agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1488 .



Divan domnesc
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ghiocel ]

2013-06-14  |     | 



Un oștean sună din goarnă. Vodă intră și se așază pe jilțul domnesc. Face semn boierilor să se așeze și ei. Numai Marele Logofăt Viștea se supune, ocupându-și jilțul în dreapta lui Vodă. Restul boierilor stau buluciți într-un colț, în picioare. De picioare le atârnă ocale grele, prinse cu lanțuri. 20 de oșteni moțăie lângă ei. Gâdele e și el acolo, rezemat în secure. Așteaptă răbdător.

– Suntem aproape toți, Măria Ta, anunță Marele Logofăt. Adică, avem cvorum, cum se zice, mai nou, la Viena. Lipsește numai Mitropolitul Parfenie. A, și Marele Spătar Șofron, care a dat bir cu fugiții la Vadul Popii, când a dat să-i izgonească pe tătari. De atunci nu l-am mai văzut. L-or fi luat în robie sau o fi la leși, pregătindu-se să se ridice împotriva Măriei Tale, nu știm. Am trimis iscoade, dar nimic...
– Țara arde și Șofron umblă să mă pieptene pe la leși, pufnește Vodă.
– I-am adus coconii, Măria Ta.
– Să voteze numai unul dintre ei.
– Unul are 10 ani, altul 8, Măria Ta. Ar trebui o dispensă. Altfel se va zice că am dat în mintea copiilor.

Intră, roșu la față, Mitropolitul Parfenie. Privește la colțul cu boierii înlănțuiți, apoi se așază pe locul lui. Abia apoi grăiește, pentru Vodă:

– Vin de la Prisaca, Luminăția Ta. Am sfințit mânăstirea în care ați trimis-o pe Doamna. S-a cam lungit, la praznic.
– Păi, și-acolo se lungește? Acolo să-și petreacă tot restul zilelor! Sper că e de maici, Preasfințite. Că altfel dă din lac în puț...
– De maici, Măria Ta. De maici cuvioase de dimineața până seara.
– Bun. Atunci dă dispensă coconului cela de 10 ani ca să poată vota. Are mai multă minte decât tătânele lui, care s-a dat cu leșii.
– Așa să se facă voia Domnului, încuviință Mitropolitul...

– Boieri dumneavoastră, cuvântă Vodă, mai întâi ne vom apleca cu toții și vom hotărî, cu capul pe umeri, alianța pe care o vom urma. Mergem cu turcul sau cu papistașii? Turcul, precum bine știți, ne calcă numai odată pe an sau, când e ocupat prin alte părți, îi trimite pe tătari, ca nu cumva să uităm meșteșugul armelor. Ne mai pune el foc la câte-o mânăstire mai bogată, dar ne lasă să ne rugăm și să ne îngropăm morții după datina noastră. Leșii, ungurii, nemții ar vrea să facem crucea după cum o fac ei. Am încercat, dar zău că îmi vine peste mână. Ei, cu cine mergem?

– Osmanlâii ne iau fecioarele și feciorii, Măria Ta, se plânse, din colț, Stolnicul Burdă. Feciorii se întorc cu obiceiuri pidosnice, dacă se mai întorc. Nici fecioarele nu se mai întorc fecioare. Se dedulcesc la sulemeneli și dat din buric, de le strică și pe-alealalte. Să mergem cu leșii.

– Stolnicul Burdă să-și vază de lanțurile și de bucătarii lui, protestă Marele Logofăt Viștea. Că dacă era cu ochii pe bucătari, să nu se înfrupte, pe la ospețe, din mistreții și fazanii Măriei Tale, n-ajungea în lanțuri. Turcul e mai cinstit, în felul lui, Măria Ta: vine, îți cântă sub balcon meterhaneaua, intră în palat și îți ia gâtul. Cât ai clipi. Nu crez să apuci să simți vreo durere. Pe când papistașii, nu odată și-au băgat aliații în temnițe pline de igrasie. I-ar plăcea Măriei Tale să stea în întuneric, cu lanțuri mai grele decât ale boierilor aici de față, numai cu pesmeți mucegăiți și apă cu viermi, 10 ani, sau 20, până când Domnul se va milostivi și te va chema la El?

– Bârrr! Că bine ai grăit, măi Viștea! Mai bine să pier pe muzică turcească!
– Ca să nu mai vorbim, mai spuse Marele Logofăt Viștea, că papistașii vin pe rând: când de la Viena, când de la Krakovia, când de la Buda. Trebuie să te închini, pe rând, la toți. Mese întinse, ospețe, cheltuieli mari. Îți vând sânețele și tunurile lor învechite pe o groază de bănet. Mai ieftin ieși plătind haraci turcului. Și te închini numai la unul mare și lat, decât la mai mulți și mici. Pupi numai o poală, decât să pupi sumedenie de poale papistașe.

– O să rămânem în urma tuturor, se plânse, zornăindu-și lanțurile, Postelnicul Șipot.
– Ascultă, Izvoraș, dacă ciuleai ochii și deschideai urechile prin iatace, nu mai pățeam rușinea să-mi trimit Doamna la mânăstire. Nici măcar nu știu pe cine las pe tron: pe feciorul lui Vodă sau pe fiul oșteanului pe care l-am bătut în cuie în poarta cetății de scaun?

Boierii din colț râd mânzește. Râsul lor nu anunță nimic bun.

– Așadar, așa cum au grăit toți în acest Divan, am hotârăt să mergem cu turcul. Mare Logofăt, trimite solie la Țarigrad. Vezi să aibă caii destul ovăz și solia 10 pungi de galbeni. Peste haraci.

Vistiernicul Haznă se trezește vorbind. Nu știe dacă va mai avea ocazia asta.

– De unde bani, Măria Ta? Doamna s-a îmbrăcat numai după moda de la Viena, Măria Ta a cheltuit nesocotit pe armăsari arabi, pur-sânge. Neguțătorii de la Lipsca ți-au vândut praf de pușcă umezit. Când dau tătarii, cu ce slobozim în ei? Cu săgețile lui Zamolxe?
– Ãsta cine mai e? făcu Vodă.
– Vistiernicul Măriei Tale, boier Haznă, răspunse Haznă.
– Nu tu, Haznă, pe tine te știu ca pe un cal breaz. Ãla, Zamolxe...
– Un fel de dușman al dacilor. Sau prieten, nu se știe prea mult despre el. Oricum, prieten sau dușman, strămoșii noștri, dacii, trăgeau cu săgețile în el. Asta în vremuri de demult. Acum nu mai putem să ne luptăm cu săgeți, când toți au tunuri grele. De-aia era bine să mergem cu papistașii, ne dădeau arme de-ale lor...
– Prea târziu, Haznă, prea târziu. Pot eu să încalc hotărârea pe care tocmai am luat-o cu toții? Ce mai avem de hotărât în Divan, Mare Logofăt Viștea?

– Ar fi de hotărât ce facem cu capetele boierilor. Sunt la mila Măriei Tale, răspunse, mieros, Marele Logofăt.
– Viștea, sunt eu un Domn drept?
– Drept, Măria Ta.
– Au sunt eu un Domn înțelept? îl iscodi, din nou, Vodă, pe Marele Logofăt.
– Înțelept, Măria Ta.
– Bun. Atunci de unde ai scos-o că sunt un Domn milos? Un Domn drept și înțelept nu poate fi și milos. Așa-i?
– Așa-i, Măria Ta. Drept și înțelept ai grăit. Mila e doar la Bunul nostru Dumnezeu.

– Cu cine începem?
– Ca să terminăm cu pungile de galbeni pentru Țarigrad, să începem cu Vistiernicul Haznă, propuse Marele Logofăt.
– Așa, cu Haznă. La cât a furat, 10 pungi burdușite cu galbeni nu cred să-l sărăcească, nu?
– De unde, Măria Ta? se apără vistiernicul. Pune grămăticii Domniei Tale să-mi verifice socoteala și vei vedea că n-am pus deoparte, pentru mine, nici măcar un firfiric.
– Viața ta, Haznă, oare să nu facă ea 10 pungulițe cu aur? se miră Vodă.
– Ar face ea și mai mult, dar acum e la mila Măriei Tale, se mai înmuie vistiernicul.
– Și-ai auzit doar: nu sunt defel milos. Ce să faci cu galbenii dacă ei rămân aici și dumneata, Haznă, ajungi pe lumea cealaltă? Cum rămâne? făcu Vodă.
– Da’ mă cruți, Măria Ta? Mă lași să mă întorc teafăr la jupâneasă și la coconi?
– Nu ești în situația să pui condiții, Haznă. Trebuie să mergi la încercare. Scoți galbenii?
– Of, icni vistiernicul. Mă lași pe drumuri, Măria Ta. Fie, trimite oștenii la conacul meu din Livada Roșie. Sub cuptorul din cuhnie, în cenușă, sunt 12 pungi cu galbeni. Zece le trimiți la Țarigrad, două le păstrezi pentru Măria Ta.
– Uite, Haznă, de-abia acum îmi ești pe plac. Te iert că m-ai mințit că n-ai furat nimic din vistierie. Dar nu te iert că ai furat din vistieria mea. Cele două pungi le voi trimite jupânesei, să aibă cu ce-ți crește coconii. Le trimit dimpreună cu capul tău. Luați-l! Capul să-i cadă dintr-o lovitură, ca să fie în stare bună când l-o primi jupâneasa.

Doi oșteni îl scot pe vistiernic între suliți. Și el, și boierii rămași, tremură. Gâdele rânjește. Și așteaptă. Judecata lui Vodă nu s-a terminat.

– Stolnicul Burdă, anunță Marele Logofăt.
– Cu ce-a păcătuit? se arătă curios Vodă.
– Are moșia lângă a Măriei Tale, în lunca Siretului. Pune legume, ca și supușii Măriei Tale de acolo. Odată, stând pe hotar și privind la moșia domnească pe care săpau oștenii Măriei Tale, Stolnicul Burdă a spus: Mare-i grădina ta, Doamne! Așadar, a râvnit la pământurile Măriei Tale.
– Așa, Burdă? Nu-ți mai ajunge moșia ta, o vrei și pe-a mea? Uite cum facem: îți scurtez moșia și îți scurtez și trupul. La butuc și cu tine!

– Paharnicul Sorbici, anunță Marele Logofăt, apăsând pe sfârșit, pe bici.
– Sorbici, îl îndreptă paharnicul, apăsând pe început, pe Sor.
– Uite, mie lucrurile astea nu-mi plac, se înfurie Vodă. Nici în ultimul ceas nu te căiești, Sorbici. Tot timpul cârcotești. Că, să nu beau vinul dulce la mistreț, că râtanul merge cu busuioacă sau cu ceva sec. Că, dacă beau mai mult de o vadră la un ospăț, o să zică lumea că domnitorul e bețiv! Păi, cine să zică, măi Sorbici cu apăsarea pe început? Cine? Nu vezi că toți care au zis ceva sunt în lanțuri? Acolo e locul cârtitorilor! Acolo va ajunge și Marele Spătar Șofron: pot să-l ascundă leșii și-n gaură de șarpe, tot îl va ajunge mânia mea. Și securea gâdelui! Hai că ne-am lungit prea mult! Luați-i pe Sorbici și pe ăilalți și peste o oră să-i eliberați de lanțuri și de capete! Binecuvântează, Preasfințite!

Oștenii ies, purtând între suliți pe toți boierii înlănțuiți. Gâdele iese și el, târându-și securea.

– Facă-se voia Domnului, amin! Măria Ta, să faci o danie pentru Sfântul Munte, ca iertare pentru sângele vărsat.
– Fac, Preasfințite. Două pungi de galbeni or ajunge?
– Vor fi primite, Măria Ta. Ajung sigur la Domnul.

Marele Logofăt Viștea își strânge catastifele în care a înscris, cu grijă, alianța cu turcul, cele 10 pungi de galbeni menite să o întărească și lista boierilor ale căror trupuri urmau să fie scurtate de cap, prin voința Măriei Sale și a Divanului. Măria Sa își scoate de pe cap coroana și slăbește un pic caftanul domnesc.

Intră, asudat, înegrit de fum, Portarul Sucevei.

– Ce-i, Prună, dau turcii? glumește Vodă.
– Nu turcii, Măria Ta. Leșii. Cinci pâlcuri de oaste, în frunte cu Marele Spătar Șofron. S-au strecurat prin văi, feriți de străjile noastre, și s-au arătat, cu tunuri grele, la poarta cetății.
– Și oștenii mei? Se luptă vitejește, nu? spuse, cam cu îndoială, Vodă.
– Poate dacă le-ați fi plătit solda, că nu le-ați mai plătit-o de un an, poate că s-ar fi luptat. În zadar am strigat la ei, să-i îmbărbătez. N-au tras nici măcar o săgeată. Nu mai spun că nu tragi în tunuri cu săgeți. Praf de pușcă n-am avut, că era ud tot. Străjerii Măriei Tale le-au deschis frumușel poarta, leșilor. Se aude că Șofron i-a momit cu 12 pungi de galbeni. Și că galbenii ar fi venit de la Vistiernicul Haznă. E prăpăd, Măria Ta! Nu știu dacă mai ai pe unde să scapi. Leșii sunt peste tot. Vor intra, fără zăbavă, în Palat.

– Prună, așa mi-o fi fost scris, să nu mor cu muzică turcească, ci sub sabie papistașă. Dar știți de ce mă mai bucur?

Vodă se întoarse spre Marele Logofăt Viștea, ca unul care putea să înțeleagă mai bine ce avea el să spună:

– Mă bucur că leșii mă scutesc să mai caut degeaba în cenușă, la cuhnia vistiernicului. Vicleanul de Haznă! N-aș fi găsit nici o pungă, darămite 12 pungi cu galbeni.

Ghiocel

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!