Delfi se află la intersecția a trei drumuri de acces: dinspre Gravia, Arahova și Polidrosos, fiind cel mai important nod rutier din Muntele Parnas. Dar, nu din această cauză grecii antici considerau Delfi ca fiind "buricul Pământului". În sprijinul acestei credințe milenare este o interesantă legendă în care se povestește că Zeus a dorit să afle unde se găsește centrul lumii. Pentru aceasta, el a dat drumul să zboare la doi porumbei aflați fiecare la unul dintre capetele universului, iar rezultatul a fost că cele două păsări s-au întâlnit chiar deasupra localității Delfi. Dar, ceea ce a făcut ca Delfi să fie recunoscut ca "buricul Pămîntului" s-a datorat oracolului lui Apolo, care a fost consultat de locuitori de pe un teritoriu cu raza de peste 1000 kilometri, al așa – numitei Grecia Mare, cuprinzând vestul Asiei Mici, nordul Libiei, sudul Italiei și cursul inferior al Dunării.
Autocarul "gâfâia" pe serpentinele prăpăstioase ale Muntelui Parnas. Ghida și-a intrat în rol, nu înainte de a ne boxa cu aluzii "sunătoare":
- O să mă refer la oracolul din Delfi, spunându-vă mai mult decât la celelalte grupuri de turiști. Cele mai importante oracole ale Greciei au fost la Danone – al lui Zeus și la Delfi – al lui Apolo. La Danone răspunsurile lui Zeus se interpretau după zgomotul frunzelor stejarului sfânt sau gunguritul porumbeilor care stăteau pe acel copac sfânt. La Delfi există izvorul Castalia, unde Pitia se purifica. Prezicerile se produceau într-o cameră subterană – "aditon" – a Templului lui Apolo, unde Pitia, preoteasa altarului, se așeza pe un trepied din bronz plasat lângă o fisură în sol, mesteca frunze de laur și inhala vaporii emanați prin acea fisură până cădea în extaz. Trepiedul era considerat sfânt, aparținând chiar lui Apolo. Răspunsurile zeului veneau prin cuvintele rostite de Pitia, preziceri care aveau, de obicei, forme neclare, enigmatice, sibilnice, iar pentru interpretarea lor se recurgea - contra unei taxe numite "pelanos" - la preoți sau profeți. De multe ori, acești intermediari făceau publice prezicerile Pitiei în amfiteatrul situat puțin mai sus de Templul lui Apolo. Acolo, de exemplu, i s-a prezis regelui Laios că va fi ucis de către fiul său Oedip. Abandonat în munți de către tatăl său, Oedip nu și-a cunoscut părinții. După cum știți, ajuns la maturitate, el și-a ucis tatăl pentru a se căsători cu mama sa Iocasta. Când a aflat adevărul, Oedip și-a scos ochii.
- Un exemplu clasic de prezicere ambiguă se referă la cererea lui Cresus, regele Lidiei, care dorea să știe dacă va fi învingător într-un eventual război cu regatul persan, de care îl separa râul Halis, a precizat istoricul Tocilescu. Pitia a spus: "Dacă Cresus traversează Halis, un mare regat va fi distrus". Cresus a crezut că este un mesaj încurajator, dar a fost înfrânt în război. Atunci s-a înțeles că, de fapt, oracolul a spus că prin traversarea râului Halis, Cresus își va pierde propriul regat.
- Octavian Paler a remarcat în "Aventuri solitare" că "preoții lui Apolo, zeul luminii și, ca atare, și al clarității au contribuit, poate, cel mai mult la desăvârșirea artei ambiguității", a precizat filologul Grămăticu.
Am ajuns într-o parcare situată în fața muzeului arheologic din Delfi. La sud – vest, printr-o largă deschidere între două culmi ale Muntelui Parnas se zărea un intrând al Golful Corint, ce părea foarte aproape. La nord, pe versantul unei alte culmi de munte se cățărau, unele peste altele, muzeul arheologic și o mare parte din vestigiile care mărginesc Calea Sacră a Sanctuarului lui Apolo. La sud – est, se vedea ca în palmă Sanctuarul Atena Pronaia și așa – numitul Gimnaziu.
Primul obiectiv turistic a fost Muzeul Arheologic din Delfi, o construcție modernă de beton și sticlă, în contrast puternic cu vestigiile arheologice milenare din jur. Surpriză plăcută! Intrarea în muzeu era gratuită în ajunul și în zilele Sfintelor Sărbători ale Paștelui. Datorită timpului extrem de scurt rezervat vizitei, am parcurs rapid traseul cu sens unic al celor 14 săli. O oprire în sala XI, unde este expus "omfalos" ("buricul lumii") executat din marmură sub formă semiovoidă și acoperit cu un basorelief denumit "agrenon", reprezentând o plasă din lână împletită. Forma acestei sculpturi antice dă impresia unei căciuli tocmai potrivite ca mărime unui titan mitologic, artistul grec dorind, de fapt, să reprezinte tumulul sub care au fost îngropate osemintele balaurului Piton.
Sala XIII adăpostește "auriga" din Delfi, o statuie din bronz, reprezentând un vizitiu de "quadrigae" (car de curse cu două roți, tras de patru cai). Pe soclul statuii este înscrisă povestea ei. Polizalos, unul dintre fiii lui Deinomides, tiranul Siracuzei, a trimis un astfel de car la Delfi în anul 478 (sau 474) î.Hr., car care a ieșit învingător. Pentru a perpetua victoria, Deinomides a donat Templului lui Apolo acest grup statuar, din care au mai rămas, în urma cutremurului de pământ din anul 373 î.Hr., numai vizitiul, o bucată din hățuri, câteva fragmente din car și trei picioare de cal. Este considerată capodopera artei grecești din perioada de sfârșit a epocii elenistice și începutul dominației romane. Sculptorul a reușit cu multă măiestrie să reprezinte un câștigător al Jocurilor Pitice, care este conștient că, prin victoria sa, a devenit nemuritor. Artistul a lăsat generațiilor de după el o splendidă imagine - cioplită în piatră – a nemuririi.
Am dorit să aflu numele sculptorului, dar pe soclul ei nu am găsit nicio indicație și nici ghidul nu mi-a fost de ajutor. Tot așa s-a întâmplat și cu grupul statuar, care îl reprezintă pe zeul Apolo conducând o "quadrigae", grup amplasat de împăratul Iustinian pe un arc de triumf din Roma și care, în prezent, a ajuns pe balconul bazilicii San Marco din Veneția: numai numele donatorului este cunoscut. Soarta artiștilor: de multe ori ei rămân anonimi, în timp ce finanțatorii lor ajung în pagini de istorie. Zi-i lume și te mântuie...