agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1045 .



Spre China din Mogoșoaia-8
proză [ ]
drumul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viorel-dona ]

2013-10-01  |     | 



drumul

În scurt timp urma să părăsesc pământul celor care s-au izbit de Marele Zid în încercarea de a năvăli în China fiindu-le deviată traiectoria pe la sud. Chiar dacă un grup dintre strămoșii otomanilor au dat o dinastie turcică după ce au ocupat China, această perioadă nu a durat și triburile Siun-Nu și-au recăpătat teritoriile. Nici hunii nu au trecut de vestitul zid, traiectoria lor fiind abătută spre Dacia unde staționează provizoriu ca apoi, sub conducerea lui Attila să atace Imperiul roman de apus. După înfrângeri succesive, culminând cu înfrângerea de la Nedao, hunii se dispersează și aproape dispar prin câmpia Panoniei. Obiectele rămase în urma lor au creat mitul culturii hunice, de fapt fiind obiecte prădate de pe teritoriile prin care jefuiseră. Sunt tentat să găsesc o similitudine între chinezi și români în sensul că ambele popoare au avut de înfruntat invazii ale acelorași agresori. După cunoștințele mele, singurele lucrurirămase în istorie de la huni sunt șaua și scările șeii. Nu este puțin lucru dar nici de nivelul roții!
- Băi, Mihai, nu-ți cumperi nimic de pe aici?
-Ce să cumpăr, Georgică. Banii nu sunt prea mulți și mai avem o escală până la Beijing. Dacă o fi să stric ceva parale aș merge, dacă primesc viza, la Dubai, unde aș urca în Burj Khalifa. Avem acolo câteva ceasuri de așteptat până la ultima decolare spre China.
-Ce, mă, trebuie viză să ieșim din aeroport la Dubai? Nu putem să o luăm pe loc?
- Nu prea. Cel puțin eu am aflat destul de târziu și am depus o cerere la transportatorul nostru chiar pe aeroport, la București. Poate am noroc!
-De ce nu mi-ai spus și mie?
- Sunt așa de zăpăcit și de emoționat de tot ce mi se întâmplă încât am uitat de tine...
Grupul nostru, format din 6 bărbați și 6 femei devenise gregar. Cornelia, s-a apropiat ca și când ar fi vrut să ne spună numai nouă un secret, punând palma deschisă pe laterala gurii. Cu un glas aproape șoptit ne-a spus:
- Băieți, știți de unde vine numele de China?
Contrariați, și George și eu, ne-am privit ca apoi privind-o pe Cornelia, cu același aer conspirativ am ridicat din umeri a necunoaștere.
- Aveți niște fețe de țărani veniți la alfabetizare. Bine că nu vă scărpinați în cap! Cum v-ați pregătit pentru această excursie? Ce documentare v-ați făcut? Băi, țineți minte că în timpul imperiului Þin , numele Chinei a fost purtat de indienii antici, spre Occident, drept Þin, transformându-l în Cin din cauza dificultății de a pronunța Þ-ul. Arabii au luat acel cin și l-au pronunțat sin sau Sina. De aici la Kina, termen preluat și de noi nu a fost decât un pas. Dar ce vorbeați voi despre Dubai?
Reportofonul îl aveam deschis așa că această informație mi-a rămas. Un grup bizar de femei și bărbați se îndrepta spre ieșirea din aeroport.
George, cu un aer supărat îi spune Corneliei:
- Și ăsta mai zice că îmi este prieten ! Speram că voi petrece câteva ceasuri în Dubai, prin oraș dar dacă nu pot lua viza pe aeroport, voi sta ca boul.
-Georgică, eu mi-am luat viza de acasă și dacă Mihai o obține și el am cu cine plăti taxiul jumate.
- Să vedem!-am spus eu-dacă voi primi viza.
Patru femei oacheșe, cu șalvari croiți din materialul cel mai bun, cu bluze elegante și baticuri cu broderii scumpe își purtau salbele de preț și cerceii grei în pașii eleganți ai picioarelor încălțate în papuci turcești, urmând un bărbat țanțoș. Pașii de cadână, nealterați de greutatea obiectelor purtate, urmau cu fidelitate bărbatul mândru, lăsând greutățile jos atunci când acesta se oprea privind de jur împrejur, căutând, parcă, un cunoscut.. Vorbele femeilor, mai mult șoptite, lăsau să se audă un amestec de română, turcă și țigănească. Un pic rezervat mă apropii de bărbat :
- Salam alecum!
- Alecum salam, a răspuns el plin de respect.
Am continuat în română:
- Unde mergeți?
- La niște rude înstărite, veri ai bunicului meu.
- De unde sunteți?
- De la Babadag.
Un gând bizar mă tot îndemna să-l întreb despre origine, să-mi spună dacă sunt țigani turci, dacă are ideie cum au ajuns în România...
- Ce neam sunteți?
- Suntem horahane, turci și musulmani. Strămoșii noștri au venit din India. Eram nomazi prin Dobrogea, aveam 40 de bivolițe dar ne-am stabilit. Ne-am făcut casă, am intrat în CAP și acum nici pensie nu am. Apoi, cu ochii negri, mijiți șăgalnic, mângâindu-și mustața amplă a privit spre grupul de femei.
M-am simțit obligat să-l întreb despre ele.
- Sunt nevestele mele, nevestele lui Rejep Rejep: Amide, Dusca, Atema și Fanta. Le pot întreține deci cartea sfântă îmi permite.
Deodată s-a luminat văzând persoana pe care o căuta din priviri.
- Salam alecum! Și dacă ajungi la Babadag vreodată, caută-mă!
Îndemnul de îmbarcare ne-a găsit pregătiți. Urma să ajungem peste 4 ore în Emiratele Arabe Unite, la Dubai.
Prin fața noastră trecea un grup de fete, însoțitoare de bord, de pe cine știe ce linie a lumii, blonde, frumoase, în niște costume bleu, armonizându-se coloristic la costumele bleumarin ale piloților.
"Import-export de boli și obiecte/Ele făcură cerul un bordel ..." versurile lui Adrian Păunescu, dedicate acestor fete îmi aduceau în minte de vremurile în care o cafea bună, un parfum, o haină ca lumea nu le puteai procura decât "din pachet", de la shop sau de la avionari.
Soarele apusese de aproape o oră. Decolarea începuse și avionul începuse să ruleze cu viteză și să se întindă la drum. Cu o eleganță remarcabilă, fără nici o opintire sau bruscare, s-a desprins de la sol. Cerul senin care începea să se întunece sub năvala nopții, în urma unui tonou larg, după ce nava a luat altitudine, s-a înroșit, ca într-o rulare inversă a unui film și asistam parcă la un nou răsărit. Lumina creștea în intensitate și ne scăldam într-un crepuscul pe care îl mai trăisem încă o dată. Marea de Marmara, cu undele sclipind ca un rubin lichid ne dădea un sentiment de sărbătoare. Pe măsură ce luam altitudine unghiul de deplasare ajungea aproape de orizontală.
Chiar dacă pare bizar am început să mă gândesc la perioada de imediat de după așazisa revoluție. Cum mai cărau românii rulmenți, pile și alte chestii în Turcia și veneau încărcați cu blugi și țigări. Turcia a evoluat extraordinar dar România a păstrat de la turcii ce au trecut prin România , peșcheșul, bacșișul...
Conducătorii țării mele, proști sau hoți, au lăsat România în coada dezvoltării europene... Îmi este necaz că mulți dintre ei sunt țigani de ai noștri, Iliescu, vărul lui cioabă ăl bătrân, Năstase...Nci unul dintre ei nu s-a ridicat la nivelul singurului domnitor al Moldovei, țigan, Ștefan Răzvan.
Sunt trist dar speranța moare ultima. Cutia Pandorei a păstrat câte ceva și pentru noi.
Zborul pe deasupra Turciei, Siriei, Arabiei Sauite, avea să se încheie după 4 ore și aveam să aterizăm în Dubai, pentru a doua escală, și ultima până la Beijing.
M-am luat cu notițele și timpul a trecut pe nesimțite. Unii dintre colegii de zbor încă sufereau de rău de avion și aveau figuri mototolite. Și eu și Georgică am cerut câte o tărie. Cornelia se jena.
-Hai, fată, că doar nu te cere nimeni de nevastă! Dacă vrei să iei una mică nu este nici o rușine. Suntem noi, ai noștri.
Georgică, zâmbind, a întins paharul lui Corneliei și a rugat însoțitoarea să-i mai aducă unul. Se apropia de ora 1! Anunțul de aterizare ne-a luat pe nepregătite. Nici nu ne gândisem că vom ajunge noaptea la Dubai. Din aeroport mi s-a comunicat că am primit viza dar nici pentru mine și nici pentru Cornelia nu ne era utilă. La ora aceea din noapte nu puteam decât să dăm o tură prin oraș cu taxiul și atât. Accesul în vestita clădire nu ne era permis. Am cumpărat din aeroport 100 dirhami în bancnote mai mici și monedă de 1 dirham și am ieșit în aerul plăcut al nopții de septembrie. Priveam vasul de aramă de pe moneda de i dirham considerând că ar fi lampa lui Aladin. Poate dacă voi freca între degete desenul lămpii poate că va apare duhul... Mi-aș fi dorit să fiu cu Teodora, să putem admira acea beție de culori și de lumini, să mângâiem nisipul care uitase bărcile pescărești. Poate la întoarcere vom putea să ne bucurăm de panorama de la etajul 124.
Temperatura destul de ridicată ne-a făcut să ne legăm bluzele de trening peste mijloc. Cornelia mai bunghea ceva engleză. Era puțin probabil să știe cineva în Dubai limba franceză așa că ea a discutat cu șoferul de taxi. Cred că și ea schimbase ceva bani așa că am pornit cu taxiul, în plină noapte. Colegii noștri, fără vize s-au rezumat să ne mormăie dar asta este viața, fiecare cu norocul și șansa lui.
Despre Dubai și Sharjah aveam cunoștință de copil. Minunatele mărci poștale îmi prezentau imagini mirifice. Când reușeam să strâng câte 3 lei cumpăram, câte un plic cu timbre străine și abia așteptam să găsesc timbre din Dubai sau, sub forma unor mărci, niște câștiguri în plicuri sau efecte filatelice. Cu niște pliante realizate grafic excepțional, achiziționate din aeroport, după ce am primit un act roșu de părăsirea a aeroportului. Taximetristul , plin de amavbilitate ne-a întrebat unde dorim să mergem. Cornelia, privindu-mă m-a întrebat din ochi ce traseu aș dori. Am scos pixul din borsetă și am numerotat cu 1 insulele palmier, insulele ce reprezentau mai multe țări ale lumii și evident Burj Khalifa. Am trecut destul de repede cu taxiul prin dreptul insulei palmier ca după aceea să trecem prin câteva locuri mai interesante, pe la Burj Khalifa, pe la arteziana minunată. Am reintrat în aeroport și am așteptat, moțăind, până la ora 3și20 minute. Am fost treziți de apelul pentru îmbarcare.
Zborul EK 306 a decolat la ora 4,13 și urma, după circa 7 ore de zbor, să ajungem, în fine, la Beijing.
Știrile despre tafunul Usagi ne dădea fiori și temeri. Urma, oare, să ajungem pe o vreme nefavorabilă? Termenul de taifun sună atât de asiatic încât bănuiala că ar putea să provină de la Typhon, "vârtej de vânt ", acreditat drept tatăl vânturilor, pălește la auzul termenului Tai Fung, din cantoneză, care indică furtunile puternice din Marea Chinei. Dacă dintr-un sentiment misogin, în altă vreme comentam că furtunile și tafunele au nume de femei, insinuând că era datorită firii lor, probabil din cu totul alte motive, aceste vijelii au început să aibă nume de ambele sexe.
Ar fi bine să dorm pentru că urmează un drum destul de lung și zorii, la intrarea deasupra Chinei, aș vrea să mă prindă treaz

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!