La Termopile, defileul unde, în anul 480 î.Hr., Leonida, regele Spartei, cu 300 spartani au opus timp de trei zile o rezistență dusă până la sacrificiul suprem înaintării armatei persane conduse de regele Xerxe, am făcut o baie în apele termo-sulfuroase ale izvorului și am ascultat încă un mit erotic al lui Zeus, cealaltă protagonistă fiind, de această dată, Leda – soția regelui spartan Tindar.
- Ne aflam pe autostrada E75, venind de la Salonic spre Atena, cale lungă de 540 kilometri. Am lăsat pe stânga indicatorul spre stațiunea balneo – climaterică Paralia Katerini. Spre dreapta, la limita orizontului, se profilau culmi ale Muntelui Olimp. Nemișcarea în fotoliu devenea tot mai chinuitoare și parcă simțeam cum în venele picioarelor se formau tromboze. Instinctiv, studentul s-a pus în mișcare, venind la istoricul Tocilescu: "Spuneți-ne mitul cu Zeus și Leda".
- Leda a fost sedusă de Zeus printr-un alt șiretlic. Afrodita, mânioasă că Tindar, regele Laconiei, nu-i aducea jertfe în templu, s-a hotărât să se răzbune. Așa că i-a povestit tatălui ei, Zeus, despre problema ei și i-a propus ca el, mai-marele zeilor, să aibă o relație amoroasă, de o clipă, cu Leda, soția lui Tindar. Zis și făcut. Afrodita s-a transformat într-un vultur, care, chipurile, vâna un lebădoi, noua înfățișare a lui Zeus. Lebădoiul a intrat în râul Eurot, unde Leda venea în fiecare seară ca să se scalde. Când a văzut lebădoiul hăituit de vultur, Leda, miloasă, l-a luat în brațe ca să-l protejeze..
- A fost suficient pentru ca Zeus să aibă noi urmași! a exclamat studentul.
- Într-adevăr, la sorocul normal, Leda a făcut, ca păsările, două... ouă gemene. Dintr-un ou au apărut frații Castor și Polideuce, ultimul fiind numit de romani Pollux. Datorită situației în care s-au născut, cei doi frați au fost denumiți tindarizi, adică fiii lui Tindar, soțul legitim al Ledei, precum și dioscuri, ceea ce înseamnă fiii lui Zeus. De fapt, Castor a fost fiul lui Tindar, iar Pollux, fiul lui Zeus.
- Tot așa, Zeus a fost denumit Cronid, adică fiul lui Cronos, a adăugat filologul Grămăticu. Apropo! Homer a compus un imn denumit "Către dioscuri", din care citez: "Pe Castor și pe Pollux, cântă-i, o muză, glas fermecător, / Frați tindarizi ce se născură din Zeus, olimpicul părinte."
- Din oul al doilea au apărut Elena și Clitemnestra, a continuat, netulburat, istoricul. Și în acest caz, paternitatea este împărțită: Elena este fiica lui Zeus, iar Clitemnestra – a lui Tindar.
- Castor și Pollux au săvârșit fapte de vitejie care au devenit memorabile, a revenit în discuție filologul. Astfel, la vârsta de 13 ani, au eliberat-o pe sora lor, Elena, din curtea ateniană a regelui Tezeu. O altă ispravă a fost când au plecat cu argonauții în căutarea lânii de aur. Corabia lor a fost prinsă în larg de o furtună și în pericol să se scufunde. Atunci ei s-au rugat tatălui lor, Zeus, să oprească vitregia naturii, ceea ce s-a și întâmplat, spre uluirea celorlalți membri din echipaj. Tot atunci, zeul Poseidon le-a dat dioscurilor puterea de a comanda vânturile și valurile mării, devenind ocrotitorii marinarilor. La romani cei doi frați au ajuns atât de stimați, încât ajunși în tribunale, bărbații jurau pe Pollux, iar femeile pe Castor. Ultima lor aventură a sfârșit tragic. Dorind ca să se însoare cu fetele regelui Leucip, cei doi au ajuns în conflict cu Linceu și Idas, fiii regelui Afereu, care era fratele lui Tindar. În lupta care a avut loc, Castor a fost ucis, iar Zeus l-a prefăcut în stea. Pollux, neputând trăi fără fratele și, în același timp, prietenul lui, l-a rugat pe Zeus să îl trimită alături de Castor, pe bolta cerească. Așa a apărut constelația Gemenii.
- Cei doi dioscuri au format, încă din antichitate, un simbol al prieteniei dintre oameni, a atras atenția preotul Hristian Pelerinu. Dacă îmi permiteți, voi da câteva citate din gândirea unor oameni celebri privind prietenia: Aristotel - "Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri", Cato cel Bătrân - "Prietenia este o haină valoroasă, care nu se aruncă la prima pată de murdărie, ci se curăță", Abraham Lincoln - "Un prieten este cineva care are aceiași dușmani ca și tine". Dar, să nu uităm că noi, creștinii, avem un mare prieten comun – Iisus Hristos, care, prin jertfa Lui, ne-a asigurat mântuirea.
- Există și zicala românească: "Prietenul la nevoie se cunoaște", a adăugat studentul.
...Popas binevenit la Termopile. Parcarea era lângă un grup statuar dominat de bronzul turnat, reprezentându-l pe regele spartan Leonidas, în picioare, cu coif pe cap, o suliță în mâna dreaptă, ridicată deasupra capului, și un scut în mâna stângă. Pe o placă am citit un epitaf lapidar, dar deosebit de emoționant, scris de poetul Simonides din Keos: "Străine ce treci pe aici, mergi și vestește Spartei că am murit pentru a ne supune legilor ei."
Profesorul Tocilescu a găsit o bună ocazie pentru o miniprelegere:
- Termopile înseamnă "Porțile de Foc". În anul 480 î.Hr., în acest loc, timp de o săptămână, o armată de 7000 soldați greci, printre care și 300 spartani, conduși de regele lor, Leonidas, a înfruntat o alta, de 300000 perși, în fruntea cărora se afla regele Xerxe, fiul lui Darius. După câteva atacuri respinse, grecii se retrag, dar cei 300 spartani au rămas să lupte, în continuare, până ce, după trei zile, au fost uciși, nu fără a produce mari pierderi și a semăna groază în rândul cotropitorilor. Poate că ar fi rezistat mai mult timp, dacă nu ar fi fost trădați de ciobanul Efialtes, care le-a indicat perșilor o cărare, denumită Anopia, care le-a permis oamenilor lui Xerxe să-i atace pe vitejii lui Leonidas și din spate.
Am privit mai atent peisajul și mi-am dat seama de importanța lui strategică: defileul format de izvorul Termopile în Muntele Kallidromos este foarte strâmt, iar distanța până la țărmul stâncos al Golfului Maliakos de numai câteva sute de metri. Acum 2500 ani, această distanță era și mai mică, dar aluviunile izvorului Termopile au mărit-o.
...Cu pantalonii suflecați, intrasem până la genunchi în izvorul Termopile, care își merită numele. Apa era aproape fierbinte, iar aburi îmbogățiți cu hidrogen sulfurat formau, din loc în loc, o pâclă nesuferită ochilor și nărilor. Noroc că nu era deasă. O altă surpriză neplăcută a reprezentat-o bolovanii cu muchii tocite de pe fundul albiei izvorului, care, datorită unui strat superficial de săruri, deveniseră foarte alunecoși.
- Aaa... aaa... aoleu... caaad! s-a auzit strigătul profesorului Tocilescu. Noroc că alături s-a nimerit să fie studentul Albănoapte, care, vigilent și puternic, l-a prins de mijloc pe mentorul lui, spunându-i:
- Prietenul la nevoie se cunoaște, magistre!