Haifa este al treilea oraș ca populație și cu o importantă vocație industrială, motiv pentru care circulă o zicală în Israel: "Ierusalimul se roagă, Haifa muncește, iar Tel Avivul se distrează."
Pentru mine, până a pleca în pelerinaj, Haifa înseamna doar un oraș – port aflat la poalele Muntelui Carmel, pe versanții căruia se găsesc numeroase podgorii din strugurii cărora sunt produse celebrul vin și, mai ales, celebrul coniac "Carmel", pe care am fost invitat să le gust, pe când eram licean, de către unii dintre foștii mei colegi, "exportați" apoi în Israel pe valută de către regimul de tristă memorie.
Am intrat în Haifa pe autostrada 2, care face legătura cu Tel Aviv, pe la amiază, la sfârșitul unei ploi ca de vară în România, astfel că cerul devenise senin, fără o scamă de nor. Ne-am oprit în fața Mânăstirii Carmelite, la o parcare umbrită de palmieri, platani și de ficuși de dimensiunile unor copaci, de pe frunzele cărora încă se mai scurgeau peste noi rare picături de apă adăstând în urma ploii recente – singura pe care am observat-o în timpul sejurului de o săptămână în Israel. Ne aflam pe versantul vestic, dinspre Marea Mediterană a Muntelui Carmel, cam la jumătate din înălțimea lui de 546 metri, unde vilele parcă imitau florile, care se cățărau unele peste altele pentru a avea un loc cât mai apropiat de soare. Fără să vreau, m-am gândit că pe ceilalți versanți același lucru îl fac butucii de vie din strugurii cărora se produce vinul de Carmel...
Am traversat aleea și am pășit prin poarta Mânăstirii Carmelite, fondată de cruciatul calabrez Berthold în anul 1156, care s-a retras aici ca să ducă o viață de pustnic, așa cum a făcut, pentru o perioadă, și Proorocul Ilie cu nouă secole înainte de Nașterea Mântuitorului. Ulterior, în secolul al XIII – lea a luat ființă aici Ordinul Carmelit. Am ajuns la punctul central al lăcașului de cult, la Biserica Stela Maris (Steaua Mării), construită în anul 1836 peste ruinile vechii mânăstiri cruciate. În interior, chiar sub altar, am văzut grota unde s-a refugiat Proorocul Ilie. Picturile murale și inscripțiile aurite mi s-au părut niște realizări remarcabile.
Mânăstirea Carmelită adăpostește și alte obiective turistice. În apropierea bisericii se găsește un monument zidit în formă de piramidă cu o cruce metalică în vârf. L-am auzit pe ghid: "Această mânăstire a servit ca spital temporar pentru soldații francezi răniți în asediului armatei lui Napoleon din anul 1799 asupra portului Acco din apropiere, aflat sub dominație otomană. Când armata creștină s-a retras, turcii i-au masacrat pe francezii care nu au reușit să se refugieze, răniți fiind. În memoria lor a fost ridicat acest monument."
Un alt monument impresionant din domeniul Mânăstirii Carmelite îl constituie statuia care îl reprezintă pe Proorocul Ilie ridicând un pumnal în mâna dreaptă și având un picior sprijinit pe umărul unui om doborât la pământ. Un preot din grup mi-a spus:
- În capitolul 18 al Cărții întâi a Împăraților din Vechiul Testament stă scris: "Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis: «Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal»"
- Baal?
- "Baal" este un termen semitic, care se traduce "Domnul", el fiind aplicat unui număr mare de divinități, în special zeului canaanean Hadad.
- Mulțumesc, continuați, vă rog.
- După ce a dovedit existența lui Dumnezeu, Proorocul Ilie a îndemnat poporul adunat aici, lângă Muntele Carmel: "Puneți mâna pe proorocii lui Baal (...) niciunul să nu scape!"
- Apoi?
- Citez, în continuare: "Și au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la râul Chison și i-a junghiat acolo."
Am ieșit din mânăstire, am traversat un drum asfaltat de coastă din apropiere și am ajuns la un gard din piatră care împrejmuiește grădinile suspendate ale Templului Bahai. De acolo, se deschidea una dintre cele mai frumoase priveliști ale zonei portuare. În primul plan, se distingea, ca în palmă, domul aurit al templului în care se află rămășițele pământești ale lui Ali Muhammad, numit și El Bab, întemeietorul religiei bahai. În spate – portul văzut de sus. În bazinul interior al portului, bine apărat de un dig lung de aproximativ doi kilometri, am remarcat numeroase macarale în mișcare, o agitație de port cu trafic intens. Un pelerin mi-a spus: "Există o conductă lungă de 510 kilometri, care are un terminal la Eilat, la Marea Roșie, pentru a aduce petrol din Golful Piersic la rafinăria din Haifa."
Ghidul a dat semnalul de plecare. Părăseam Haifa după o ședere de numai trei ore, motiv pentru care aveam un sentiment de frustrare disproporționat de mare. Prin geamul autocarului am văzut plantații cu viță de vie pe versanții lungi ai Muntelui Carmel. Mi-am dat seama de motivul exagerării frustrării mele. M-am consolat repede: doar nu venisem în pelerinaj în Þara Sfântă pentru a bea vin de Carmel...