La masa la care stăteam s-a vorbit despre Dali, Beckett, Ungaretti, Llosa (îmi munceam creierii cum aș putea aduce familia pe str. Luminișului, unde se dă apă caldă o dată la două zile). Așteptând troleibuzul, unul din indivizii de la masă, (pe care l-am denumit “Tăcutul permanent”), m-a întrebat: “Ce-i aia umbertoeco? Da’ zî fuga că-mi vine troleu’, ui’ că apare, oi muri prost”. I-am “zâs” iute: Definiție: Umberto Eco îi ăla cu pendulu’. Dăncuș îi ăla cu spânzurătoarea. Conform lui, orice cruce supusă intemperiilor naturale poate deveni, în mijlocul unui câmp pustiu, o spânzurătoare ideală”. Pe mutra lui bleagă a înflorit un rânjet fericit și a urcat triumfător scările troleibuzului. De satisfacție, a uitat să-și ia bilet și a primit amendă.