agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-11 | | Înscris în bibliotecă de Tiberiu Juganaru
Pe timpul domniei lui Vlad Þepeș, un neguțător care se afla în călătorie pe la noi spuse să se strige pe la răspântii că a pierdut o pungă cu o mie de lei. El făgădui o sută de lei acelui care o va găsi și i-o va da. Nu trecu mult și un creștin, om cu frica lui Dumnezeu, cum se aflau mulți români pe pe vremea lui Þepeș, se arătă păgubașului și-i zise:
- June negustor, mergând pe cale, la cotitura drumului de la răscrucile din dosul pescăriilor, am găsit punga aceasta. Eu socotesc că e a dumitale, deoarece am auzit strigând că ai pierdut o pungă cu bani. - Într-adevăr, a mea este, și-ți foarte mulțumesc că mi-ai adus-o. Neguțătorul , începând să numere banii, se frământa cu mintea cum ar face să nu-i dea suta de lei cea făgăduită. După ce numără toți banii, îi puse la loc în pungă, apoi zise celui ce i-o adusese: - Am numărat, dragul meu, și am văzut că dumneata ți-ai oprit făgăduiala. În loc de o mie de lei, am găsit nouă sute. Și bine ai făcut, căci era dreptul dumitale. - Jupâne negustor, a răspuns creștinul, rău și fără cale zici dumneata că-ți lipsește din pungă o sută de lei. Eu nici n-am dezlegat-o, să mă uit câți bani sunt într-însa. Cum am găsit-o așa ți-am adus-o! - Îți spusei, zise neguțătorul cu glasul scurt, că am pierdut o pungă cu o mie de lei și mi-ai adus-o numai cu nouă sute. Asta e! Omul nu mai zise nimic, ci ieși și se duce drept la Vodă, spre a se tângui. - Măria-Ta, zise el, nu mi-a dat suta de lei cea făgăduită și nu mi-e ciudă atât pentru suta de lei, cât mi-e ciudă că mă bănuiește a nu fi fost om de omenie. Eu am fost curat ca argintul și nici prin gând nu mi-a trecut să mă ating de lucrul altuia. Vodă pricepu tertipurile neguțătorului și porunci să i-l aducă. Ascultând și pe unul și pe altul și punând vorbele ambilor în cumpăna dreptății, văzu în care parte bate. Apoi, uitându-se țintă în ochii neguțătorului, zise: - Dacă tu, jupâne neguțător, ai pierdut o pungă cu o mie de lei, iar acesta a găsit una cu nouă sute, este dovedit că această pungă nu este a ta. Tu, creștine, ia punga cu banii ce i-ai găsit și s-o dai acelui ce se va arăta că a pierdut o pungă cu nouă sute de lei; iar tu, jupâne neguțător, așteaptă până se va găsi o pungă cu cei o mie de lei, ce zici că ai pierdut-o.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate