agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-07 | |
Prima observație gratuită a protagonistului a fost – „E ceață”. Privirea acestuia a contemplat pentru câteva clipe materialul transparent, care scălda umbrele spațiului tridimensional. Această constatare infimă nu iradiază de genialitate, iar conținutul estetic al originalității e absent, dar răspunsul, dacă neglijăm factura așteptărilor exagerate, a fost concret. Conturul obiectelor echivala cu aspectul unui text scris caligrafic, dar supus unor particule sferice de HOH, care au determinat un aspect șters, dar lizibil la insistențele protagonistului de a le disocia spre a percepe obiectele. Mediatorii corpului ceresc fierbinte – razele, mângâiau demult alte meridiane. Dacă ar fi să parafrazăm – „E noapte”.
În mișcarea ritmică a membrelor posterioare, sincronizate cu mișcările membrelor anterioare, realizate într-un tempo rapid, se observa viteza cu care avansa protagonistul de-a lungul porțiunii de asfalt destinată pietonilor. Vârfurile încălțămintei erau orientate în sus, tipul este ambițios, mișcarea – fermă, iar poziția corpului era de o verticalitate ofensatoare pentru această societate. Cu excepția unor zgomote lipsite de semnificație, ce intervin haotic pe fundal, sunetul pașilor protagonistului era singularul factor perturbator. Interacțiunea violentă a suprafeței inferioare a unității de încălțăminte cu pavajul, viola tăcerea. Corpurile fixe pentru iluminat, acea prelungire artificială a luminii, situate la distanțe egale, amplasate de-a lungul străzilor și stradelelor, colorau cu pensula muiată într-o nuanță de cafeniu, aspectul arhitectural haotic al orașului Chișinău. Lumina portocalie a felinarelor, la interacțiunea cu caracterul obscur al absenței luminii, au delimitat acea nuanță de cafeniu nesociabil. Ceața contribuia la extinderea limitelor acestei culori arestate. Protagonistul, în timp ce ne-am asumat responsabilitatea asupra schiței unei mici descrieri a contextului, a ajuns la stație. A privit ceasul și a constatat revoltat, în urma unui efort, prin intermediul căruia intenționa să descopere ora pe care tăcutele ace ale ceasornicului o cunoșteau – „E târziu”. Al doilea viol asupra tăcerii a fost realizat cu suportul activ al Regiei Transport Electric Chișinău. O unitate de transport de culoare albă cu linii albastre s-a oprit în dreptul protagonistului. Ușile s-au deschis precum se deschid porțile edenului într-o atmosferă acoperită cu un material ce conferă un caracter misterios. Lumina a evadat și a învăluit protagonistul. A cercetat câteva clipe interiorul, a inspirat profund și a efectuat un ultim efort. Acesta a ridicat piciorul și a avansat spre sursa de lumină. Vocația luminii este acea de a magnetiza ființele vii, de a le cuprinde cu tentaculele ei. În fine, s-a trezit în imensul stomac al unei fiare de metal, sticlă și plastic. Spre marea sa „nemirare” interiorul nu reprezenta o formă ostilă a unei capcane cu dinți de fier și sticlă. O atenție deosebită i-au atras plăcutele nuanțe de sur ale suprafeței inferioare, barele fixe de fier pentru asigurarea punctului de echilibru a călătorilor, de colare portocalie, unitățile de sticlă acoperite cu un strat de cerneală, micul buton roșu, pe care era imprimat cuvântul stop, pe care l-a contemplat cu aerul pueril al unui copil, ce dorește un fruct interzis și plăcuta Voce a Chișinăului ce articula – „Următoarea stația: Strada Paris!” A fost Vocea care l-a oprit de la o mișcare deliberată, ce avea ca finalitate, acea dorință curioasă de a exercita o presiune asupra acelui buton roșu. Interiorul era pustiu, pe alocuri se situa câte o consistență bipedă de carne, sânge și oase. După o perioadă scurtă de timp, Vocea, din nou, a exercitat o atracție a atenției sale, care alerga sprinten pe verzile câmpii ale ideilor, prin faptul că a articulat – „Urmează stația: Piața Unirii Principatelor!” „A sosit clipa” – A gândit protagonistul. Era constrâns, de starea sa de oboseală, să părăsească această creație, numită – troleibuz. Ceea ce a și făcut. A coborât, iar animăluțul alb cu dungi albastre și-a continuat traseul. În scurt timp a dispărut sub egida infrastructurii orașului. Felinarele situate pe înaltele lampadare de beton, scăldau singurătatea orașului în aceeași nuanță de cafeniu nesociabil. Cu toate că indicii de spațiu și timp solicitau insistent să-și redirecționeze efortul spre cunoscutul traseu, ce i-ar fi asigurat singurătatea între pereții reci ai apartamentului, protagonistul a ales să rătăcească pe stradelele pustii ale umedului oraș. După o perioadă nedefinită de timp, a articulat – „ Cu toate că avem mulți cunoscuți, prieteni, rude… suntem singuri în marile dureri, iar a compătimi pe cineva e un act de superficialitate. Sentimentele sunt, de facto, identice, dar factura materialului și firul de ață cu care sunt cusute organic de ființa noastră, diferă la capitolul calitate. De aici derivă și valoare acestora…” Semaforul muia intermitent intersecția într-o nuanță de galben solitar. Trecerea de pietoni, delimitată de clape albe, șterse, murdare, cu aspect fosilizat, în timp ce protagonistul oscila fizic, i-a servit ca punct de inspirație. Nu există obiect, pe fața acestui geoid, care să nu fi inspirat pe cineva!.. 8 februarie 2013 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate