Pentru turiștii creștini - ortodocși, Grecia are o rezonanță cu totul specială datorată prezenței pe teritoriul ei a Sfântului Munte ("Aghion Oros"), mai cunoscut sub denumirea de Muntele Athos ("Oros Athos").
Acest centru de talie mondială al vieții monahale ortodoxe - dar și al artei și literaturii – este o peninsulă lungă de aproximativ 50 kilometri și lată de până la zece kilometri, având la capăt vârful cel mai înalt de 2033 metri, denumit tot Athos.
Mă aflam pe un vapor care tocmai ieșise din rada portului din Ouranopoli (se pronunță "Uranopoli"), pe ruta coastei sud - vestice a peninsulei, la o distanță de 500 metri de țărm, întrucât printre turiști veniți de pe toate meridianele se aflau și reprezentante ale Evei. Profesorul Tocilescu a adus precizări la această restricție surprinzătoare pentru unii mireni:
- Prin decretul dat în anul 1050 de împăratului bizantin Constantin Monomahul, care a domnit între anii 1042 și 1055, s-a interzis accesul tuturor ființelor de sex feminin mai evoluate decât găina.
- Decât găina?
- Cu excepția pisicilor, considerate a fi necesare la stârpirea rozătoarelor.
- Există o logică. Femeile prezintă o tentație erotică, relatată și de Ion Creangă în "Amintiri din copilărie", unde călugări și călugărițe se întâlneau în pădure, chipurile, în căutare de bureți. Chiar și în interdicția caprelor văd o explicație, sugerată de același autor, poreclit și "Popa Smântână", într-o povestire nerecomandată de manualele școlare – a adăugat amicul Sofistoc, părând de departe mai înțelept decât îi îngăduia prea tânăra lui vârstă.
- Despre ce este vorba? m-am făcut eu a nu pricepe.
- Un preot a fost surprins în timp ce făcea... hm, ceva, înțelegeți ce vreau să spun, cu o capră, după o căpiță de fân situată în grădină. Săteanul, cu gâtul întins peste gard și cu ochii holbați a strigat, relatez din memorie: "Nu ți-e rușine? Nu mă așteptam tocmai din partea matale, față bisericească, să păcătuiești cu o capră". Atunci, preotul i-a răspuns: "Ai noroc că sunt ocupat, că altfel, ți-aș da vreo două scatoalce pe spinare!".
Vaporul înghițea rapid milă după milă. Un cârd format din zeci și zeci de pescăruși urmărea vaporul. Soarele strălucea ca într-o zi de sfârșit de aprilie la paralela 40, dar curentul de aer format de înaintarea vaporului era deosebit de puternic, cu micropicături sărate, un energofag insațiabil al căldurii de pe piele. Cel mai prudent era să privești prin hublourile salonului cu bar sau să stai bine înfofolit pe una din băncile cu rezemătoare de la pupă.
Încă nu ajunsesem în dreptul primei mânăstiri. Studentul, cu o hartă în mână, s-a așezat pe bancă, între mine și dascălul Grămăticu, ca să ne spună:
- Priviți, "Aghion Oros" face parte, alături de Sithonia și Kassandra, dintr-un grup de excrescențe lungi, paralele între ele, care sunt atașate la peninsula "Halkidiki", numită pe românește Calcidică, aidoma unor mameloane de capră la ugerul unei oi.
- Mda, uneori, faceți niște comparații cel puțin ciudate! a mai mormăit în legea lui domnul ... Virgulă!
...În sfârșit, am ajuns în dreptul primei mânăstiri foarte apropiate de mare, la circa 30 metri, denumite Dohariu. La un difuzor se auzeau prezentări făcute de ghizii diferitelor grupuri de turiști. A venit rândul la microfon și ghidei noastre: "Sfântul Munte are șase categorii de așezăminte monastice: mânăstiri, schituri, chilii, colibe, bordeiuri și sihăstrii. Numărul mânăstirilor este de 20 și nu poate fi mărit sau micșorat. Dintre acestea, 17 sunt grecești, și anume: Marea Lavră - "Meghistis Lavras", Vatoped – "Vatopediu", Iviron – "Iviron", Dionisiu – "Dionisiu", Cutlumuș - "Kutlumusiu", Pantocrator – "Pantocratoros", Xiropotamu – "Xiropotamu", Dochiariu – "Doheariu", Caracalu – "Karakalu", Filoteu – "Filotheu", Simonopetra – "Somonos Petra", Sfîntul Pavel – "Aghio Pavlu", Stavronichita – "Stavronikita", Xenofont – "Xenofontos", Grigoriu – "Grigoriu", Esfigmenu – "Esfigmenu" și Constamonitu – "Konstamonitu". De asemenea, mai sunt următoarele mânăstiri: una rusească - Sfântul Pantelimon, una sârbească - Hilandar și una bulgărească - Zografu. Acum, în apropierea Paștelui, călugării țin post negru, adică nu mănâncă nimic și beau numai apă".
Filologul universitar a comentat:
- Ghida noastră a fost cam zgârcită la vorbă. În schimb, Dimitrie Bolintineanu în "Călătorii la românii din Macedonia" a venit cu mai multe precizări, citez din memorie: "Pe spinarea gheboasă a Muntelui Athos sunt zece schituri, 20 mânăstiri, 250 chilii și 150 sihăstrii".
Treceam în revistă mânăstirile, constatând că la fiecare se înălța spre cer cel puțin o macara, semn că bugetele respectivelor așezăminte monahale sunt excedentare. Privirea mi-a fost atrasă de studentul din grup, care, sprijinindu-se cu o mână de balustrada de la capătul pupei, a descoperit că pescărușii nu se temeau să se apropie și, din zbor, să-i ciugulească bucăți de pâine ținute în cealaltă mână, întinsă drept în sus. Unii turiști au început și ei să-l imite pe ingeniosul tânăr. După ce a obosit să tot țină mâna în poziție, ingeniosul Sofistoc s-a apropiat de mine și mi-a spus:
- Iată, un exemplu de raționament. Călugării, ținând post negru, nu mai au ce arunca la lăzile de gunoi. Pescărușii nu mai găsesc mâncare pe uscat. În consecință, ei uită de instinctul de conservare și ajung să ciugulească din mâinile turiștilor de pe vas.
- Mda... ăăă... mda... ăăă... uneori, faceți niște raționamente cel puțin ciudate! am exclamat și eu, neputând, pentru moment, să-mi dau seama dacă, nu cumva, era vorba de un sofism, oarecare...