Ȋn dimineața aceea însorită nu avea planuri. Ieșise din casă cu unica dorință de a inspira razele soarelui și de a se îmbăia în căldura leneșă de august. Luase la rând toate magazinele și buticurile din cartier. Ȋi plăcea să intre și în cofetării, fără însă a mânca vreo prăjitură. Trecea doar în revistă cu privirea toate produsele din vitrină: ecleruri, savarine, prăjituri cu cremă de portocale, cu glazură de fulgi de migdale sau fursecuri cu alune. Arătau minunat laolaltă și îi induceau o stare de exaltare nevinovată. Și pentru că era vară, toate cofetăriile aveau și automate de înghețată. Se gândi că nu a luat micul-dejun și că i-ar prinde bine ceva răcoritor, așa că își cumpără un cornet cu înghețată de vanilie. Doar ce apucă să-i simtă gustul și cornetul îi scăpă din mână, lipindu-se de trotuar. Se aștepta la asta. Ȋn fiecare vară scăpa câte un cornet pe jos, iar vara asta era pe sfârșite și încă nu i se întâmplase. Luă un șervetel și-și șterse picioarele răcorite de câțiva stropi de înghețată.

Ȋși ridică apoi ochii din asfaltul care i se topea sub sandale și privirea îi rămase agățată de firma din fața sa. Era o firmă cu litere luminoase, mari, aurii, care o ducea cu gândul la reclamele vintage ale circurilor din anii ’50. AFTERLIFE. Se îndreptă către ușa închisă, cu gândul de a arunca o privire înăuntru, prin geam. Ȋn schimb, dădu cu ochii de o fată mignonă, cu rochie albă cu buline roșii și pălărie de paie. Era ea însăși, oglindită în geam. Curioasă din fire, puse mâna pe clanță și deschise. Sunetul jucăuș al unui clopoțel îi anunță intrarea. Zâmbi din colțul gurii și se întrebă în gând ce fel de loc era acela, de mai folosea la acea vreme clopoței la intrare. Cu mâna încă pe clanță și privirea înainte, realiză că se afla deja afară, cu spatele la magazin, și că tocmai ieșise. Se uită în spate, dar nu distinse decât aceeași oglindire. Numai că de data aceasta oglindirea îi apărea prin ușa deschisă. Ȋși dădu seama că se afla de fapt în magazin.

Ȋnchise ușa în urma ei și înaintă. Era o lume exact ca cea de afară, numai că de partea aceasta a ușii, ea era singurul personaj care anima cartierul. Niciun alt suflet nu mai era prezent. Se uită în ambele direcții și după câteva secunde hotărî să se îndrepte spre casă. Intră în cofetăria de la care își cumpărase înghețata. Era deschisă, dar nu se afla nimeni înăuntru. Nici prăjiturile proaspete din vitrină nu îi sugerau că ar fi fost așezate acolo de cineva, ci mai degrabă dădeau senzația unor bibelouri de porțelan fin ce stăteau de multă vreme pe rafturi. Ȋi trecu prin gând să meargă în spatele vitrinei, să guște una, dar nu îndrăzni. Ieși din cofetărie și privi către stația RATB. Un autobuz staționa și avea farurile aprinse în semn de pornire. Niciun pasager nu se afla în el. Locul șoferului era și el gol. 'Ce bizarerie!', gândi.

Hotărî să părăsească acel loc și să se întoarcă acasă. Acasă-acasă. Se îndreptă cu pași fermi către ușa magazinului și o deschise. Privi în afară și văzu furnicarul agitat pe care îl lăsase în urmă cu câteva minute înainte. Autobuzul tocmai pleca din stație și era plin. Bătrâne cu sacoșe grele se întorceau de la piață, copii cu câte un leu în mână roiau veseli lângă înghețată, o femeie cu un mănunchi de lavandă se învârtea printre trecători și încerca fără succes să vândă plăntuțele frumos mirositoare. Agitația asta îi plăcuse întotdeauna, așa că zâmbi și se pregăti să se alăture și ea zumzetului. Ȋn aceeași clipă, prin fața magazinului trecea un bătrân. Când ajunse în dreptul ușii, aceasta se deschise brusc și dinăuntru nu ieși decât o mână de cenușă care se dispersă repede în aer. 'Ce vânt puternic!', își spuse bătrânul. 'Și ce nori! Cred că o să plouă diseară.'