, să-și dea demisia. Rămăsesem ultimul... Și cu partea occidentală a Germaniei am fost primii dintre estici care am încheiat raporturi diplomatice și comerciale; mereu i-am admirat pe nemții ăștia pentru disciplina și puterea lor de a se ridica.
- Era un fel de poartă de legătură cu lumea liberă...
- Care lume liberă? Estul era sub sovietici, Occidentul sub americani! Numai că acolo, prin acel plan Marshall, ei au putut să se dezvolte, iar noi a trebuit să o facem exclusiv prin efort propriu cu armată de ocupație în țară, nevoiți să aplicăm orbește deciziile Kremlinului și închiși în ceeace, atât de inspirat, era numit „lagărul socialist”.
- Deci acum, prin ridicarea Germaniei, te temi de al treilea război mondial.
- Este anunțat în profeție, va fi un război fulger așa de cumplit încât numărul victimelor și a suferințelor va face imposibil să se mai pună problema învinsului și a învingătorului. Cred, totuși, că nemții au căpătat atâta înțelepciune să nu mai fie ei declanșatorul lui. Mai degrabă, inițiatorii vor fi cei care visau la luarea în stăpânire a lumii printr-o revoluție mondială. În trecut făceau din proletari masa de manevră, armata pentru distrugerea din interior a națiunilor. Experimentul comunist a demonstrat că sentimentul național poate fi înăbușit, dar nu extirpat. Scăzuta performanță economică a acestui model social poate fi explicată și prin lipsa de entuziasm național față de ceva care nega istoria, tradiția, cultura și mai ales identitatea popoarelor respective.
Conform previziunii, Romania, Palestina și Vaticanul nu vor fi afectate nemijlocit de acest măcel. Sigur acest război va fi; pentru că planificatorii planetari au nevoie de el spre a lua în stăpânire popoarele, procedând de data asta invers, de sus în jos, adică înlocuind conducerile lor legitime cu guvernări aservite. Datorită distructivității potențialului militar acumulat, ce poate scăpa de sub control, înclin să cred că se va găsi o formulă, hai să-i zicem nonviolentă; am în vedere mijloace economico-financiare, manipularea conștiințelor, modalități de influențare psihologică, presiuni de natură geo-climaterică ori declanșarea unor boli al căror antidot e la ei, prin care națiunile să fie aduse în robie. Probabil noi vom fi scutiți, pe cât posibil, de asemenea nenorociri pentru că până atunci vom fi luați, deja, în stăpânire.
Încă din ianuarie ’89, reprezentanți de frunte ai Trilateralei, Rockfeler, Kissinger, Giscard d’Estaing se întâlnesc, la Moscova, cu Gorbaciov și discută reîmpărțirea pașnică a planetei după încheierea războiului rece. Liderul sovietic e întrebat ce atitudine va avea și ce va face cu țările socialiste când, peste zece-cincisprezece ani, va apărea o federație de state numită Europa. La nici un an cade zidul Berlinului și ce s-a ales de Romania ați văzut!
- Deci nu accepți ideea protecției divine a poporului tău...
- Ba da, Providența e în tot și în toate, dar Dumnezeu, ca un bun părinte, nu poate fi imparțial față de copiii săi, oricât de neascultători ar fi unii; îi iubește în mod egal, deci nu poate avea preferințe pentru careva anume.
- Ai dreptate, dar când unul dintre copii fură mâncarea celorlalți ori se poară urât cu frații săi intervine părintește, uneori folosind și nuielușa. Și întotdeauna frații îl vor prefera pe cel mai pașnic, mai îngăduitor și mai iubitor și se vor aduna în jurul lui.
- Deci nu cu biciul, ci prin iubire, îngăduință, dărnicie și respectul față de ceilalți se va realiza Împărația lui Dumnezeu! Frații se vor ridica din nevoi și suferință și se vor îndrepta către cel pe care îl vor aprecia pentru sinceritatea, ospitalitatea și bunătatea sa...
- Dumnezeu a avut de ales între două neamuri ale sale. A fost impresionat de vitalitatea evreilor, de încrâncenarea cu care au îndurat prigoana și forța lor de a traversa și învia deșertul și a-și face din el casă. Þara făgăduinței nu era Edenul, ci un loc neprimitor de pe pământ pe care ei să și-l transforme în grădină. Românii au reprezentat varianta opusă. Lor le-a dăruit Raiul pământean dar nu i-a lăsat să se bucure de el, fiind nevoiți să trăiască ca niște străini și uneori ca sclavi în propria țară, alte neamuri bucurându-se de bogăția și frumusețea dăruite lor.
Dar pe măsură ce evreii au cunoscut bucuria îndestulării și și-au probat puterea au început să se lăcomească și să-și dorească mult mai mult decât le trebuia. Prin mijloace necinstite, înșlăciune, furt, camătă, minciună, crimă și-au însușit de la alții și ceeace nu li se cuvenea. Când au descoperit forța banului și potențialitatea lor demiurgică au devenit sfidători, neascultători și și-au propus să stăpânească lumea. Ispita lăcomiei le-a stricat caracterul și intrând în conflict deschis cu divinitatea s-au pus în serviciul răului.
Românii au evoluat invers, au învățat să supraviețuiască în sărăcie, lăsând și pe alții să se înfrupte din roadele hărăzite lor, și-au făcut din comuniunea cu zeitatea valoare supremă, mult mai de preț decât aurul, mierea și livezile roditoare. Ei au reușit să-și păstreze omenia, să se sustragă ispitei materiale, reușind să rămână îngăduitori și buni chiar și cu cei care le făceau rău. Aceasta este morala baladei „Miorița”; chiar dacă tu îmi furi turma și mă ucizi eu rămân cel fericit, pentru că în timp ce tu, mai bogat, vei deveni un biet orfan de Tatăl, eu, sărăcit și prigonit de tine, mă voi refugia în brațele lui iubitoare și ocrotitoare! Prin asta românii, fără a face mare caz de învățăturile divine, și le-au interiorizat, convertindu-le în modul lor de viață umil dar sincer și curat, fără a mai trebui să le citească zilnic, uneori în mod ipocrit, spre a nu le uita; au rămas în fondul lor poporul eminamente spiritual de la Începuturi.
- Adică și-au asumat conștient sacrificarea fericirii pământene, efemere și iluzorii pentru a accede la adevărata fericire cerească! Și aceasta e adevărata înțelepciune, nu inventivitatea în serviciul răului răsplătită și cu substanțiale premii Nobel.
- Vorbești de toleranța românească, dar se pare că nu prea îi ai la suflet pe evrei.
- Doi români cred că au reușit să-i sperie mai tare decât Hitler. Codreanu, care era pe cale să le distrugă negoțul, înființând comerțul legionar și eu care am lovit în sistemul bancar. Unicul meu nepot are sânge evreiesc și, cum neamurile lui Cain socotesc că urmașii din familii mixte sunt evrei, atunci el nu mai e român. Ce s-a întâmplat atunci, în 1940, poate fi considerat drept rebeliune iudaică antiromânească. Până la capitularea necondiționată din august 1944, Partidul Comunist din Romania era agentură a Moscovei ce aduna mai puțin de o mie de membri, marea majoritate evrei și alți alogeni; principala lui ispravă fiind participarea la mârșavul act al Kremlinului de dezmembrare a țării prin cunoscutele rapturi teritoriale. Din momentul în care Ana Pauker a sosit în țară cu comandoul ei și a înlocuit conducerea provizorie, partidul evreiesc a devenit principalul instrument al ocupației sovietice, alături de trupele Armatei Roșii, în Romania. Reîntoarcerea, pe tancurile rusești, a evreilor “acasă” face ca, în pofida pierderilor umane datorate războiului, numărul evreilor în spațiul nostru să fie mai mare decât în 1940.
Instalându-se în scaunele puterii, prima lor grijă a fost să confiște ca pradă de război și să trimită la Moscova cele patruzeci de tone de aur, considerat nemțesc, prin care Hitler își plătise importurile către mareșalul Antonescu. Pentru că erau o mână de oameni, spre a-și spori rândurile și a căpăta oarece legitimitate, acest grup evreo-bolșevic a inventat acea diversiune a “ilegaliștilor” prin care au ajuns la aproape cincisprezece mii de membri. A fost o ocazie pentru a copta la conducerea țării întreaga elită evreiască autohtonă, indiferent de opțiunile ideologice și de ce făcuseră până atunci. Foști mari bancheri, industriași, negustori evrei s-au trezit peste noapte comuniști. Nu am putut niciodată uita că în timp ce acești ilegaliști prin ilegitimitatea lor se îmbuibau, împreună cu nevestele și odraslele lor, din salarii și pensii grase românii adevărați, eroii de pe front, preoți care refuzaseră colaborarea cu ocupantul ori simpli cetățeni ce i se opuneau cu arma în mână în munți erau vânați, mureau în închisori sau abia își duceau viața în cea mai cruntă mizerie. Eliberarea lor, în ciuda opoziției prigonitorilor, a mai adăugat o bilă neagră la dosarul morții suspecte a lui Gheorghiu Dej.
În Biroul Politic era un singur român, peste optzeci la sută din funcțiile cele mai înalte de decizie și toate secțiile din Comitetul Central, precum și toate ministerele erau conduse de evrei. Ministerul de Externe, ambasadele, Comerțului Exterior și Finanțele erau total în mâna lor, numai femeile de serviciu, portarii și șoferii fiind români. La fel conducerea Armatei, Securitatea și Internele. Când ne duceam la ONU râdea lumea de noi, spunând că Israelul a venit cu două delegații. După ei ca pondere urmau maghearii, rușii și ucrainienii. Majoritatea românilor acceptați în unele funcții de conducere erau căsătoriți cu evreice aduse din Uniunea Sovietică spre a-i supraveghea, controla și desfășurau activități de spionaj. Deci, ei dețineau monopolul conducerii Romaniei și dacă cineva îndrăznea să facă caz de naționalitatea sa română era imediat înlăturat sau ucis, cum s-a întâmplat și cu Lucrețiu Pătrășcanu; într-un discurs le replicase curajos că înainte de a fi comunist, adică lacheu al evreilor, era român. Singura soluție pentru a supraviețui politic ori accede în ierarhie era să te pui bine cu evreii!
De aici a trebuit să preluăm partidul și să încercăm românizarea lui pentru a ne putea lua țara înapoi. Când aproape reușisem, foștii cominterniști ascunși sub nume românești, complotând alături de Moscova și beneficiind de conjunctura internațională, adică susținuți de evreimea americană, au dat lovitura de stat din Decembrie. Am fost înlăturat nu doar eu, ci aproape întregul element românesc de la vârfurile conducerii; decizia supremă și pilonii fundamentali ai statului au fost acaparate de către ei, urmașii evreo-bolșevicilor punând din nou mâna pe Romania. Asta este revoluția despre care se face atâta caz! În rest, despre evrei, numai de bine...
-Vorbeai și despre evreimea americană... Ea ce interes avea în schimbările din Romania?
- Prin lichidarea datoriei externe și refuzul Fondului Monetar Internațional, capitalul financiar pierdea un client important; dar cel mai periculos era, pentru ei, faptul că modelul românesc de a trăi fară credite străine, pentru că interziseserăm prin lege împrumuturile, putea deveni molipsitor la scară globală. Intenția de a înființa, împreună cu arabii, o Bancă Internațională făcea din România un potențial concurent, apărând riscul de a fi scoși de pe piața de capital a lumii a treia în cadrul căreia ne impuneam vizibil, înlocuindu-i pe iugoslavi. Deja încurcaserăm multe planuri ale complexului militaro- industrial prin amploarea comerțului nostru cu arme.
Apoi, încercarea de a crea un al treilea pol mondial de putere al lumii a treia, poate cu sediul la București, a fost percepută drept o amenințare directă la adresa statului Israel. Ea era sporită și de proiectul nostru de a construi bomba nucleară. La asta poate fi adăugată și încercarea eșuată de a mă atrage în francmasonerie. Dar cel mai mult cred că i-a deranjat faptul că noi, românii, începuserăm să facem pe cont propriu politică mare. După vizita la București, președintele Egiptului, Anwar el-Sadat, s-a dus la Tel-Aviv și s-a întâlnit cu Golda Meir, cea care îl snopise în bătaie. Ajunseserăm să mediem relațiile diplomatice dintre sovietici și chinezi, dintre chinezi și americani...
Îmi amintesc că încă din 1978, pe timpul întâlnirii cu Carter la Washington, ni s-a propus să devenim calul troian în lichidarea Imperiului Sovietic, lucru pe care l-am refuzat din considerente strict strategice. A fost aleasă, în locul nostru, Polonia și în timp ce ei aveau să dea un papă noi eram trecuți pe lista neagră a lichidării ca stat. Am fost imediat amenințați cu falimentul financiar și ni s-a aranjat fuga lui Pacepa. Mai târziu, pe harta întâlnirii de la Malta, unde rușii au primit acordul să se ocupe de Romania în schimbul acceptării înlăturării lui Noriega în Panama, statul român apărea dezmembrat. Transilvania era parte a Ungariei, județele Dolj, Caraș-Severin și Timiș deveneau Þara Þiganilor; primeam vestul Basarabiei, dar estul ei împreună cu Transnistria treceau la Ucraina, formând zona autonomă “Dniester”.
- Deși recunoșteai public și susțineai diplomatic dreptul Israelului la existență statală, totuși, în Occident aveai imaginea unui antisemit.
- Da, mi s-a reproșat că am cerut evreilor care emigrau să-și plătească cheltuielile făcute de statul român cu pregătirea lor ca medici, ingineri, profesori universitari, oameni de știință... Pentru defăimarea mea a fost folosit trădătorul Pacepa cu aberațiile alea din “Orizonturi roșii”. Dar nu au lipsit cozi de topor nici în interior. Chiar în biroul lui Moses Rosen a fost scris acel pamflet cu iz legionar pentru a alimenta campania “antisemitismului” nostru, fiind acuzat de către comunitatea internațională israelită că eu îl tolerez și îl oblăduiesc. Tocmai pentru a nu le da apă la moară și a estompa pornirile antiromânești ale rabinului șef am dispus retragerea volumului al zecilea din opera lui Eminescu, dar acesta trecuse, deja, Prutul.
- De ce a dorit evreimea occidentală să distrugă comunismul, după ce ea l-a inventat și subvenționat?
- Pentru că în urma războiului încetase să mai fie un copil ascultător, se autonomizase prin îndepărtarea de la vârf a sioniștilor și începuse să capete culori naționale. Nu mai avea un centru unic de unde să se dea ordinele. Ruperea chinezilor de Moscova și apariția eurocomunismului avertiza că acesta începe să devină incontrolabil. Rusia, dintr-un agent al sionismului, devenită mare putere mondială, începuse să facă geopolitică pe cont propriu, întorcându-se la „naționalismul” lui Petru cel Mare. Evreii inventaseră revoluția mondială, dar rușii călare pe ea voiau lumea pentru ei.
Apoi, expirau înțelegerile de la Yalta, Europa trebuind renegociată. Se pare însă că SUA nu intenționau lichidarea URSS, aveau încă nevoie de ea drept contrapondere la China și Japonia. Dar și pentru a menține, folosind tema pericolului comunist, Occidentul în mrejele sale. Americanii erau interesați de realizarea unui parteneriat global în cadrul căruia să le fie acceptată hegemonia în schimbul unei “asistențe” economico-financiare și includerii Rusiei în grupul G-8 al celor mai evoluate țări ale lumii. Ironia istoriei, cei care aveau să strice ori doar amâne aranjamentul dintre Bush și Gorbaciov, făcut mai ales împotriva lor, aveau să fie chiar românii prin explozia de după eliminarea mea, care a dovedit că comunismul era floare exotică la noi și l-a măturat.
- Cum îți explici eliminarea ta?
- Simplu, eu eram interesant pentru lumea occidentală câtă vreme mă percepeau rebelul din tabăra sovietică. Când Gorbaciov, prin „perestroika” lui, mergea exact în direcția pe care ei o doreau nu a mai fost nevoie de mine. Așa din favoritul lor am devenit „dictatorul”, “megalomanul”, „tiranul din Carpați” care distrugea bisericile, satele și îi asuprea pe unguri. Tocmai din unguri aveau să facă pretextul pentru orchestrarea acelui uriaș complot internațional împotriva Romaniei, care prin suveranitatea, independența ei și relațiile cu lumea a treia, al cărei lider începuse să se afirme, nu se încadra în noul joc de putere și trebuia adusă sub ascultare.
- Francezii ce rol au avut în acest joc?
- Unul aproape decorativ. Erau mulțumiți că mai sunt și ei băgați în seamă. Pe timpul vizitei sale, de Gaulle oferise Romaniei niște garanții de securitate, deoarece vedea în noi o punte de legătură în realizarea unei Europe de la Atlantic la Urali. Implicarea franceză a fost mai mult o chestiune de ordin personal a lui Mitterand. Pe timpul campaniei electorale îmi solicitase un ajutor financiar urgent. Consecvent principiului de neamestec în treburile altora, i-am trimis o sumă modică, dar ungurii au cotizat substanțial. De aia a și făcut vizita aia la Budapesta unde îi deplângea pentru nedreptatea de la Trianon.
În realitate ungurii ar trebui să-și scoată pălăria și să-i mulțumească Trianonului că le-a dăruit un stat. Ungaria Mare fusese o creație din condei, iar după Mohaci, timp de aproape patru sute de ani, nu au avut un stat numai al lor, au fost mereu minoritari în propria țară și la remorca Austriei. Erau atât de disperați, că nu știau ce să facă cu statul primit cadou, încât au venit cu căciula în mână să-l roage pe Ferdinant să-i alipească la Romania în cadrul unui alt dualism.
- Și totuși ungurii au ajucat un rol decisiv atunci...
- Ungaria a fost baza de agresiune a forțelor Tratatului de la Varșovia împotriva noastră, agreată și de către occidentali. Aici erau taberele unde se pregăteau și erau înarmate forțele de invazie. Ultimii îl activaseră și pe regele Mihai, sluga lor istorică, să ceară la ONU o intervenție împotriva Romaniei și tot ei întocmiseră acea făcătură numită “raportul Mazilu” în problema drepturilor omului. Olanda împinsă de la spate de grupul Birdenberg, căruia i-am declinat invitația de a deveni membru al său, a fost poate cea mai activă, dar și austriecii au fost destul de prezenți și probabil vor trebui răsplătiți prin concesiuni și alte favoruri.
În linie dreaptă s-a intrat în iunie ’89 când, la întrunirea de la București a tratatului de la Varșovia, ungurii îi cer lui Gorbaciov să le permită internaționalizarea problemei Transilvaniei. Aflând cum stau lucrurile i-am dat, zâmbind, un avertisment amical lui Kadar, amintindu-i de opincile pe care dorobanții români le agățaseră, în loc de drapel, pe Parlamentul maghiar. Presa și radioteleviziunea au pornit o campanie mediatică antiromânească de o ostilitate aproape diabolică și au început să-l impună în conștiința publică pe anonimul pastor spion, Lazlo Tokes, cel din care aveau să facă scânteia rebeliunii din Timișoara.
A urmat episodul reînhumării lui Imre Noghi cu onoruri oficiale, unii intelectuali din diaspora română, aflați în solda SUA și a sionismului, în prezența celor doi generali trădători, Victor Stănculescu și Iulian Vlad, participă la acea Declarație prin care Transilvania, inima Daciei, era declarată, în numele nu știu cărui multiculturalism, spațiu de complementaritate. Acel grup de trădători, care nu reprezentau pe nimeni, avea să fie primiți de către majestatea sa, ex-regele Romaniei la reședința din Elveția pentru a le aproba acțiunea criminală împotriva istoriei naționale. Problema era mai veche, data de prin 1944 când, în cadrul comisiei Litvinov, marele „patriot român” Walter Neulander Roman pleda pentru înființarea, sub protecția puterilor învingătoare, a statului independent Transilvania. Cum au evoluat lucrurile se cunoaște și nu le port pică ungurilor, ei ne sunt dușmani pe față și s-au purtat ca atare. Sunt și din sângele nostru, dar au rămas aceleași biete marionete!
- Și ție nu ai nimic să-ți reproșezi?
- Ba da, multe lucruri… Dar în niciun caz că am omorât peste șaizeci de mii de oameni, provocând genocid împotriva poporului meu, că am comis acte de diversiune, am subminat economia națională și puterea de stat cum au scris în hârtia aia, considerată act de acuzare, dar devenită, prin enormitatea minciunii, cea mai evidentă acuză împotriva celor care m-au asasinat. E adevărat că am continuat și eu, ca și Dej, să subminez puterea de stat. Dar puterea evreo-bolșevicilor care veniseră de aiurea fără să aibă vreo legătură cu noi românii! Se cocoțaseră peste tot în cele mai înalte funcții, comportându-se ca niște stăpâni, și a trebuit să nădușesc din greu până i-am anihilat. Cei care au mai rămas și odraslele lor, pentru asta nu m-au putut ierta!
În spiritul profeției am adoptat un plan de dezvoltare în profil teritorial și de sistematizare urbană. Am făcut canalul Dunăre - Marea Neagră, Transfăgărășanul, un nou mare aeroport și începusem canalul Dunăre - București pentru a-l lega de Mare. Voiam să mut capitala la Târgoviște și să fac din „Micul Paris” de altădată o mare metropolă internațională, o capitală a lumii; în acest demers de reconstrucție a orașului voiam să aplicăm ideile și soluțiile tehnice oferite de către genialul nostru savant Henri Coandă. Dar exact așa cum ai prevăzut, că singurul popor care se va opune proiectului divin vor fi evreii, au început să mă toace mărunt în toată presa lor mincinoasă și la posturile de radio „Europa Liberă” și „Vocea Americii” și nu s-au lăsat până când nu ne-au sabotat această grandioasă intenție. Dar pentru că răspunde voinței divine, tot se va realiza!
-Despre raporturile cu sovieticii nu ai nimic de spus?
- Nu cred că îmi mai ajunge ziua… Potrivit spuselor domniei tale, rușii trebuiau să ne sprijine în împlinirea profeției. Dar nu îi incriminez pentru că Rusia încă nu exista. Despre principalul inițiator din umbră, mă refer la Gorbaciov, al agresiunii teroriste, efectuate prin cei circa o sută de mii de “turiști” în mașini Lada împotriva țării mele aș mai vrea să adaug câte ceva. Știam că existau mai multe planuri de înlăturare a mea: prin eliminare fizică în timpul unor vizite în afara țării; demiterea în cadrul unei plenare secrete; organizarea unui conflict intern prin intermediul minorităților maghiară și sârbă. De aceea la Congresul al 14-lea am denunțat pactul Molotov- Ribbentrop și am cerut înlăturarea urmărilor lui, asta însemnând o revendicare oficială implicită a Basarabiei, Bucovinei, Herței și Insulei Șerpilor.
Avea pata aia pe frunte și există un prverb la noi: să te ferești de cei însemnați de Dumnezeu pentru că sunt malefici! Omul ăsta ajunsese să mă urască pentru că simțea că îl dominam, dar eu nu voiam decât să-l opresc de la tâmpeniile pe care le făcea. După ce predecesorii săi scoseseră Rusia din ghearele evreimii, el le-o înapoia gratis, trădându-și poporul. La toate întâlnirile noastre ne certam, de câteva ori fiind gata chiar să ne luăm la bătaie. După întâlnirea din 4 decembrie la Moscova l-am băgat unde nu mai încăpea, am dar cu paharul de șampanie în pământ, i-am trântit ușa în nas și am plecat cu toată delegația, făcând abstracție de orice protocol, direct la aeroport venind în țară.
- Astfel de ciocniri ai mai avut și cu alți lideri sovietici?
- Nu de aceeași intensitate, dar mă mai ciondănisem și cu Brejnev... A fost o conferință internațională în cadrul căreia voia să facă din chinezi oaia neagră a reuniunii. La intervenția mea și parcă a spaniolilor a fost împiedicat acest linșaj; de atunci nu s-a mai făcut nicio întrunire de asemenea amploare. La fel, pe timpul invaziei în Cehoslovacia am organizat acea mare manifestație populară, iar mai târziu am protestat împotriva intervenției în Afganistan.
Gorbaciov mă tot critica că nu mă iau după el, dar habar nu avea ce vrea să facă, probabil avea niște obligații și cineva din afară îl șantaja; i-am spus deschis că mai degrabă își schimbă Dunărea cursul decât să fac eu perestroikă în România. Încercasem, cu mult înaintea lui, liberalizarea pieții, dar după câțiva ani împrumuturile externe crescuseră enorm, iar banii luați se pierdeau într-o gaură fără fund. Pentru că așa e gândit sistemul, să te îndatorezi, fiindcă din împovărarea cu credite a popoarelor trăiește și prosperă finanța mondială, și acești bani să nu-i poți controla și să se reîntoarcă în buzunarele celor de la care i-ai luat. Și, pe această spirală a îndatorării financiare, țările își pierd capacitatea de decizie, independența, sunt nevoite să facă concesii după concesii și în final alții devin proprietari ai resurselor naționale. Asta e formula neocolonială a războiului economic prin care popoarele sunt deposedate de dreptul lor suveran de stăpân în propria țară și aservite!
Fraierul, nu pricepea că tocmai cei care îi înălțau osanale îi erau inamici și mă ura pe mine fiindcă eram singurul care îl înfrunta. Se temea că îi pregătesc o conferință internațională prin care, un grup de țări ale sistemului, să facem front comun împotriva complicității lui cu evreo-americanii și a hegemoniei mondiale a acestora. Mă amenința în diverse moduri, spunându-mi chiar că nu mai apuc Crăciunul, dar l-am avertizat că dacă încearcă ceva îi cer imediat tezaurul și transform Romania într-un alt Vietnam. De aia și instituisem sistemul ăla de apărare națională prin războiul întregului popor, de la pioneri și inclusiv pensionarii. Punctul culminant al confruntării l-a reprezentat acel schimb de telegrame înainte de Malta prin care îmi comunica ce voia să discute cu Bush. I-am explicat, în termeni diplomatici, că nu are mandat să negocieze în numele țărilor răsăritene și central-europene și că România nu se simte angajată prin ceva în urma acelor protocoale. Condiționam prezența mea la întâlnirea de la Moscova, organizată imediat după întoarcerea sa, de o întâlnire bilaterală la cel mai nivel înalt. Acolo am refuzat să semnez acea declarație a lor prin care erau de acord cu noua împărțeală dintre americani și ruși a lumii.
Aflasem deja că după Yalta, Romania era din nou crucificată, peste capul ei, la Malta. Urma să am o întrunire cu noua conducere germană, dar Egon Krenz m-a avertizat cu ceeace știam deja, că probabil voi fi înlăturat pe cale violentă. Până la urmă, conspiratorii interni și teroriștii internaționali și-au dus la capăt planul. Nu m-am temut o clipă și nu regret, de aia m-am și întors de la Teheran, să-mi împlinesc destinul! Nu am mai apucat să mulțumesc milioanelor de români din întreprinderi care, încolonați în perfectă ordine, au preluat evenimentele, zădărnicind în văzul întregii lumii intențiile complotiștilor de a dezmembra Romania. Probabil, însă, că pericolul nu e complet înlăturat, dar mă încred în profeție și sper ca, așa cum ai prezis, Basarabia și celelalte teritorii înstrăinate să revină la trupul Þării. Oricât de răi ar fi cei care ne-au făcut, din nou, să sângerăm, chiar și în zi sfântă, voinței lui Dumnezeu nu i se pot opune. Preasfânta Maria, maica Domnului, va ști să-și ocrotească Grădina, eu mi-am împlinit destinul. Las poporului român dreptul să-i judece și pedepsească, cu înțelepciunea și milostenia sa, pe cei răi care au făcut din mine și soția mea martiri ai neamului! În fața morții nu am cântat imnul național ci Internaționala pentru că știam că vine o zi în care neamurile pământului îi vor prețui și iubi pe români și se vor aduna în jurul lor precum apostolii în jurul lui Cristos. Secretele Vaticanului vor cădea definitiv în acea zi și lumea va afla că noul Messia s-a născt deja și trăiește, iarăși, printre daci.