Cei aproape 9 metri de material galben strălucitor, înfășurați peste mijloc, al căror capăt era trecut grațios peste umăr erau purtați peste o bluză cu mâneci scurte, cu decolteu adânc tăiată ferm deasupra buricului. Răsucirea peste mijloc a materialului acoperea o fustă ce cobora până la jumătatea gambei. Modelul nu era o realizare modernă, în stilul draping, ci o croială trădând un gen mai popular, un fel de nivi.
Ca un rămas bun pentru Persia am dorit să ascult "Pe o piață persană", singura melodie notabilă a lui Albert Ketelbey. Imaginile ce mi se desfășoară, pe măsură ce melodia se derulează, mă transpun, ca pe o pasăre zburând între zidurile cetății, pe deasupra pieței, peste mulțimea care mișună, lăsând să urce spre cerul albastru o singură bătaie de inimă, un același ritm, din piepturile instrumentelor și ale arabilor îmbrăcați în culori de cenușiu și de maro. Tempoul vieții, pornit discret, aproape tainic, trece delicat spre crescendo, odată cu agitația din piață și se transformă într-o zbatere largă de aripă obosită. Ca din neant același ritm, abia perceput, ca al unui om ce revine la viață, se amplifică generând în mjlocul pieții o insulă pietruită, ca și când valurile de oameni s-au tras spre pereții crenelați. Silueta abia creionată sub hijab, cu pași aproape dansați, își lasă albastrul ochilor să se ridice spre cer. Șoimul din înalt privește piața în rotiri ample și întorcând ciocul fixează cu ochii galbeni și rotunzi fata care pășește ca un fulg purtat de adierea fierbinte. Lângă unul dintre zidurile în care este tăiată poarta, o fetiță cu părul lung, îmbrăcată în verde, se joacă cu un băiat îmbrăcat într-un maro adolescentin. Mulțimea se trage pe lângă pereți lăsând liberă poarta prin care pătrunde un călăreț cu un șoim pe umăr. Eșarfa albă agățată de acoperâmântul capului mângâie coapsa înspumată a calului pe când fata se oprește și o singură inimă pulsează spre cerul cu șoim liber...
Am pătruns în spațiul aerian al celei mai vechi, celei mai compacte și a celei mai continui umanități. Sunt hotărât să evit stereotipiile pentru că ele împiedică o bună cunoaștere a realului dar pe de altă parte stereotipiile indică și aspecte interioare profunde. Voi reuși să mă identific, pentru o mai bună cunoaștere, cu mentalități, obiceiuri, temperamente ce sunt atât de diferite de spațiul din care provin? Nu voi așterne gânduri cu pretenție de judecăți de valoare pentru că nu am, în pregătirea mea, o bază de cunoaștere profundă ci mă voi limita la a fi un simplu turist care nu se rezumă doar la a culege fotografii și atât.
Am o listă de prenume chinezești, a căror semnificație mă pune pe gânduri. An-milostiv, dulce și amar, trist, Annchi-pace, uimitor, înger, Chow-vară, Chyou-toamnă, Genji-aur, Hui-soare, Le-fericire . Dacă urmărim lista cu nume uzitate la amerindieni, vom constata că sunt destule care au o anume însemnătate legată de un eveniment, un fapt, un animal sau un loc, ca și la chinezi. De ce ne manifestăm atât de dezaprobator privitor la onomastica țiganilor de la noi? Brățara, Medalia, Pian, Semafor, Amnistia și așa mai departe nu depășesc logica pentru care un chinez s-ar putea numi Rândunică pe cer albastru sau Prima zi a revoluției, Isteața, Soare sau Aur. Noi românii, în această privință, manifestăm un conservatorism pe care nu mă îndur să-l cataloghez drept rigititate. Fac ce fac și iar mă refer la etnia mea dar faptul că din 20.121.641 locuitori 910.507 au nume de Gherghe sau Georgeta este o notă de conservatorism ca să nu spunem rigiditate..
Pe sub aripile avionului se disting munții ce se înalță mult înspre dreapta, ridicându-se din Podișul Tibet. Himalaia, care semnifică "loc cu zăpadă", cu prăpăstiile abisale și piscurile ce se pierd în cețuri veșnice, mă duce cu gândul la niște peisaje de pe alte planete. Privirea îmi rămâne captivă pe acele halucinații geologice dându-mi senzația de furnicătură ce se zbate de la glezne, urcând pe picioare și oprindu-se sub formă de pumn în stomacul luat prin surprindere. La o selecție pentru concursul " Lanțul slăbiciunilor" am fost întrebat câți metri de uscat rămân deasupra apei dacă vom cufunda Everestul în Groapa Marianelor. Ciomolugma sau "mama universului", la cei 8848 de metri, chiar cufundată în mărimea inițială de 10.911 metri tot nu reușea să o astupe măcar dar nici comparată cu mărimea actuală de 11.022 metri nu are șanse...
Pe măsură ce relieful cobora în altitudine avionul ne arăta evantaie cu vârful echerului sprijinit pe un pisc, cozi de păun deschise, cu albastrul lacurilor unit prin linii ce marchează vârsta pământului, fiecare petec de pămânr răpit muntelui, nivelat, irigat, muncit. Echerul și compasul masonic au pătruns, cred eu, și pe aceste spații pe care cu siguranță desenul Lao cumula universurile.
Dacă „anarhistul și revoluționarul Lenin reprezintă idealul politic al francmasoneriei internaționale“ după cum se spunea la întrunirea Marii Loji a Germaniei din 1917, de ce nu am putea spune că Marx, cel care l-a influențat atât de profund pe Mao Zedong, ideologul german care era francmason de gradul 31, nu ar fi creat premizele pătrunderii francmasoneriei în China? John Daniel, în "Stacojiul și bestia" afirmă că Mao Zedong a aparținut Marelui Orient. Loja Nordică Nr. 570 din China a fost fondată în Shanghai în anul 1849. Mai târziu, ramura chineză a francmasoneriei a devenit extrem de puternică. La data de 18 martie 1949 a fost fondată o nouă mare lojă în templul masonic din Shanghai, ocazie cu care s-a distribuit un mare număr de invitații către reprezentanții altor loji. După proclamarea Republicii Populare Chineze, majoritatea lojilor și-au continuat activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut. Oricum, majoritatea dintre ele s-au mutat în Hong Kong, din motive de siguranță. În 1962, ministrul de interne chinez și-a exprimat dorința ca lojile să fie înregistrate ca fiind alte organizații. Dacă ar fi să ținem seama de spovedania unui mare mason aparținând Grupului Bilderberg și să nu negăm că China, cu sprijinul SUA, administrează Canalul Panama, vom constata că toate porturile grecești aparțin Chinei, că 90 la sută din mineralele rare al pământului aparțin aceleași țări, că 80 la sută din producția de piese pentru armele americane se produc în China, că cel mai mare extractor de resurse minerale din lume este China, deținând exploatări miniere în Africa, SUA, Orientul Mijlociu, Canada. Poate că vestitul Gabriel, care cochetează cu Roșia Montană o fi tot al Chinei!
Să reașezăm echerul și compasul în rectangulul ce m-a dus la aceste gânduri. Cele patru colțuri ale pătratului indicând vestul himalaian, chintesența lipsei de viață, nordul dinspre care au venit năvălitorii, ca și furtunile de nisip roșu, împotriva cărora a fost ridicat Marele Zid, sudul brăzdat de fluvii și inundat de fertilitate alături de estul dinspre care zâmbește marea extinsă mult înspre sud. Pătratul sau orice formă rectangulară a delimitării solului își arogă puterea de a dicta în organizarea terenurilor agricole. Privirea din înaltul zborului, la cei aproape 10.000 de metri, ne dezvăluie un vitraliu minunat care în locurile în care vegetația a încheiat un ciclu de viață pare una dintre ideogramele chineze sau poate una din renumitele gravuri sau stampe.
Toată această economie de ape dirijate și supuse unor treceri vădit artificiale prin spații de cultură, odihnindu-se și acumulându-se din loc în loc în luciuri de lac, ca la baza pantelor să ude grădini cu pomi fructiferi îmi aduc aminte de un sat din Germania, Zaale. Acolo, într-o zonă de deal spre munte, satul întinzându-se pe lungul albiei unui pârâu, toate curțile erau scăldate de același fir de apă, zăgăzuit în câte un mic iaz în care tot neamțul avea ceva pește pentru consumul casnic. Nu am văzut acolo hârtii, peturi, lemne sau frunze moarte în albia acelui pârâu. Oare ce ar trebui să se întâmple în țara mea ca să folosim cu chibzuință măcar jumătate din generoasa ofertă a naturii? Oare suntem atât de nechibzuiți și criminali cu generațiile viitoare ca să acceptăm distrugerea celui mai mare rezervor de apă pură din Europa, plasat în fluviul subteran din Dobrogea, îngăduind exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică? Oare dorim distrugerea ecosistemului din preajma Băilor Felix acceptând forajele nebune ce vor duce la pierderea apelor termale?
Albastrul cerului oglindit în câte un ochi de lac mă mai liniștesc și-mi amintesc de "Ardealul"lui Bălcescu și aici voi da un citat aproximativ, din memorie...un brâu de munți înlănțuie, precum brâul o cetate... dai ca la porțile Romei prin câmpii văruite și arse de soare... Sunt atât de puțini scriitorii buni de reportaje, azi, în România și ar avea despre ce scrie dar lăsăm promovarea frumuseților noastre pe mâna politicienilor care angajează firme de PR și dau para-ndărăt la banii din taxe și impozite cherltuiți aiurea... Încordarea este atât de mare încât aproape nu-mi dau seama când sub aripile avionului relieful începe să se netezească și să scadă în altitudine. Planurile orizontale ceartă din ce în ce mai mult verticala aducând-o la nivelul de sugestie de parcă simbolul masculinității s-ar rușina în fața bogăției femininului.
Drumul către al doilea mare aeroport al lumii se scurta din ce în ce. O acoperire uriașă de smog ne semnala că suntem deasupra orașului supranumit "Capitala Nordului" oraș populat cu peste 17.000.000 de locuitori dar nu este cel mai mare din China, orașul fiind abia pe locul 3 după Chonping și Shanghai. Suntem dirijați pentru aterizare la aeroportul Beijing Capital Internațional Airport, spre nordul capitalei, și după un rulaj lung și lin, în aplauzele călătorilor, ni se urează bun venit. Terminalul numărul 3 , cu o cupolă imprsionantă, ca regularitate și design este capătul terminul al drumului aerian. Cu bagajele recuperate în totalitate ne îndreptăm spre ieșie unde, cu steagul Romaniei desenat pe o placartă, ne așteaptă un domn la costum și o doamnă îmbrăcată office. Reduc cadența pașilor ca întreg grupul să se cuaguleze. Îi privesc pe cei doi iar doamna, apropiindu-se cu palmele lipite, mi s-a adresat în limba română:
-Bine ai venit în China, profesore!
-