La Atena, din mai până în septembrie, valorile maxime ale temperaturii depășesc aproape zilnic 30 grade Celsius, motiv pentru care, între orele 14 și 18, majoritatea unităților comerciale sunt închise. Excepție de la această regulă fac, în primul rând, tavernele din cel mai bine păstrat cartier vechi – Plaka, unde mulți localnici și turiști fac o siestă prelungită, beau ceva "frappé" și, privind în sus, spre masivul de stâncă goală, în vârful căreia stă înfiptă "Akropolis" (Fortăreața), încearcă să-și imagineze construcțiile de marmură intacte, așa cum au fost pe timpul lui Pericle, conducătorul partidei democratice (490 – 429 î.Hr.), reconstructor al Acropolei.
Ora 16. Zăpușeală tipică ateniană. Ajunsesem la terasa unei taverne din cartierul Plaka. Am ales umbra dublă a unui platan și a unei umbrele de soare. La un pahar de ceai cu gheață, alături de mine stăteau Ella, precum și Apostrofel Grămăticu, Acribicel Tocilescu și Sofistoc Albănoapte.
- Domnilor profesori, a început studentul, în "Iliada" și "Odiseea" apar multe inadvertențe.
- Puteți veni cu un exemplu? a intervenit încurajator filologul Grămăticu.
- De exemplu, citesc din "Odiseea", cântul III, versurile 1 și 2: "Când soarele din marea strălucită / Ieși pe bolta cerului de aramă".
- Domnule Albănoapte, de fapt, ce este arama? m-am simțit dator, ca specialist în materiale, să clarific un aspect.
- Arama este... vorba marelui nostru poet, Mihai Eminescu: "De treci codrii de aramă"...
- Arama vine de la termenul latin "aeramen", care înseamnă "cupru", a luat filologul, puțin iritat, vorba din gură mai tânărului interlocutor. În limba greacă se numește "halkos".
- Continuați-vă ideea, domnule Albănoapte, am încercat eu să aduc discuția pe un făgaș ceva mai pașnic...
- Pe de altă parte, în cântul XVII, versul 755, cerul este din fier, citez: "Până la cerul cel de fier (...)". Prin aplicarea unui silogism, ajungem la concluzia că cele două opere au fost scrise de poeți diferiți.
- Puteți, mai întâi, să ne spuneți ce este silogismul? l-a încurajat filologul universitar pe tânărul pricinos.
- Silogismul a fost relevat de filosoful grec Aristotel, care a trăit între anii 384 și 322 î.Hr. Silogismul este un tip de raționament deductiv, alcătuit din trei judecăți: 1) premisa majoră, care conține predicatul concluziei; 2) premisa minoră, care conține subiectul concluziei; 3) concluzia, care este dedusă din majoră prin intermediul minorei. Mai există și termenul mediu, care figurează în premise, dar nu și în concluzie. De exemplu: 1) Dacă toți oamenii sunt muritori; 2) dacă toți grecii sunt oameni; 3) deci, toți grecii sunt muritori.
- Excepțional răspuns! Dar, spuneți-mi, care este silogismul în chestiunea cu pricina?
- M-am gândit la următorul silogism: 1) Dacă un poet nu poate face comparații cu materiale necunoscute epocii în care a trăit; 2) dacă poetul Homer a trăit în epoca bronzului; 3) deci, Homer nu a putut face comparații cu fierul, care nu a existat în epoca bronzului. Altfel spus, versul 755 din cântul XVII nu a fost scris de Homer, fiind adăugat mai târziu de altcineva.
- Silogismul auzit mi se pare a fi un sofism, deoarece premisa majoră este greșită, Homer trăind, cel mai probabil, între secolele IX și VIII î.Hr., când unii europeni intraseră deja în epoca fierului, a precizat istoricul Tocilescu. Este adevărat, însă, că civilizația descrisă în "Iliada" și "Odiseea" este a bronzului, ba chiar a bronzului timpuriu, când prelucrarea materialelor metalice se mărginea la cupru și nu la aliajele sale: bronzurile sau alamele.
- Totuși, așa-numita "problemă homerică", adică a paternității celor două poeme există și azi, a subliniat filologul universitar. Concluzia îndrăzneață că "Iliada" și "Odiseea" au fost operele unor poeți diferiți a apărut chiar la grecii antici, ca de exemplu, la filosoful Zenodotes din Efes, care a trăit în secolul al III – lea î.Hr. El a fost autorul ediției critice din Alexandria a epopeilor homerice, fiind inițiatorul grupului denumit în limba greacă "horizontes", adică "separatorii". Acest grup a fost criticat încă din antichitate, ca de exemplu, de Aristarh din Samotrake, care a trăi în secolul al II - lea î.Hr. În anul 1715, dramaturgul francez François d'Aubignac a presupus că Homer este numele generic al unei pleiade de poeți lipsiți de vedere, care colindau târgurile și bâlciurile din Grecia antică și își câștigau existența improvizând legende. Apoi, aceste legende transmise oral au fost "cusute" la inițiativa lui Pisistrates – se scrie Peisistrates, tiranului Atenei între anii 560 și 527 î.Hr. În anul 1795, Friederich August Wolf a publicat "Prolegomena ad Homerum, sive de operum Homericorum prisca et genuina forma variisque mutationibus et probabili ratione emendandi", în care se prezintă cele două epopei ca fiind grupări de cânturi compuse de poeți necunoscuți. Culmea criticii au adus-o tot germanii. În anul 1916, Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf, în "Die Ilias und Homer", a afirmat că "Iliada" este o "operă de compilație". Albert Fick, în cartea "Die Entstehung der Odysee", apărută în anul 1910, nu s-a sfiit să scrie că "Odiseea" este o "crimă împotriva inteligenței".
- Ooo... este prea de tot! a exclamat Sofistoc Albănoapte. A-l critica în așa hal pe Homer mă enervează, tot așa de mult ca și impertinența desacralizatorilor lui Mihai Eminescu. Punct!...